CSJ. Decizia nr. 3565/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3565/2003
Dosar nr. 3858/2003
Şedinţa publică din 4 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului Naţional Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei, inculpatul B.F. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de nerespectare a destinaţiei creditelor în scop de a obţine pentru sine sau pentru altul bunuri sau foloase materiale injuste, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Actul de sesizare instanţei a reţinut că inculpatul în perioada anilor 2000 - 2002 în calitate de şef al Formaţiunii de Poliţie Economică şi Financiară din cadrul Poliţiei oraşului Negreşti-Oaş a înlesnit obţinerea de credite în valoare de 33.476.000 lei de către soţia sa pentru două societăţi comerciale.
Destinaţia creditelor a fost schimbată, în sensul că din ele s-au acordat împrumuturi cu dobândă sub forma avans marfă, astfel încât, societăţile comerciale au obţinut foloase necuvenite de peste 9 miliarde lei.
Împotriva inculpatului s-a dispus la data de 27 iunie 2003 măsura arestării preventive pe timp de 30 zile prin ordonanţa nr. 146/P/2002 din 27 iunie 2003 şi mandatul nr. 47 din 27 iunie 2003 emise de Parchetul Naţional Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei.
Măsura arestării preventive s-a dispus în temeiul art. 148 lit. h) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoare mai mare de 2 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezentând pericol pentru ordinea publică.
Această măsură a fost prelungită succesiv cu câte 30 zile deoarece s-a constatat că este legală întrucât s-a luat cu respectarea dispoziţiilor legale, fiind întrunite cerinţele art. 143, 146 şi art. 148 C. proc. pen.
Ultima prelungire a fost făcută la data de 29 august 2003 prin încheierea de şedinţă nr. 24 pronunţată de Curtea de Apel Oradea.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs, deoarece a considerat că mandatul de arestare este nul, el contravenind prevederilor art. 135 şi art. 132 C. proc. pen.
Apărătorul a menţionat că arestarea dispusă de procurorul delegat nu putea depăşi 5 zile conform art. 146 C. proc. pen., iar acesta nu era competent a dispune prin delegare luarea acestei măsuri având în vedere calitatea inculpatului, comisar de poliţie, calitate care atrage competenţa Parchetului Naţional Anticorupţie.
Recursul nu este fondat.
Conform art. 264 C. proc. pen., combinat cu art. 281 din acelaşi cod şi art. 64 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, dosarul a fost înaintat pentru judecare Curţii de Apel Oradea, actul de sesizare fiind întocmit de Parchetul Naţional Anticorupţie, secţia de combatere a corupţiei şi confirmat de secţia I din cadrul aceluiaşi parchet prin semnare şi ştampilare.
Competenţa materială a instanţei a fost atrasă de calitatea inculpatului, poliţist comisar.
În baza unui ordin intern emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie în aplicarea Legii nr. 503/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, procurorul care a emis mandatul de arestare preventivă a inculpatului nr. 47 din 27 iunie 2003 funcţiona în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie, la nivelul central, deci abilitat ca şi competenţa materială să ia măsura privativă de libertate.
Alin. (2) al art. 136 C. proc. pen., prevede că măsura arătată la lit. c) (arestarea preventivă) poate fi luată numai de procuror.
Potrivit legislaţiei, până la modificarea procedurii penale, procurorul putea aresta preventiv pe o durată de cel mult 30 zile.
Astfel, ordonanţa şi mandatul de arestare au fost emise cu respectarea dispoziţiilor legale privind luarea măsurii arestării preventive şi garantarea dreptului de apărare al inculpatului.
Acesta a fost ascultat la data de 27 iunie 2003 când i s-a adus la cunoştinţă faptul că împotriva sa a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi când a declarat că îşi menţine depoziţiile anterioare, neavând nimic de adăugat.
Audierea inculpatului s-a făcut în prezenţa apărătorului ales, în conformitate cu prevederile art. 6, 150 şi 171 C. proc. pen.
În afară de aceasta, completul care a dispus prelungirea măsurii arestării preventive e legal.
Apărătorul a susţinut că inculpatul nu a comis fapta imputată, iar încadrarea juridică a ei este greşită.
Criticile sub acest aspect depăşesc limitele recursului declarat împotriva încheierii, ele urmând a fi discutate cu ocazia soluţionării căii de atac declarată împotriva deciziei de apel.
Analizând hotărârea recurată, precum şi actele dosarului rezultă că în speţă, condiţiile cumulative cerute de art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., precum şi cele menţionate de art. 160 lit. c) din acelaşi act normativ, sunt îndeplinite, întrucât fapta imputată inculpatului constituie o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar modalitatea în care s-a comis, natura relaţiilor socio-profesionale efectuate, duc la concluzia că lăsarea sa în libertate ar putea genera o stare de neîncredere şi de insecuritate socială, ceea ce reprezintă un pericol pentru ordinea publică.
Ca atare, recursul urmează să fie respins, impunându-se privarea de libertate, în continuare, a inculpatului.
Cheltuielile efectuate de stat vor fi restituite de către inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva încheierii de şedinţa nr. 24 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, la data de 29 august 2003, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 500.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3559/2003. Penal. Amânare executare pedeapsă.... | ICCJ. Decizia nr. 35/2003. Penal. Art.255 c.pen. Recurs → |
|---|
