CSJ. Decizia nr. 3767/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3767/2003
Dosar nr.3339/2002
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 898 din 17 decembrie 2001, Tribunalul Timiş a dispus:
- În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000, pentru săvârşirea infracţiunii de procurare, vindere, cumpărare şi deţinere de droguri de mare risc, condamnarea inculpatului C.D.F. la pedeapsa principală de 7 ani închisoare cu interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 din acelaşi cod.
A aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii exerciţiului drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe timp de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, arestul preventiv din data de 19 iulie 2001, la zi.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000, pentru săvârşirea infracţiunii de procurare, vindere, cumpărare şi deţinere de droguri de mare risc, i-a condamnat pe inculpaţii:
- B.E.;
- M.D.G. şi
- Ţ.S. la pedeapsa de câte 5 ani închisoare, pentru fiecare inculpat în parte, cu interzicerea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 din acelaşi cod.
A aplicat fiecărui inculpat, pedeapsa complimentară a interzicerii exerciţiului drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe timp de câte 3 ani, după executarea pedepsei principale.
În temeiul prevederilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, arestul preventiv din data de 19 iulie 2001.
În temeiul art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 16 din Legea nr. 143/2000, pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere şi consum de droguri de mare risc, a condamnat pe inculpata B.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu interzicerea exerciţiului drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata prevăzută de art. 71 din acelaşi cod.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatei, arestul preventiv din data de 20 iulie 2001, la data de 24 iulie 2001.
În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea cantităţii de 1,46 grame – 11 comprimate ce conţin substanţă activă 3,4 Methylenedioxy metamfetamină inclusă în tabelul I al Legii nr. 143/2000, cu aplicarea art. 118 lit. e) C. pen.
În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a confiscat de la inculpatul C.D.F. suma de 1200 mărci germane sau echivalentul în lei al acesteia, iar de la inculpata M.D.G., suma de 160 mărci germane sau echivalentul în lei al acesteia, provenită din vânzarea drogurilor de mare risc, cu aplicarea art. 118 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat la câte 1.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă că, în perioada martie 2000 – iulie 2001, inculpaţii C.D.F., B.E., M.D.G., Ţ.S., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au procurat, vândut, cumpărat şi deţinut droguri de mare risc, respectiv pastile de Extasy, iar inculpata B.M., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în aceeaşi perioadă de timp a deţinut şi consumat pastile de Extasy, drog de mare risc.
Din vânzarea acestor droguri, inculpatul C.D.F. a deţinut suma de 1200 mărci germane, iar inculpata M.D.G. a deţinut suma de 160 mărci germane.
Inculpaţii C.D.F. şi B.M. au avut în cursul urmăririi penale, în faza de început a acesteia, o comportare nesinceră, negând săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina lor, însă ulterior au revenit asupra declaraţiei şi au recunoscut săvârşirea faptei.
În baza cercetării judecătoreşti, inculpatul C.D.F. a manifestat o comportare nesinceră cu privire la numărul pastilelor tip Extasy, pe care le-a deţinut şi le-a comercializat.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel inculpaţii C.D.F., M.D.G., B.E., Ţ.S. şi B.M.
În apelul său, inculpatul C.D.F. a solicitat să se reţină în favoarea sa dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, în sensul aplicării unei pedepse orientată spre minimul general, a cărei executare să fie suspendată în condiţiile art. 81 C. pen., întrucât a furnizat toate elementele pentru identificarea şi descoperirea celorlalţi inculpaţi.
Inculpatul Ţ.S. a solicitat schimbarea încadrării juridice, din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în art. 4 din Legea nr. 143/2000, susţinând că nu este un distribuitor de stupefiante, în cazul său şi al lui B.E., cumpărarea şi deţinerea de droguri având drept scop doar consumul propriu.
A mai solicitat să se reţină în favoarea sa, pe lângă dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., iar în temeiul art. 76 alin. (1) lit. b) din acelaşi cod, pedeapsa aplicată să fie coborâtă sub minimul legal de 5 ani, rezultat în urma reţinerii art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi suspendarea executării pedepsei sau executarea acesteia la locul de muncă, respectiv la Societatea P.V. S.A., care şi-a exprimat acordul în acest sens.
În apelul inculpatei B.E. s-a solicitat suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, cu motivarea că nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră în faza de urmărire penală, contribuind în mod substanţial la determinarea exactă a stării de fapt, susţinând totodată, că a deţinut substanţele narcotice pentru consumul propriu.
Inculpata M.D.G. a solicitat în apelul său, reducerea pedepsei şi executarea ei în condiţiile art. 81 C. pen.
În apelul său, inculpata B.M. a solicitat reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării ei.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 272/ A din 27 iunie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, reţinând că prima instanţă a stabilit corect starea de fapt, încadrarea juridică a faptelor şi vinovăţia inculpaţilor, făcând, totodată, o justă individualizare a pedepselor aplicate.
Nemulţumiţi şi de această din urmă hotărâre, în termenul legal, inculpaţii Ţ.S., B.M., C.D.F., M.D.G. şi B.E. au declarat recurs criticând soluţiile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În recursurile declarate de inculpaţii C.D.F. şi B.M. s-a solicitat, prin apărătorul desemnat din oficiu, reducerea pedepselor aplicate.
În recursul inculpatei M.D.G. s-a susţinut de către apărătorul ales, ca pe lângă prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, să se reţină în favoarea sa şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi b) C. pen., iar ca efect al aplicării lor, pedeapsa aplicată să fie coborâtă sub limita minimă prevăzută de lege, respectiv până la 3 ani închisoare şi să se dispună executarea ei sub supraveghere sau condiţionat, în baza art. 861 sau art. 81 C. pen.
În recursurile inculpaţilor Ţ.S. şi B.E. soluţiile au fost criticate sub aspectul greşitei încadrări juridice a faptelor comise, susţinându-se că cei doi inculpaţi nu au oferit, pus în vânzare, vândut, distribuit sau livrat cu orice titlu droguri de mare risc, ci le-au deţinut doar în scopul consumului propriu şi au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în prevederile art. 4 din Legea nr. 143/2000.
De asemenea, în recursurile celor doi inculpaţi s-a mai susţinut că pe lângă aplicarea cauzelor de înjumătăţire a limitelor pedepsei, conform art. 16 din Legea nr. 143/2000, instanţele trebuiau să reţină în favoarea inculpaţilor şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen., iar ca efect al acestora, să se dispună executarea pedepselor aplicate, în regim neprivativ de libertate, fie prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei, fie sub supraveghere, fie prin executarea pedepsei la locul de muncă.
Recursurile declarate de inculpaţi nu sunt fondate.
În concordanţă cu probele administrate, instanţele au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, încadrând just în dispoziţiile legii infracţiunile săvârşite de către aceştia.
Astfel, criticile formulate de inculpaţii Ţ.S. şi B.E. privind greşita încadrare juridică a faptelor comise nu poate fi primită, de vreme ce probele de la dosar, atestă, aşa cum de altfel au reţinut în mod just şi instanţele de fond şi de apel, că cei doi inculpaţi erau nu numai consumatori de droguri ci şi distribuitori, oferind sau cumpărând pastilele de Extasy în scopul revânzării, pentru a obţine un profit care să le asigure consumul propriu. Relevante în acest sens, sunt atât denunţul făcut de martorul M.T., procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, precum şi declaraţiile martorilor I.D., O.P.U., R.T. şi S.D.T., care se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor C.D.F., B.E., Ţ.S. şi M.D.G.
Nefondate sunt şi cererile inculpaţilor de a li se reduce pedepsele şi aplicarea circumstanţelor atenuante personale.
Art. 74 C. pen., enumeră, exemplificativ, împrejurările care pot constitui circumstanţe atenuante.
Dar, constatarea uneia sau a mai multor împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen., ori a altora asemănătoare, nu justifică prin ea însăşi, considerarea lor ca circumstanţe atenuante şi pe cale de consecinţă, reducerea ori schimbarea modalităţii de executare a pedepsei.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este de atributul instanţei de judecată şi deci, lăsată la aprecierea acesteia.
În aprecierea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptelor comise, la urmările lor, la ansamblul condiţiilor în care au fost săvârşite, precum şi la orice alte elemente privitoare la persoana făptuitorilor.
În cauză, instanţa de apel a examinat cu atenţie circumstanţele comiterii faptelor, precum şi pe cele ce caracterizează conduita generală a făptuitorilor, concluzionând judicios că prima instanţă a aplicat în mod corect în favoarea inculpaţilor dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, iar la individualizarea pedepsei a dat eficienţă criteriilor de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Astfel, pentru inculpaţii Ţ.S., B.E., M.D.G. şi B.M., instanţa a aplicat minimul special prevăzut de lege, ţinând seama de lipsa antecedentelor penale, de recunoaşterea faptei şi de atitudinea sinceră, pe care au avut-o pe parcursul procesului penal, însă, faţă de gravitatea faptelor comise de inculpaţi, care nu s-au limitat la consumul propriu, ci au şi comercializat pastilele de Extasy, pentru a procura bani în vederea acoperirii consumului lor, extinzând în acest fel fenomenul consumului de droguri, a apreciat că nu se impune reducerea pedepselor.
În aceste condiţii, pedepsele aplicate: de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru inculpatul C.D.F.; de 2 ani închisoare, pentru inculpata B.M. şi de câte 5 ani închisoare şi câte 3 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru inculpaţii Ţ.S., B.E. şi M.D.G. sunt just individualizate, prin considerarea criteriilor generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi ele corespund şi scopului lor, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., privind prevenţia generală şi specială.
Cum alte motive de casare susceptibile a fi examinate, din oficiu, nu s-au constatat, recursurile inculpaţilor vor fi respinse, ca nefondate, din pedepsele aplicate urmând a se deduce perioada arestării preventive.
Recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii Ţ.S., B.M., C.D.F., M.D.G. şi B.E. împotriva deciziei penale nr. 272 A din 27 iunie 2002 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive pentru fiecare inculpat, astfel:
- de la 19 iulie 2001, la 16 septembrie 2003, pentru inculpatul C.D.F;
- de la 19 iulie 2001, până la punerea efectivă în libertate, pentru inculpaţii Ţ.S., B.E. şi M.D.G.;
- de la 20 iulie 2001, la 24 iulie 2001, pentru inculpata B.M.
Obligă pe recurenţii inculpaţi C.D.F. şi B.M. la plata sumei de câte 1.300.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe recurenţii inculpaţi Ţ.S., M.D.G. şi B.E. la plata sumei de câte 1.000.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3766/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3768/2003. Penal → |
|---|
