CSJ. Decizia nr. 3735/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3735/2003
Dosar nr.3628/2002
Şedinţa publică din 12 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 25 februarie 2002 s-a înregistrat sub nr. 1215 la Tribunalul Bucureşti, contestaţia la executare formulată de contestatorul M.F.L., condamnat prin sentinţa nr. 17 din 25 februarie 1987 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, la 20 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. şi confiscarea a 1/10 din bunurile mobile şi imobile (pentru un prejudiciu de 1.023.604 lei), pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 223 alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin contestaţia formulată s-a solicitat:
1. Înlocuirea pedepsei de 20 ani cu maximul de 15 ani închisoare, prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen.
2. Aplicarea art. 2 din Decretul de graţiere nr. 11/1988 pentru noua pedeapsă şi reducerea ei la 7 ani şi 6 luni închisoare.
3. Constatarea prescripţiei executării acestei pedepse.
4. Înlăturarea pedepsei complimentare a confiscării averii, pedeapsă care nu mai este prevăzută de lege.
Prin sentinţa penală nr. 444 din 20 mai 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de petentul M.F.L., prin apărător ales, împotriva sentinţei penale nr. 17 din 25 februarie 1987.
S-a motivat că dispoziţiile art. 14 C. pen., nu îşi găsesc aplicarea, chiar dacă s-a făcut aplicarea art. 2 din Decretul de graţiere nr. 11/1988, sancţiunea privativă de libertate fiind redusă cu 1/2, până la nivelul de 10 ani închisoare, deoarece sancţiunea penală aplicată se încadrează atât în limitele prevăzute de legea veche, cât şi de cea nouă, care incriminează infracţiunea de delapidare.
S-a concluzionat că, chiar dacă prin art. 2 din Decretul de graţiere nr. 11/1988 s-a redus pedeapsa aplicată cu ½, inculpatul având de executat 10 ani închisoare, termenul de prescripţie al executării pedepsei se calculează în raport de sancţiunea penală efectiv aplicată şi nu cu cea redusă, ca efect al incidenţei actului de clemenţă.
Contestatorul M.F.L., prin apărător, a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 444 din 20 mai 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 440 din 31 iulie 2002, respingându-l, ca nefondat, preluând motivarea primei instanţe.
Împotriva acestei decizii, contestatorul a declarat recurs, apărătorul său susţinând motivele scrise depuse, cerându-se admiterea acestuia şi aplicarea prescripţiei prevăzute de art. 126 lit. b) C. pen., care are în vedere „pedeapsa care urmează a fi executată”, respectiv cea de 10 ani închisoare şi nu pedeapsa aplicată de 20 ani închisoare.
Examinându-se lucrările dosarului se constată că Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, judecând contestaţia în primă instanţă, nu a luat în discuţie şi nu s-a pronunţat prin sentinţa penală nr. 444 din 20 mai 2002 asupra tuturor cererilor formulate, respectiv asupra cererii de a se „înlătura pedeapsa confiscării averii, pedeapsă care nu mai este prevăzută de lege”.
Nici instanţa de apel nu a verificat complet temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate, conform dispoziţiilor art. 378 alin. (1) C. proc. pen.
Curtea, constată că inculpatul M.F.L., a fost condamnat în baza dispoziţiilor art. 223 alin. (3) C. pen., care prevedea o pedeapsă de la 15 la 20 ani închisoare, interzicerea unor drepturi şi confiscarea parţială a averii. Făcând aplicarea acestui text de lege Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 444 din 20 mai 2002 a condamnat pe inculpat la 20 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) şi confiscarea a 1/10 din bunurile mobile şi imobile proprietate.
Art. 223 C. pen., a fost abrogat prin Legea nr. 140/1996, publicată (M. Of. nr. 289/14.11.1996) şi înlocuit cu art. 2151 C. pen.
Art. 2151 C. pen., incriminând infracţiunea de delapidare, atât în forma simplă prevăzută de alin. (1), cât şi în forma „consecinţelor deosebit de grave” prevăzută de alin. (2), nu a mai prevăzut aplicarea confiscării averii.
În această situaţie, avându-se în vedere contestaţia formulată de inculpatul M.F.L., Curtea, din oficiu conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., a luat în considerare cererea contestatorului de a se înlătura pedeapsa confiscării averii, care nu mai este prevăzută de noile dispoziţii care incriminează delapidarea (art. 2151 C. pen.).
Ca atare, Curtea constatând că, potrivit art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în cazul în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului, va admite recursul formulat de contestatorul M.F.L., va casa sentinţa penală nr. 444 din 20 mai 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi Decizia penală nr. 440 din 31 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de condamnatul contestator M.F.L. împotriva deciziei penale nr. 440 din 31 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 444 din 20 mai 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3733/2003. Penal. Art.205 c.pen. Recurs în... | CSJ. Decizia nr. 3744/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
