CSJ. Decizia nr. 3768/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3768/2003
Dosar nr.2518/2002
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Cluj, prin sentinţa penală nr. 599 din 20 decembrie 2001, a condamnat pe inculpata G.V. la câte 10 luni închisoare, pentru comiterea a două infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 74 lit. a), raportat la art. 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 85 din acelaşi cod, instanţa a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 193 din 18 iunie 2001 a Curţii de Apel Cluj, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen., pe care a contopit-o în pedeapsa aplicată în cauză, conform art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b), urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 10 luni închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000, tribunalul a obligat pe inculpată la plata sumelor de: 3.500.000 lei către partea civilă C.M., şi, respectiv, 4.700.000 lei către partea civilă B.V.
Inculpata a mai fost obligată şi la plata sumei de 1.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, în cursul lunii noiembrie 1998, partea civilă C.M. i-a spus inculpatei, care se afla în comuna Răşca, că fiica sa, C.S.N. absolventă a liceului Terapia din Cluj-Napoca, îşi caută un loc de muncă.
Inculpata, care era femeie de serviciu la S.C. T. S.A. Cluj Napoca, i-a spus că ea are posibilitatea angajării acesteia, întrucât cunoaşte o persoană cu atribuţii de angajare în unitatea respectivă, solicitându-i, în scopul efectuării demersurilor necesare, suma de 1.000.000 lei.
În cursul aceleiaşi luni, mama şi fiica au mers la locul de muncă al inculpatei, unde i-au dat suma solicitată, precum şi diploma de bacalaureat, iar G.V. le-a spus că ea a întreprins demersurile necesare, urmând ca angajarea să se facă la sfârşitul lunii ianuarie 1999.
La data de 29 ianuarie 1999, martorei C.S.N. i s-a comunicat de la S.C. T. S.A. Cluj că, nu sunt posibilităţi de angajare, situaţie în care, martora împreună cu mama ei, C.M. au căutat-o pe inculpată, care le-a asigurat că sunt posibilităţi de angajare, însă le-a mai cerut 3.000.000 lei, sumă pe care acestea nu au avut-o, astfel că, până în luna iunie 1999, i-au mai dat eşalonat încă 2.500.000 lei.
În acelaşi mod a procedat inculpata, în luna octombrie 1998 şi cu B.V., a cărei fiică era V.L., se afla în aceeaşi situaţie ca şi C.S.N., care i-a dat iniţial 1.000.000 lei, pentru a fi înmânată unei funcţionare cu atribuţii de angajare la S.C. T. SA Cluj Napoca.
În cursul lunii ianuarie 1999, respectiv la 29, i s-a comunicat şi lui V.L. că nu poate fi angajată, împrejurare în care a căutat-o pe inculpată, fiind asigurată că mai sunt posibilităţi, de exemplu, la spălătoria societăţii, cerându-i încă 1.000.000 lei, pe care l-a primit de la martora B.V., care şi în continuare, până în septembrie 1999, i-a mai dat diferite sume, între 250.000 – 500.000 lei, în total 4.700.000 lei.
În toamna anului 1999, G.V. a fost căutată insistent de cele două femei, C.M. şi B.V., care nu şi-au rezolvat angajarea, deoarece toţi banii primiţi, le-a spus inculpata, au fost daţi unei inginere E., care a fugit în străinătate, fiind urmărită prin INTERPOL.
Inculpata a fost reclamată, în luna martie 2000, la organele de poliţie, unde a recunoscut săvârşirea faptelor, dar a contestat sumele primite, care, în opinia ei, s-au situat sub un milion de lei, luate însă cu titlu de împrumut.
Curtea de Apel Cluj, secţia penală, prin Decizia nr. 99 din 11 aprilie 2002, a respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpata G.V., care a considerat sentinţa netemeinică, deoarece din probatoriu nu rezultă vinovăţia ei, solicitând, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), coroborat cu art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., banii fiind luaţi cu împrumut, iar, în subsidiar, suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Instanţa de control judiciar a ajuns la această concluzie în urma verificării bogatului material probator administrat în cauză, din care rezultă, fără nici un dubiu, că, în perioada iunie 1998 – iunie 1999, respectiv, octombrie 1998 şi toamna anului 1999, inculpata a pretins şi primit de la partea civilă C.M., suma totală de 3.500.000 lei, iar de la partea civilă B.V. 4.700.000 lei, pretinzând că prin relaţiile pe care le are în rândul funcţionarilor cu atribuţii de angajare la S.C. T. SA poate rezolva obţinerea unui loc de muncă pentru C.S.N., respectiv, V.L.
Totodată, s-a constatat că inculpata a mai fost condamnată la 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei ceea ce dovedeşte că modalitatea de executare dispusă anterior nu a fost eficientă, astfel că a respins, ca nefondat, şi al doilea motiv de netemeinicie a hotărârii, invocat de către inculpată.
În termen legal, Decizia a fost atacată cu recursul nemotivat, declarat de inculpată, în absenţa căreia, în faţa instanţei, a fost susţinut de apărătorul din oficiu, care consideră hotărârea nelegală în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor şi netemeinicia, în raport cu modalitatea de executare a pedepsei.
În acest sens, s-a solicitat ca, prin admiterea recursului şi casarea hotărârii, să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) C. pen. şi constatarea că pedeapsa aplicată este graţiată, sau suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81 C. pen.
Examinând Decizia atacată în raport de cazurile de recurs prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi pct. 14 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
În acest sens, infracţiunea de trafic de influenţă constă în „primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori acceptarea de promisiuni, de daruri direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu”, în timp ce infracţiunea de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) se realizează prin „inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă i-a pricinuit o pagubă”.
Din analiza celor două dispoziţii incriminatoare rezultă că între cele două infracţiuni sunt deosebiri esenţiale generate, în primul rând de valoarea socială şi relaţiile sociale create în jurul acestei valori, ocrotite de către legiuitor, şi se referă atât la elementul material, cât şi la cel subiectiv, dar şi la atitudinea persoanei vătămate faţă de acţiunea făptuitorului.
Ceea ce este relevant pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune este rezultatul acestei acţiuni, şi anume inducerea în eroare a victimei şi obţinerea de către făptuitor prin fraudă a unor foloase de la o persoană (victima), care este de o totală bună credinţă, pe rând în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, făptuitorul care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, primeşte sau pretinde bani sau alte foloase pentru a-l determina pe acesta să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, cel care dă banii sau bunurile fiind de rea credinţă.
Revenind la cauză se constată fără putinţă de tăgadă că, inculpata G.V. a pretins şi a primit bani de la C.M. şi B.V. pentru a interveni pe lângă „o persoană cu atribuţii de decizie în conducerea SC T. SA, care poate să dispună angajarea fiicelor acestora, iar pentru a le întări convingerea că va interveni pe lângă funcţionarul care efectuează angajări le-a spus că le va face ea cererile de angajare, luându-le în acest scop certificatele de absolvire a Liceului de Chimie Industrială Terapia din Cluj – Napoca, pe care le-a depus la serviciul personal.
Aşa fiind, faptele acesteia întruneşte din punct de vedere obiectiv şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1) C. pen., şi nu ale celei de înşelăciune, prevăzută şi pedepsită de art. 215 alin. (1) din acelaşi cod.
Nefondat se dovedeşte şi de-al doilea motiv de casare, referitor la greşita individualizare a pedepsei, cu referire la modalitatea de executare, deoarece instanţele au apreciat în mod corect că scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea acesteia, în raport cu datele ce caracterizează persoana inculpatei, care nu este la prima abatere de o asemenea gravitate, fiind condamnată anterior la 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate şi nici a celor care se iau în considerare din oficiu, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.V. şi o va obliga pe recurentă la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.V. împotriva deciziei penale nr. 99 din 11 aprilie 2002 a Curţii de Apel Cluj.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3767/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3769/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
