CSJ. Decizia nr. 3755/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3755/2003
Dosar nr.2265/2003
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 113 din 4 februarie 2003, în baza art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul Z.V. la 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform art. 65 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
Conform art. 67 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a degradării militare.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 3 aprilie 2002, la zi.
A constatat că partea vătămată A.N. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 111 C. pen., raportat la art. 118 lit. b) din acelaşi cod, a confiscat cuţitul corp delict, depus la Camera de Corpuri delicte a I.P.J. Ilfov.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 5.500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 2 aprilie 2002, inculpatul l-a ucis pe A.G., înjunghiindu-l cu un cuţit în zona hemitoracelui stâng.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul Z.V.
În această cale de atac, parchetul a criticat sentinţa cu privire la greşita individualizare a pedepsei aplicate şi omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 116 C. pen.
Totodată, s-a solicitat îndreptarea mai multor greşeli, în sensul că deşi în minută sunt reţinute corect dispoziţiile legale relative la pedeapsa complimentară a degradării militare, la interzicerea unor drepturi şi la confiscare, în dispozitiv s-au produs erori de dactilografiere, ce pot fi remediate pe calea apelului.
În apelul inculpatului s-a solicitat reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. şi reducerea pedepsei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 231 din 6 mai 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa şi în baza dispoziţiilor art. 116 C. pen., a interzis inculpatului dreptul de a se afla în Bucureşti, pe timp de 5 ani.
Prin aceeaşi hotărâre s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei.
Nemulţumit şi de această din urmă hotărâre, în termenul legal, inculpatul Z.V. a declarat recurs, motivul invocat fiind netemeinicia pedepsei aplicate prin nereţinerea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de materialul probator existent la dosar şi a încadrat fapta comisă de inculpat în textul de lege corespunzător.
Referitor la solicitarea de a se reţine în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării se constată că nu este întemeiată, din moment ce din nici o probă de la dosar nu rezultă că victima ar fi avut un comportament de natură să producă în psihicul său o puternică tulburare sub imperiul căreia să fi acţionat.
Dimpotrivă, aşa cum a arătat şi instanţa de apel, din probele administrate în cauză, rezultă că relaţiile dintre inculpat şi victimă erau tensionate datorită faptului că soţia victimei întreţinea raporturi sexuale cu inculpatul, care locuia împreună cu cei doi soţi şi că inculpatul o agresa adesea pe victimă.
Împrejurarea că victima i-a cerut să plece din casă nu putea determina o asemenea tulburare sau emoţie, încât inculpatul să nu mai găsească altă cale de a replica victimei, decât prin lovirea cu cuţitul.
Prin urmare, neexistând temeiuri care să justifice existenţa stării de provocare, critica inculpatului de a se reţine în favoarea sa dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., nu poate fi primită.
Nici solicitarea reducerii pedepsei nu poate fi primită având în vedere că în conformitate cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepsei, se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Raportând cauzei aceste dispoziţii legale, se reţine că în procesul individualizării pedepsei, instanţele au considerat pericolul social concret al faptei, acesta fiind grav întrucât s-a adus atingere vieţii, împrejurările în care a fost săvârşită, pe fondul deselor certuri cu victima cu care locuia de circa 6 ani, dar şi persoana făptuitorului, temperamentul său impulsiv.
Ca atare, pedeapsa aplicată, de 12 ani închisoare răspunde şi scopului său, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat nefiind fondat, va fi respins ca atare, se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 3 aprilie 2002, la 16 septembrie 2003, iar în baza prevederilor art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Z.V. împotriva deciziei penale nr. 231 din 6 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 3 aprilie 2002, la 16 septembrie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3754/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 3756/2003. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
