CSJ. Decizia nr. 3573/2003. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3573/2003
Dosar nr.3867/2003
Camera de Consiliu din 5 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 38 din 13 august 2003, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara s-a respins cererea formulată de inculpatul R.C.A. privind recuzarea tuturor procurorilor ce funcţionează pe raza Curţii de Apel Timişoara.
Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs fiind nemulţumit de soluţia instanţei de apel.
Examinând actele dosarului se constată că recursul nu este fondat.
Potrivit art. 48 lit. d), raportat la art. 49 alin. (2) C. proc. pen., texte invocate de inculpat, procurorul devine incompatibil şi deci, poate fi recuzat, când dovedeşte că există împrejurări din care rezultă că este interesat sub orice formă în soluţionarea cauzei, el, soţul sau vreo rudă apropiată.
Or, aşa cum corect a reţinut prima instanţă în încheierea pronunţată, nu s-a dovedit vreun interes din partea procurorilor de pe raza Curţii de Apel Timişoara cu privire la faptul că aceştia nu s-au sesizat din oficiu în legătură cu săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă de către un martor.
În consecinţă, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege cu privire la recuzarea formulată, soluţia primei instanţe de respingere a cererii este legală, urmând ca recursul declarat de inculpat să se respingă ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Dosarul se va restitui Curţii de Apel Timişoara pentru continuarea judecării recursului declarat de inculpat în dosarul nr. 9541/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C.A. împotriva încheierii nr. 38/ PI din 13 august 2003 a Curţii de Apel Timişoara, în dosarul nr. 5744/P/2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 500.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 septembrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3570/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3577/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... → |
---|