CSJ. Decizia nr. 3531/2003. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3531/2003
Dosar nr. 3559/2003
Şedinţa publică din 29 august 2003
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 2120 din 8 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, împotriva deciziei penale nr. 298 din 4 iulie 2002 a Curţii de Apel Craiova, s-a casat Decizia atacată, a Tribunalului Olt şi sentinţa penală nr. 156 din 4 decembrie 2001 a Tribunalului Olt, numai cu privire la greşita reţinere a stării de recidivă, prevăzută de art. 37 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 37 lit. a) şi b) C. pen., dispoziţie pe care a înlăturat-o.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârilor inculpatului.
A respins ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.G., împotriva aceleiaşi decizii.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 22 februarie 1999, la 8 mai 2003.
Inculpatul recurent a fost obligat la 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, s-a declarat contestaţie în anulare de către inculpatul Z.G., invocându-se art. 386 lit. c) şi art. 388 C. proc. pen. şi susţinându-se următoarele: la termenul de judecată din 8 mai 2003, cauza nu s-ar fi judecat în fond, fiind amânată la 3 iulie 2003, cu toate acestea, ulterior, a aflat că ea a fost judecată, pronunţându-se Decizia atacată; în loc să se verifice cu atenţie probele cheie şi declaraţiile „regină", din dosarul penal, cu referire la proba A.D.N. - ului, prelevată de pe corpurile contondente, instanţa a încălcat un drept legal, incontestabil procedural şi a acţionat în spirit de castă; instanţa nu a făcut verificările impuse de faptul că procurorul, care a instrumentat dosarul a fost necorect, în prezent, fiind arestat, pentru corupţie; cei 23 de martori, ale căror declaraţii au stat la baza învinuirii sale, nu au fost audiaţi de nici una dintre instanţele de fond, apel sau recurs pentru a se putea stabili, cu certitudine, adevărul.
Primind cererea de contestaţie în anulare, preşedintele secţiei penale a dispus examinarea admisibilităţii ei, fără citarea părţilor, conform, art. 391 alin. (1) C. proc. pen.
Cererea nu poate fi primită, fiind neîntemeiată juridic, aşa cum cere legea.
Conform art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive, se poate face contestaţie în anulare, printre altele „când instanţa de recurs, nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, din cele prevăzute în art. 10 lit. f) şi i), cu privire la care existau probe în dosar". Ori, aşa cum rezultă din motivarea căii de atac, formulate de contestator, nici unul dintre motivele invocate de acesta, nu se înscrie în conţinutul textului de lege enunţat. Inculpatul contestator, deşi invocă drept temei al demersului său art. 386 lit. c) C. proc. pen., nici nu pretinde că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat asupra vreunei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 lit. f) şi i) şi nici nu indică existenţa unor astfel de probe.
În atare situaţie, contestaţia în anulare introdusă de inculpatul contestator, nu poate fi admisă în principiu ci dimpotrivă, se impune a fi respinsă, ca nefondată, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat, ce se va avansa din fondul Ministerului de Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anulare formulată de condamnatul Z.G., împotriva deciziei penale nr. 2120 din 8 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Obligă pe contestator să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 august 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3530/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3532/2003. Penal → |
---|