CSJ. Decizia nr. 377/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.377DOSAR NR.3942/200.
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003
La 14 ianuarie 2003 s-a luat în examinare recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr.298 din 27 ianuarie 1999 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, privind pe inculpatul M.G.M..
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea din data de 14 ianuarie 2003 iar pronunţarea deciziei s-a amânat la 16 ianuarie 2003 şi apoi la 28 ianuarie 2003.
CURTEA
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin sentinţa penală nr.298 din 27 ianuarie 1999, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a condamnat pe inculpatul M.G.M.la :
- 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a,e,g şi i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de furt calificat prevăzută de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.e,g şi i Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal.
În baza art.61 Cod penal a menţinut liberarea condiţionată, dispusă prin sentinţa penală nr.1146 din 4 aprilie 1997 a Judecătoriei Piteşti pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.119 din 5 iunie 1997 a Judecătoriei Roşiori de Vede, definitivă prin neapelare.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a dispus descontopirea pedepsei rezultantă de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.1000 din 18 septembrie 1998 a Judecătoriei Giurgiu, rămasă definitivă la data de 17 mai 1999, în pedepsele componente de : o pedeapsă de 4 ani închisoare, o pedeapsă de 6 ani închisoare şi 9 pedepse de câte 3 ani închisoare, iar în baza art.36 alin.1, art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal, le-a contopit cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în cauză, urmând ca inculpatul M.G.M. să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de un an închisoare, astfel că, în final, acesta urmează să execute pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, că, în noaptea de 7 august 1998, inculpatul M.G.M., împreună cu inculpatul G.I., condamnat în cauză au sustras un autoturism marca Dacia 1310, aparţinând părţii vătămate L.T. pe care l-au ascuns în pădurea din apropierea comunei Nanov, judeţul Teleorman, unde au revenit la data de 12 august 1997, ocazie cu care l-au demontat şi transportat piesele pe terenul cultivat cu viţă de vie aparţinând numitului F.N. În timp ce făceau ultimul transport au fost surprinşi de organele de poliţie care au fost sesizate de numiţii O.N., P.C. şi R.A.
Bunul sustras a fost recuperat, prin restituirea părţii vătămate L.T. a pieselor demontate.
Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin neexercitarea căilor legale de atac.
Împotriva acestei hotărâri, în temeiul art.409 şi art.410 alin.1 pct.7 Cod procedură penală procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare pe care a criticat-o ca fiind nelegală, cu privire la greşita reţinere în sarcina inculpatului M.G.M. a stării de recidivă post-condamnatorie, prevăzută de art.37 lit.a Cod penal, deoarece la data săvârşirii faptei din cauza de faţă acesta era minor, iar potrivit art.38 Cod penal, la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama, între altele, de hotărârile de condamnare privitoare la infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art.37 lit.a Cod penal, există recidivă post-condamnatorie în cazul în care, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru a doua infracţiune este închisoarea mai mare de un an.
De precizat că pentru existenţa recidivei, în oricare din modalităţile reglementate de art.37 Cod penal, îndeplinirea cumulativă a condiţiilor cerute de lege este obligatorie.
Pe de altă parte, pe cale de excepţie, potrivit art.38 Cod penal, lit.a Cod penal, la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de infracţiunile săvârşirii în timpul minorităţii.
Prin urmare, chiar dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute de art.37 Cod penal, în cazul în care se constată că primul termen al recidivei îl formează o infracţiune pe care făptuitorul a săvârşit-o în timp ce era minor, starea de recidivă nu operează şi deci, nu sunt aplicabile prevederile art. 37 Cod penal.
Analizând actele şi lucrările de la dosar, şi în special fişa cazierului judiciar privind pe inculpatul M.G.M. (fila 48 din dosarul de urmărire penală) şi hotărârile judecătoreşti ataşate recursului în anulare se constată că anterior săvârşirii faptei din cauza de faţă, inculpatul a mai comis şi alte fapte penale pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr.119 din 5 martie 1997 a Judecătoriei Roşiori de Vede la 1 an şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, hotărâre ce a rămas definitivă la data de 16 martie 1997, prin neexercitarea căii de atac a apelului. Prin aceeaşi sentinţă, în temeiul art.36 alin.1 Cod penal s-a dispus contopirea pedepsei aplicată în cauză cu pedepsele aplicate aceluiaşi inculpat prin sentinţele penale nr.324 din 3 iunie 1996 a Judecătoriei Alexandria (o pedeapsă de 7 luni închisoare şi 2 pedepse de câte 9 luni închisoare) pentru toate cu aplicarea art.99 şi următoarele din Codul penal şi nr.200 din 29 martie 1996 a aceleiaşi instanţe (o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare) rămasă definitivă prin Decizia penală nr.397 din 1 iulie 1996 a Tribunalului Teleorman, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsă din a cărei executare acesta a fost liberat condiţionat la data de 9 aprilie 1997, în baza sentinţei penale nr.1146 din 4 aprilie 1997 a Judecătoriei Piteşti.
Din conţinutul hotărârilor judecătoreşti amintite (324 / 1996 şi 200/ 1996) rezultă fără nici un dubiu că faptele pentru care acesta a fost condamnat au fost săvârşite la datele de 23 şi respectiv 25 noiembrie 1995.
Având în vedere faptul că inculpatul s-a născut la data de 15 aprilie 1978, este evident că la data săvârşirii faptelor la care a fost condamnat prin hotărârile judecătoreşti menţionate, nu împlinise vârsta de 18 ani, deci era minor, situaţie în care aceste condamnări, care au fost considerate ca prim termen al recidivei post-condamnatorii, nu puteau produce consecinţe juridice, în sensul că nu puteau duce la reţinerea stării de recidivă, deoarece, aşa cum s-a mai arătat, conform art.38 lit.a Cod penal, la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii.
Cum instanţa de judecată nu a avut în vedere dispoziţiile art.38 lit.a Codpenal,esteevidentcăreţinândînsarcinainculpatuluistareade recidivă, referitor la infracţiunea săvârşită în cauză, a pronunţat o hotărâre contrară legii care nu poate fi îndreptată decât prin casarea acesteia şi înlăturarea prevederilor art.37 lit.a Cod penal.
În cauză, având în vedere multitudinea faptelor comise de inculpat şi persistenţa sa în comiterea de fapte penale, se apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanţă de 5 ani închisoare, se impune a fi menţinută, fiind în măsură să realizeze prevederile art.52 Cod penal.
Pentru considerentele ce preced urmează a se constata că recursul în anulare este fondat, a fi admis şi a se dispune conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr.298 din 27 ianuarie 1999 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, privind pe inculpatul M.G.M..
Casează hotărârea atacată numai cu privire la reţinerea în sarcina numitului inculpat a dispoziţiilor art.37 lit.a din Codul penal, referitor la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, raportat la art.209 alin.1 lit.a,e,g şi i din Codul penal (fapta săvârşită la data de 7 august 1998).
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art.36 alin.1, art.33 lit.a, art.34 alin.1 lit.b şi art.35 din Codul penal, precum şi a sporului de 1 an închisoare şi descontopeşte pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.1000/1998 a Judecătoriei Giurgiu, în pedepsele componente .
- 5 ani închisoare aplicată în cauză.
- 9 pedepse a câte 3 ani închisoare, aplicate pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, raportat la art.209 alin.1 lit.a,e,g şi i din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal.
- o pedeapsă de 4 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, raportat la art.209 alin.1 lit.a, g, e şi i din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal;
- o pedeapsă de 6 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, raportat la art.209 alin.1 lit.a,e,g şi i din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a din acelaşi cod.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor art.37 lit.a din Codul penal, referitor la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, raportat la art.209 alin.1 lit.a,e,g şi i din Codul penal reţinută în sarcina inculpatului M.G.M. în cauza de faţă şi menţine pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată pentru această infracţiune.
Menţine măsura liberării condiţionate dispusă prin sentinţa penală nr.1146/1997 a Judecătoriei Piteşti pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.119/1997 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, precum şi măsura descontopirii pedepsei rezultante de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.1000/1998 a Judecătoriei Giurgiu, în pedepsele componente mai sus-arătate şi făcând aplicarea art.36 alin.1, art.33 lit.a, art.34 alin.1 lit.b şi art.35 din Codul penal, contopeşte aceste pedepse cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, şi anume, de 6 ani închisoare, cu menţinerea sporului de 1 an închisoare, aplicat de prima instanţă, astfel că, în final, inculpatul va executa pedeapsa de 7 ani închisoare.
Din pedeapsa de executat de 7 ani închisoare, deduce timpul executat începând cu data de 18 noiembrie 1997.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Onorariul de avocat în sumă de 300.000 lei cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului M.G.M. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3769/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3770/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
