CSJ. Decizia nr. 3773/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3773/2003
Dosar nr. 1125/2002
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin sentinţa nr. 117 din 21 iunie 2001, a respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de către inculpatul condamnat cpt. comandor rez. D.Ş. a sentinţei penale nr. 31 din 3 martie 1999, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, prin care a fost condamnat la 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută şi pedepsită de art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
S-a reţinut, în fapt, că inculpatul a pretins şi a primit de la D.G. un procent de 10% din valoarea creditului, pe care acesta urma să-l primească de la SAFI pentru a-şi exercita influenţa pe lângă factorii decizionali ai fondului.
Atât apelul, prin Decizia nr. 42 din 13 mai 1999 a Curţii Militare de Apel, cât şi recursul inculpatului, prin Decizia nr. 1093 din 16 martie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală, au fost respinse ca nefondate.
Prin cererea de revizuire, condamnatul D.Ş. a solicitat instanţei, să se constate că martorul D.G. a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă şi cum singura probă care a stat la baza condamnării sale a fost declaraţia acestuia, hotărârea a cărei revizuire se cere este nelegală.
În susţinerea motivării cererii, revizuientul a depus la dosar, declaraţia dată de D.G., în calitate de inculpat în dosarul nr. 4995/1996 al Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, în care acesta a menţionat: „D.Ş. nu mi-a pretins şi nu i-am dat nimic”.
Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, respingând ca nefondată cererea de revizuire, a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. b) C. proc. pen., deoarece, în cauza nr. 4721/P/2001 înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 Bucureşti nu s-a dat nici o soluţie cu privire la existenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă în legătură cu care inculpatul a făcut plângere, împotriva numitului D.G.
Împotriva sentinţei a declarat apel, în termen legal, revizuientul D.Ş., susţinând că, aceasta este netemeinică, întrucât soluţia de condamnare a sa, s-a bazat exclusiv pe afirmaţia martorului D.G., pe care ulterior, în cauza în care a fost condamnat, le-a retractat, situaţie în care se impune desfiinţarea hotărârii şi admiterea, în principiu, a cererii de revizuire.
Curtea Militară de Apel, prin Decizia nr. 24 din 28 februarie 2002 a respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul cpt. comandor rez. D.Ş., constatând, pe de o parte că, declaraţia ulterioară a numitului D.G. „nu poate primi forţa probantă cerută de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.”, iar, pe de altă parte, că soluţia primei instanţe „s-a întemeiat pe un probatoriu vast, acte găsite asupra inculpatului, care dovedeau implicarea sa, cât şi declaraţiile mai multor martori (F.Ş., T.M., M.O. şi Z.A.)”.
În termen legal, cu reiterarea aceluiaşi motiv de casare, care a făcut şi obiectul cererii de apel, condamnatul a declarat recurs, care, examinat în raport cu dispoziţiile legale în vigoare, precum şi cu actele şi lucrările din dosarul cauzei, va fi respins ca nefondat.
În acest sens, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 394 C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătoreşti poate fi solicitată în anumite cazuri expres şi limitativ prevăzute, printre care şi atunci când „s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei” (art. 394 alin. (1) lit. a)) şi dacă pe baza lor se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare (de achitare ori de încetare a procesului penal).
Ori, revenind la cauză, se constată, astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, că, inculpatul nu este ţinut să spună adevărul, iar declaraţia sa poate fi făcută pro causa, de aceea, conform dispoziţiilor cuprinse în art. 69 C. proc. pen., susţinerile acestuia pot servi la aflarea adevărului, „numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză”.
În raport cu aceste prevederi, inculpatul D.G. a fost condamnat, pentru infracţiunile care au făcut obiectul inculpării, instanţa înlăturând afirmaţiile acestuia întrucât ele nu se coroborau cu alte probe, astfel cum şi condamnatul revizuient D.Ş. a fost condamnat pe baza unui bogat probatoriu şi nu exclusiv în temeiul declaraţiilor „mincinoase” ale lui D.G.
În consecinţă, secţia penală, a Curţii Supreme de Justiţie, constatând că nu sunt întrunite cerinţele cazului de revizuire invocat, nici a celorlalte, prevăzute la lit. b), c), d) şi e) din art. 394, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul revizuient D.Ş. şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient D.Ş., împotriva deciziei penale nr. 24 din 28 februarie 2002 a Curţii Militare de Apel.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3771/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs... | CSJ. Decizia nr. 3775/2003. Penal. Stabilirea competenţei.... → |
|---|
