CSJ. Decizia nr. 3754/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3754/2003
Dosar nr.2254/2003
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 121 din 7 februarie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul M.D. zis „B.” la:
- 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a dispus revocarea liberării condiţionată a restului de 281 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 286/2001 a Judecătoriei sector 3 Bucureşti, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea în formă continuată, prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 61 C. pen., a dispus contopirea restului de pedeapsă de 281 zile mai sus-menţionat rămas neexecutat din pedeapsă, de asemenea mai sus arătată, a cărui revocare a liberării condiţionată a dispus-o, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a dispus contopirea pedepselor de 9 ani închisoare şi un an închisoare, urmând ca, în final, acesta să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
De asemenea, inculpatului, i-a fost aplicată şi pedeapsa complementară a degradării militare.
În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa pe care acesta urmează să o execute, s-a dedus timpul arestării preventive de la data de 19 mai 2002, la zi.
În baza art. 14, şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 – art. 999 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile B.I. suma de 30.000.000 lei cu titlu de daune morale.
S-a constatat că Spitalul Universitar Bucureşti nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 116 C. pen., a fost aplicată inculpatului măsura de siguranţă a interzicerii de a se afla în municipiul Bucureşti pe o durată de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpat în folosul statului a unui cuţit corp delict care a fost folosit la săvârşirea infracţiunii, aflat la camera de corpuri delicte a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, urmează a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În noaptea de 17 mai 2002, în jurul orelor 0,00, între inculpatul M.D. şi partea vătămată B.I. a avut loc un conflict generat de faptul că primul i-ar fi dat o bancnotă falsă de 100 dolari S.U.A. unei încasatoare de la sala de jocuri mecanice din Piaţa Veteranilor, conflict care însă a fost aplanat încă din acea seară.
A doua zi, dimineaţa, în jurul orelor 8,00, fiind în stare de ebrietate, inculpatul s-a deplasat în Piaţa Veteranilor căutându-l pe partea vătămată.
Între timp, inculpatul s-a întâlnit cu numitul T.M.E. căruia i-a spus că e supărat pe B.I. şi că îl căuta „să-l omoare”. Cu acest prilej inculpatul a proferat injurii la adresa părţii vătămate şi i-a arătat lui T.M.E., un cuţit de bucătărie cu lama de aproximativ 15 cm, pe care îl ţinea în buzunarul pantalonilor.
Văzându-l pe inculpat că este agitat, T.M.E. s-a deplasat la numitul B.P., tatăl părţii vătămate, care se afla la una din tarabele din piaţă, căruia i-a comunicat intenţia inculpatului, de a ucide pe fiul său.
În aceste împrejurări, T.P. i-a cerut lui T.M.E. să-l aducă pe inculpat la el, lucru pe care acesta l-a făcut.
În momentul‚ în care a venit inculpatul la tarabă se afla şi partea vătămată B.I. care aşeza marfa.
Fără nici o discuţie, inculpatul a aplicat o lovitură de cuţit, prin surprindere părţii vătămate, iar în momentul în care a încercat să aplice şi altă lovitură a intervenit tatăl părţii vătămate B.P., care a reuşit să-l împingă şi să-l dezarmeze de cuţit pe inculpat.
În urma loviturii primită, partea vătămată a fost transportată la Spitalul Universitar Bucureşti, iar inculpatul a fost luat de către organele de poliţie şi condus la secţia 21.
Întrucât nu avea nici un act asupra sa în momentul în care s-a trecut la identificare, inculpatul şi-a dat o identitate falsă, în sensul că s-a recomandat a fi numitul S.P.D., date care corespundeau unui fost coleg de şcoală.
Cu prilejul cercetărilor efectuate, în trei din declaraţiile date, la organele de poliţie, inculpatul şi-a dat identităţi mai sus-menţionate, iar cu prilejul audierilor la parchet, la data de 19 mai 2002, unde s-a emis şi un mandat de arestare preventivă pe timp de 5 zile, şi-a dat aceeaşi identitate.
Adevărata identitate a inculpatului a fost stabilită cu prilejul preluării cauzei de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, constatându-se că în realitate acesta se numeşte M.D.
Raportul de constatare medico – legală întocmit în cauză a concluzionat că partea vătămată B.I. a prezentat leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu un obiect tăietor înţepător şi că pentru vindecarea acestora au fost necesare un număr de 25 zile îngrijiri medicale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.D. pe care a criticat-o, în principal, cu privire la greşita încadrare juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea de vătămare corporală, întrucât intenţia sa nu a fost de a ucide, pe victimă ci de a-i aplica o corecţie pentru comportamentul avut în seara anterioară, iar în subsidiar referitor la greşita individualizare a pedepsei pe care o consideră prea severă, solicitând ca prin reaprecierea criteriilor de individualizare să se dispună reducerea acesteia la limita minimă permisă de textul incriminator.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 163/ A din 18 martie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat dispunând obligarea sa la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a arătat, referitor la primul motiv de casare, că:
- „prima instanţă, pe baza probelor administrate, a reţinut în mod corect situaţia de fapt” pe care a „încadrat-o corespunzător şi în drept”;
- „faţă de modul în care a acţionat şi urmările survenite, concretizate în leziuni grave în zona abdominală, se impune constatarea că inculpatul a prevăzut că acţiunea sa ar putea duce la moartea victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce înseamnă că a săvârşit fapta cu intenţia de a ucide”; iar împrejurarea că decesul victimei „nu s-a produs din motive independente de voinţa sa nu are nici o influenţă asupra vinovăţiei şi nu poate determina încadrarea faptei în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen.”;
- nu se poate reţine că inculpatul a acţionat sub impulsul unei tulburări provocată de incidentul avut în seara dinaintea zilei comiterii faptei având în vedere că trecuse un interval destul de mare de timp de la incident, iar inculpatul s-a deplasat în piaţă înarmat cu un cuţit şi chiar şi-a anunţat intenţia (faţă de martorul T.M.E.) de a-l folosi împotriva lui B.I. considerente pentru care se apreciază că în mod corect fapta a fost încadrată în tentativa la infracţiunea de omor calificat.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de casare şi anume greşita individualizare a pedepsei s-a arătat că este de asemenea neîntemeiat, întrucât în cauză, la aplicarea şi stabilirea pedepselor au fost respectate criteriile arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere faptul că acesta pentru a-şi asigura scăparea în faţa organelor de poliţie şi la parchet şi-a dat o identitate falsă, după care pentru a-şi uşura răspunderea penală a susţinut că victima a căzut peste el şi s-a înţepat în cuţit, susţinere care a dovedit a fi nereală, la care se adaugă şi statutul de recidivist a acestuia, împrejurări care reclamă un tratament juridic sancţionator mai aspru, lucru pe care prima instanţă l-a făcut fără ca pedepsele aplicate şi respectiv pedeapsa de executat să poată fi considerate exagerate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.D. pe care, personal, a criticat-o cu privire la greşita reţinere a situaţiei de fapt care nu este în măsură să dovedească vinovăţia sa, motiv pentru care a solicitat casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare, respectiv completarea materialului probator, iar prin apărător cu privire la pedeapsa aplicată pe care o apreciază ca fiind prea severă solicitând reducerea acesteia.
Recursul declarat de inculpatul M.D. este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele existente la dosar, încadrând faptele comise de inculpat în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-au aplicat pedepse just individualizate.
Cu privire la prima critică, prin care inculpatul a solicitat trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecare în vederea completării materialului probator se constată că nu este întemeiată, deoarece în cauză au fost administrate suficiente probe din care rezultă că acesta este autorul faptelor care au fost comise în modalităţile reţinute de instanţe, în acest sens elocvente fiind declaraţiile părţii vătămate, ale persoanelor audiate în calitate de martori, prezenţi la locul faptei, constatările actelor medicale, precum şi declaraţiile date de acesta la organele de poliţie şi parchetului unde şi-a dat o identitate falsă.
Dealtfel, inculpatul nu a prezentat nici oral şi nici în scris care ar fi probele care ar considera că sunt necesare a se administra pentru a se putea aprecia asupra concludentei acestora şi impactul pe care l-ar putea avea asupra situaţiei de fapt.
Faţă de aceste considerente, se constată că motivul de casare invocat de inculpat referitor la trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea completării materialului probator este neîntemeiată.
În ce priveşte ce-a de-a doua critică, greşita individualizare a pedepselor se constată că, de asemenea nu este fondat.
Aşa cum rezultă din motivările celor două instanţe (fond şi apel), la aplicarea şi dozarea pedepselor au fost avute în vedere şi respectat întocmai criteriile de individualizare arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, s-au avut în vedere pe lângă pericolul social al faptelor, conduita inculpatului care în timpul urmăririi penale a încercat să se sustragă răspunderii prin afirmarea unei identităţi false, încercarea de a minimaliza pericolul social al faptei, dar şi al răspunderii sale susţinând că victima a căzut în cuţitul pe care îl avea asupra sa şi nu în ultimul rând calitatea de recidivist pe care o are, toate aceste împrejurări constituind tot atâtea temeiuri care justifică aplicarea unui tratament juridic sancţionator mai sever, care însă şi în aceste condiţii nu poate fi apreciat prea aspru, câtă vreme pedeapsa de executat se situează cu numai un an şi 6 luni peste limita minimă prevăzută de textul de lege incriminator pentru fapta cea mai gravă comisă.
Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu se identifică şi existenţa altor cazuri de casare prevăzute de art. 3859 alin. (2) C. proc. pen., urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul M.D. este nefondat şi va fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 163 A din 19 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 19 mai 2002, la 16 septembrie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3753/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3755/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
