CSJ. Decizia nr. 3759/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3759/2003
Dosar nr.1209/2003
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 1103 din 14 noiembrie 2002 a condamnat pe inculpaţii:
- N.V. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) lit. a), d) şi f), cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., ş.
- M.N. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest faţă de ambii inculpaţi, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedepsele aplicate, timpul prevenţiei de la data de 1 noiembrie 2001 la zi, pentru inculpatul N.V. şi de la 2 noiembrie 2001 la zi, pentru inculpata M.N.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., a obligat, în solidar, pe cei doi inculpaţi la plata către partea civilă C.G. a sumei de 25.000.000 lei, despăgubiri materiale.
Inculpaţii au fost obligaţi fiecare la plata sumei de câte 2.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, că la 25 octombrie 2001, prin violenţă, inculpaţii i-au sustras părţii vătămate C.G. un telefon mobil şi suma de 25 milioane lei.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii N.V. şi M.N.
În apelul parchetului, sentinţa a fost criticată pentru netemeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor, în sensul că nu se justifica în cazul inculpatului N.V., reţinerea circumstanţelor atenuante şi aplicarea unei pedepse de numai 3 ani închisoare, iar în cazul inculpatei M.N., care este recidivistă, pedeapsa minimă de 5 ani închisoare este insuficientă.
În apelurile celor doi inculpaţi, sentinţa penală a fost criticată tot sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate, pe care le consideră prea aspre; inculpatul N.V. solicitând, totodată, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 98/ A din 24 februarie 2003 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi înlăturând aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., a majorat pedeapsa aplicată inculpatului N.V. de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f) C. pen.
De asemenea, a majorat pedeapsa aplicată inculpatei M.N. de la 5 ani închisoare la 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi f), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Prin aceeaşi hotărâre instanţa de apel a respins, ca nefondate, apelurile declarate de cei doi inculpaţi împotriva sentinţei penale.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a reţinut în ceea ce îl priveşte pe inculpatul N.V., că din nici o probă a dosarului nu rezultă că acesta a avut anterior o bună comportare, de natură să justifice reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., lipsa antecedentelor penale neechivalând cu buna conduită a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii despre care face vorbire textul legal menţionat, iar faţă de gradul ridicat de pericol social al infracţiunii comise de cei doi inculpaţi, de atitudinea nesinceră a acestora, precum şi faţă de împrejurarea că inculpata M.N. este recidivistă, aplicarea minimului special al pedepsei pentru infracţiunea de tâlhărie, este nejustificată şi în dezacord cu prevederile art. 52 C. pen.
Nemulţumiţi şi de această din urmă hotărâre, în termenul legal, inculpaţii au declarat recursuri, motivul invocat fiind netemeinicia pedepselor aplicate.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor, se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., stipulează că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Privind pedepsele aplicate inculpaţilor recurenţi, se reţine că la individualizarea lor au fost avute în vedere pericolul social concret, grav al faptei, împrejurările în care aceasta s-a comis, respectiv de două persoane împreună, în timpul nopţii şi într-o locuinţă, consecinţele faptei, dar şi persoana inculpaţilor, M.N. fiind recidivistă.
Ca atare, pedepsele aplicate celor doi inculpaţi de către instanţa de control judiciar, răspund şi scopului lor, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen., astfel că nu se justifică reducerea acestora.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpaţi nefiind fondate, vor fi respinse, ca atare, se va deduce din pedepse, durata arestării preventive pentru ambii inculpaţi, iar în baza prevederilor art. 192 C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care sunt incluse şi onorariile pentru apărarea din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.V. şi M.N. împotriva deciziei penale nr. 98/ A din 24 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedepsele aplicate, pentru inculpatul N.V. timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 1 noiembrie 2001, la 16 septembrie 2003, iar pentru inculpata M.N., timpul arestării preventive de la 2 noiembrie 2001, la 16 septembrie 2003.
Obligă pe fiecare recurent la plata sumei de câte 1.300.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3758/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3760/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
