CSJ. Decizia nr. 3756/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3756/2003
Dosar nr.1995/2003
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 10 din 20 ianuarie 2003, Tribunalul Bihor a condamnat pe inculpatul B.B. la 15 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) teza I, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 13 din acelaşi cod, precum şi la 6 ani închisoare, pentru infracţiunea de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, de 15 ani închisoare sporită cu 2 ani închisoare, inculpatul având de executat 17 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată B.C.O. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Începând cu anul 2000, inculpatul, prin ameninţări, constrângere şi folosind adesea violenţe fizice şi verbale, a determinat-o pe fiica sa C.O., în vârstă de 12 ani, să accepte întreţinerea de raporturi sexuale cu el, acestea consumându-se, repetat, în locuinţa familiei, despre ele cunoscând soţia, una din fiice şi fiul mezin, în etate de 7 ani.
Întrucât în noaptea de 6 iunie 2002, minora a refuzat să accepte un nou raport sexual cu el, inculpatul a lovit-o cu palmele peste faţă, atitudine ce a determinat-o pe fată să se plângă organelor abilitate.
Examinarea medico-legală a minorei a evidenţiat că aceasta a prezentat himen complezant, care poate permite raport „sexual fără deflorare”, iar secreţia vaginală a „denotat” infecţie virală care poate fi element în susţinerea unui raport sexual recent, constatarea având loc la 7 iunie 2002.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicată.
Prin Decizia penală nr. 71 din 10 aprilie 2003, Curtea de Apel Oradea a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat sentinţa, a înlăturat sporul de pedeapsă de 2 ani închisoare şi a modificat, în sensul că a micşorat pedepsele aplicate, astfel:
- pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., de la 15 ani închisoare, la 12 ani închisoare;
- pentru infracţiunea prevăzută de art. 203 C. pen., de la 6 ani închisoare, la 4 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, de 12 ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Nemulţumit şi de hotărârea instanţei de apel, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, cale de atac motivată pe netemeinicia pedepselor aplicate, în sensul că la aprecierea lor nu au fost avute în vedere toate circumstanţele în care s-au săvârşit faptele.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Art. 72 C. pen., text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, stipulează că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Privită prin prisma acestor texte de lege, se reţine că pedeapsa stabilită, aceea de 12 ani închisoare, a fost individualizată cu luarea în considerare a pericolului social grav al faptelor, acestea aducând atingere relaţiilor de familie, respectiv firescului care guvernează raporturile tată – fiică naturală, împrejurărilor în care s-au săvârşit, în cauză pe parcursul a circa doi ani, partea vătămată fiind în vârstă de sub 14 ani, dar şi a persoanei inculpatului, fără antecedente penale.
Executarea pedepsei prin privare de libertate este în măsură să realizeze şi scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
Ca atare, recursul declarat de inculpat nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.B. împotriva deciziei penale nr. 71 A din 10 aprilie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 7 iunie 2002, la 16 septembrie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică azi 16 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3755/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3757/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
