CSJ. Decizia nr. 3451/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3451/2003
Dosar nr. 3529/2003
Şedinţa publică din 11 august 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului Naţional Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei, nr. 146/P/2002 din 10 iulie 2003, inculpatul B.F. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de nerespectare a destinaţiei creditelor, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul, de bunuri sau foloase materiale injuste, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Actul de sesizare a reţinut că, în perioada 2000 - 2002, fiind şeful Formaţiunii de Poliţie Economică şi Financiară din cadrul Poliţiei oraşului Negreşti Oaş, inculpatul a înlesnit obţinerea de credite în valoare de 33.476.000.000 lei de către soţia sa, B.M., pentru două societăţi comerciale. Destinaţia creditelor a fost schimbată, în sensul că din ele s-au acordat împrumuturi cu dobândă sub forma „avans marfă", astfel societăţile comerciale obţinând foloase necuvenite de peste 9 miliarde lei.
Împotriva inculpatului s-a dispus măsura arestării preventive pe timp de 30 zile, cu începere de la 27 iunie 2003 până la 26 iulie 2003, prin Ordonanţa nr. 146/P/2002 din 27 iunie 2003 şi mandatul nr. 47 din 27 iunie 2003, emise de Parchetul Naţional Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei.
Măsura arestării preventive s-a dispus în temeiul prevederilor art. 148 lit. h) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de legii fiind închisoare mai mare de 2 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezentând pericol pentru ordinea publică, măsura fiind constatată ca legală prin încheierea nr. 13 din 30 iunie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Rechizitoriul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 14 iulie 2003, iar la 16 iulie 2003, prin încheierea nr. 16, în baza art. 3001 C. proc. pen., s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului până la 1 august 2003 inclusiv.
Ulterior, aceeaşi instanţă, prin încheierea din 1 august 2003, în baza art. 3002, cu referire la art. 160a C. proc. pen., a dispus prelungirea măsurii arestării preventive luată faţă de inculpat pe o durată de 30 de zile, din data de 2 august 2003 până în data de 31 august 2003, inclusiv.
S-a reţinut că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispoziţiilor legale, fiind întrunite cerinţele art. 143, 146 şi 148 lit. h) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs, considerând-o nelegală şi netemeinică, sens în care a solicitat casarea acesteia, revocarea măsurii arestării preventive şi, în subsidiar, dispunerea înlocuirii ei cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara, prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. b) sau c) C. proc. pen. Inculpatul a motivat că pentru cercetarea sa în faza urmăririi penale, competenţa nu aparţine Parchetului Naţional Anticorupţie, Serviciul Anticorupţie Oradea, ci Parchetului Naţional Anticorupţie, nivel naţional Bucureşti, ca atare mandatul de arestare preventivă nr. 47 din 27 iunie 2003, emis de un procuror de la Serviciul Anticorupţie Oradea este nul, el contravenind prevederilor art. 135 şi art. 132 C. proc. pen.
De asemenea, inculpatul a motivat recursul pe starea precară a sănătăţii sale, agravată de faptul că soţia şi fiicele sale au rămas fără sprijin moral şi material, şi pe suferinţa psihică cauzată de decesul soacrei.
Un alt motiv de recurs vizează, în opinia recurentului inculpat, inexistenţa faptei pentru care a fost trimis în judecată, aceasta nefiind decât urmare a derulării unor relaţii comerciale, precum şi inegalitatea de tratament juridic comparativ cu persoane din societăţile C. S.A. Satu Mare şi R. SRL, el fiind singurul menţinut în stare de arest preventiv.
Recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează.
În conformitate cu dispoziţiile art. 264 C. proc. pen., combinat cu art. 281 din acelaşi cod şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, dosarul s-a înaintat spre competentă judecată, Curţii de Apel Oradea, actul de sesizare fiind întocmit de Parchetul Naţional Anticorupţie, secţia de Combatere a Corupţiei şi confirmat de secţia I din cadrul aceluiaşi parchet, prin semnare şi ştampilare.
Competenţa materială a instanţei a fost atrasă de calitatea inculpatului B.F., aceea de poliţist în cadrul Ministerului de Interne, comisar.
În baza unui ordin intern, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie în aplicarea Legii nr. 503/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, procurorul care a emis mandatul de arestare preventivă a inculpatului, nr. 47 din 27 iunie 2003, funcţiona în Parchetul Naţional Anticorupţie, la nivel central, deci abilitat, ca şi competenţă materială, să ia măsura privativă de libertate.
Alin. (2) al art. 136 C. proc. pen., prevede că măsura arătată la lit. c) (arestarea preventivă) se poate lua numai de procuror.
Sub acest aspect, motivul de recurs care vizează nulitatea mandatului de arestare preventivă a inculpatului, este nefondat.
În ce priveşte motivul de recurs referitor la consecinţele privării de libertate asupra sănătăţii inculpatului sau situaţiei familiei sale, se reţine că acesta excede cadrului cauzei, în acest stadiu.
Motivul de recurs formulat în legătură cu caracterul comercial al faptei, vizând fondul cercetării judecătoreşti, şi acesta este nefondat în stadiul de faţă.
Susţinerea recurentului inculpat, referitoare la egalitatea de tratament juridic cu alţi participanţi enumeraţi ca atare, nu poate fi primită ca motiv de recurs împotriva prelungirii măsurii arestării sale preventive, întrucât, potrivit art. 317 C. proc. pen., judecata se mărgineşte la faptă şi la persoana arătată în actul de sesizare.
În ce priveşte subsistenţa, la 1 august 2003, a temeiurilor arestării preventive a inculpatului, se reţine că instanţa a motivat că potrivit art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., din perspectiva şi a art. 160 lit. c) din acelaşi cod, se impune în continuare privarea sa de libertate, neapărând temeiuri noi, care să justifice revocarea măsurii arestării preventive.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de corupţie de pericol social grav, determinat şi de calitatea şi funcţia deţinute în Poliţia oraşului Negreşit-Oaş, formaţiunea al cărui şef a fost având implicaţii directe şi nemijlocite cu activitatea economică şi financiară a societăţilor comerciale, instituţiilor bancare, de credit, ş.a. În acelaşi timp, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta pentru care este cercetat inculpatul, este mai mare de 4 ani şi atribuţiile funcţiei deţinute, induc în ordinea de drept, dacă inculpatul ar fi lăsat în stare de libertate, o perturbare care lezează actul de justiţie.
Motivul subsidiar de recurs, respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu o altă măsură preventivă, dar neprivativă de libertate este nefondat.
Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
Or, cum s-a reţinut, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă.
În baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., declarat împotriva încheierii din 1 august 2003 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosarul nr. 2516/2003, fiind nefondat, va fi respins.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva încheierii din 1 august 2003 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosarul nr. 2516/2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 august 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 345/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3455/2003. Penal. Conflict de competenţă.... → |
|---|
