CSJ. Decizia nr. 378/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
SECTIA PENALA
Decizia nr.378/2003
Dosar nr.2693/2002
Sedinţa publică din 28 ianuarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul H.V. împotriva deciziei penale nr.121/A din 16 mai 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
S-a prezentat recurentul inculpat H.V., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat S.C.A.
Au lipsit: intimata parte civilă Spitalul de Urgenţă Petroşani şi intimata parte vătămată O.R.
Procedura de citare a fost îndeplinită.
Apărătorul inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi, în principal, schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută deart.182 din Codul penal.
In subsidiar, apărătorul a solicitat redozarea pedepsei aplicate, în raport de coircumstanţele reale ale producerii faptei şi avându-se în vedere că inculpatul a fost provocat de către partea vătămată.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, întrucât soluţiile pronunţate în cauză sunt temeinice şi legale, atât sub aspectul încadrării juridice dată faptei cât şi al individualizării pedepsei.
Inculpatul H.V., având ultimul cuvânta solicitat admiterea recursului şi reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată.
CURTE.
Asupra recursului de faţă;
In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa penală nr.62 din 27 februarie 2002, a condamnat pe inculpatul H.V. la 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b Cod penal, pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art.20, raportat la art.174, raportatla art.175 lit.i şi art.176 lit.c, cu aplicarea art.37 lit.b şi a art.71, raportat la art.64 din Codul penal.
Instanţa a menţinut starea de arest şi a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 9 mai 2001 la 27 februarie 2002 şi l-a obligat la plata sumei de 2.248.000 lei, cheltuieli de spitalizare, către partea civilă Spitalul de Urgenţă Botoşani, cu dobânda legală aferentă şi la 3.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Tribunalul a constatat, totodată, că partea vătămată O.R.. nu s-a constituit parte civilă.
Hotărând astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, în ziua de 29 aprilie 2000, inculpatul H.V., a mers lamagazinul numitului C.M. pe care îl ajuta la diferite munci, unde a consumat băuturi alcoolice cu acesta, după care au plecat împreună la locuinţelediferiţilor clienţi ai magazinului, pentrurecuperarea contravalorii mărfurilor luate pe credit şi erau răuplatnici.
In jurul orei 10,00 au ajuns la locuinţa lui O.T., care îi datora lui C.M. o sumă de bani de mai multe luni, şi după ce au bătut la uşă, le-a deschis numita M.V., care le-a spus că acesta doarme, închizând uşa, dar lascurt timp au ieşit pe casa scării.
Numitul C.M., după ce a avut un schimb de replici cu O.T. au început să se lovească reciproc, timp încare a apărut partea vătămată O.R.. ce venise la fratele său să împrumute o sumă de bani şi văzând ce se întâmplă a intervenit şi i-a despărţit, împingându-lpe C.M. spre ieşirea din bloc. In acest moment, inculpatul, care era în stare de ebrietate a scos un cuţit de sub haină, cu care l-a lovit pe O.R.. în abdomen, după care a plecat de la locul faptei.
Potrivitactelor medicale, partea vătămatăa prezentat plagă înjunghiată penetrantă abdominală, prin evisceraţia epiplonului şi interesarea ileonului, viaţa victimeia fost pusă în pericol (certificat medico-legal şi foaie de observaţie clinică, filele 7-9 din dosarul de urmărire penală).
Impotriva sentinţei a declarat apel, în termen legal, inculpatul careaconsiderathotărâreanetemeinicăşinelegală,întrucât a acţionat agresivca urmare a lovirii sale de mai multe persoane, solicitând ca prin admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei, să se dispună, în principal, reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuantea provocării, prevăzută de art.73 lit.b din Codul penal, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei, care este deosebit de aspră.
Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia penală, prin Decizia nr.121 din 16 mai 2002, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului H.V., apreciind că, în raport„cu împrejurările în care fapta s-a săvârşit, rezultate din chiar relatările făcute de inculpat interogatoriile luate în fazaurmăririi penale, rezultă că în cauză a fost reţinută o corectă stare de fapt, în favoarea acestuia nesubzistând scuza provocării, întrucât lipsesc cerinţele art.73 lit.b din Codul penal”.
Nici critica vizând individualizareapedepsei este neîntemeiată, consideră instanţa, îndeosebi în raport de împrejurarea că inculpatul apelant este recidivist, fiind condamnat anterior tot pentru săvârşirea unei infracţiuni de omor, la 18 ani închisoare.
In termen legal, inculpatul H.V. a declarat recurs solicitând, prin apărător, în principal schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiuneade vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 din Codul penal, iar, în subsidiar, prin reţinerea înfavoarea sa a scuzei provocării, să sereducă în mod corespunzătorpedeapsa.
Inculpatul a apreciat că se impune reducerea pedepsei, faţă de împrejurările comiterii faptei.
Examinând hotărârile atacate în raportde cazurile de recurs invocate, dar şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art.3859 alin.3 teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul fondat, urmând a fi admis.
In acest sens, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art.334 din Codul de procedură penală: „Dacă în cursul judecăţii se consideră că încadrarea juridicădată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanţa este obligată să pună în discuţie noua condamnare şi să se atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii, pentru a-şi pregăti apărarea”.
Nerespectarea acestei îndatoriri conduce la pronunţarea unei hotărâri contrare legii, caz de recurs prevăzut de art.3859alin.1 pct.171teza întâi din Codul de procedură penală, care a produs o vătămare inculpatului, dintre cele prevăzute în art.197 alin.2 din acelaşi cod, întrucât nu a fost apărat în raport cu noua încadrare juridică a faptei.
Revenind la cauză, se constată că prin rechizitoriu inculpatul H.V.afosttrimisînjudecatăpentruinfracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art.20, raportat la art.174-175 lit.i din Codul penal, cuaplicarea art.37 lit.b din Codul penal (fila 49).
In şedinţa publică din 18 iulie 2001, reprezentantul Parchetului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la omor, în infracţiunea de omor deosebit de grav, având în vedere că inculpatul a mai fost condamnat pentru o faptă de omor, deci încadrarea juridicăcorectăeste cea prevăzută de art.20, raportat la art.175 şi 176 lit.c din Codul penal şi în această situaţie este obligatorie expertiza medico-legală psihiatrică, pentru inculpat. Apărătorula solicitat un termen şi efectuarea expertizei medico-legale psihiatrice (fila 27 din dosarul instanţei).
Instanţa nu a pus în discuţie noua încadrare juridică, propusă de procuror, în sensul de a explicaşi inculpatului că, fapta săvârşită de eleste mai gravă decât o tentativă de omor calificat, fiind o tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, care impune efectuarea, potrivit legii a unei expertize psihiatrice, dând astfel posibilitatea şi apărătorului inculpatului dea formula cereri în apărare în raportcu noua încadrare juridică solicitată.
Dispunerea de către instanţă a efectuării expertizei psihiatrice, nu echivalează cu punerea în discuţie a noii încadrări juridice, ea trebuind să reprezinte, printre altele, concluzia la care s-a ajuns ca urmare tocmai a discutării schimbării încadrării juridice a fapte pentru care a fost trimis în judecată inculpatului a cărei obligativitate nu are un caracter pur formal (apreciere la care a ajuns prima instanţă).
Or, trecând la judecarea cauzei şi condamnarea inculpatului pentru comitereaunei infracţiuni mai grave decâtcea pentru care a fost trimis în judecată, fără a pune în discuţia părţilor noua încadrare juridică, instanţa a pronunţato soluţie lovită de nulitate absolută, conform art.197 alin.2 din Codul de procedură penală.
Curtea constată că, în raport de cazul de recurs examinat din oficiu referitor la nelegalitatea hotărârilor pronunţate, nu se mai impune analizareamotivelor de recurs invocate de către inculpat, situaţie în care, în baza art.38515alin.1 pct.2 lit.c din Codul de procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul H.V., va casa hotărârile atacate şi va trimite dosarul la Tribunalul Hunedoara în vederea rejudecării cauzei, cu menţinerea stării de arest a inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
Admite recursul declarat de inculpatul H.V. împotriva deciziei penale nr.121/A din 16 mai 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr.62 din 27 februarie 2002 a Tribunalului Hunedoara şi trimite dosarul la Tribunalul Hunedoara în vederea rejudecării cauzei.
Menţine starea de arest a inculpatului.
Onorariul în sumă de 300.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 361/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 38/2003. Penal → |
|---|
