CSJ. Decizia nr. 385/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA SUPREMA DE JUSTITIE
SECTIA PENALĂ
Decizia nr.385/2003
Dosar nr.1650/2002
Sedinţa publică din 28 ianuarie 2003
S-au luat în examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.Mureş şi de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr.122/A din 5 noiembrie 2001 a Curţii de Apel Tg.Mureş.
Au lipsit: recurentul intimat inculpat C.V., pentru apărarea căruia s-a prezentat apărător ales, av. A.E. şi intimata parte vătămată M.E.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Procurorul a susţinut motivele de casare astfel cum au fost înscrise în memoriul înaintat la dosar şi a pus concluzii de admitere a recursului declarat de parchet.
Apărătorul ales al inculpatului C.V. a solicitat respingerea recursului declarat de parchet şi menţinerea soluţiei instanţei de apel, ca legală şi temeinică, întrucât în mod corect s-a dispus restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale.
In ceea ce priveşte recursul inculpatului, apărătorul a lăsat la aprecierea Curţii admiterea.
Asupra recursului declarat de inculpat, procurorul a pus concluzii de respingere ca inadmisibil.
CURTEA,
Tribunalul Mureş, prin sentinţa penală nr.40 din 20 februarie 2001, a condamnat pe inculpatul C.V. 5 ani şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art.211 alin.2 lit.b,d şi f din Codul penal, cu aplicarea art.4 din acelaşi cod şi a art.71, raportat la art.64 din Codul penal.
Instanţa a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a duratei reţinerii de 24 ore şi a arestului preventiv de la 8 martie 2000 la 6 aprilie 2000, precum şi obligarea acestuia la plata către partea civilă M.E.a sumei de 100.000 forinţi sau a echivalentului acestora în lei la data efectuării plăţii, potrivit cursului de schimbare B.N.R.,precum şi a 850.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, tribunalul a reţinut, în fapt, că, în perioada noiembrie – decembrie 1999, partea vătămată, inculpatul şi martorele M.V. şi M.O. s-au aflat în Ungaria, ocupându-se cu vânzarea ambulantă de bunuri. La un moment dat, aceştia s-au înţeles să-şi pună marfa în comun şi să locuiească în acelaşi loc, la aceeaşi gazdă, ceea ce au şi făcut.
Intr-una din seri, respectiv la 16 decembrie 1999, inculpatul, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, ameninţând pe partea vătămată M.E. cu un cuţit, i-a cerut banii pe care aceasta îi agonisise timp de două săptămnâni (75.000 forinţi), iar apoi a speriat-o cu un spray lacrimogen,acţiune în urma căreia aceasta a leşinat.
In aceste împrejurări, i-a sustras suma de 75.000 forinţi şi marfă indigenă în valoare de 25.000 forinţi după care a plecat.
Impotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, în termen legal, prin care a solicitat, prin apărător, desfiinţarea acesteia şi achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit.a, raportat la art.10 lit.a din Codul de procedură penală, deoarece nu sunt probe care să-i dovedească vinovăţia.
Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia penală, prin Decizia nr.123 din 5 septembrie 2001, a admis apelul declarat de inculpatul C.V., a desfiinţat integral sentinţa apelată şi a dispus, în baza art.333 din Codul de procedură penală, restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, pentru completarea urmăririi penale.
Instanţa de control judiciar, prin admiterea apelului, a constatat că, la data de 21 ianuarie 2000, M.E. , revenind în ţară, a formulat plângere împotriva lui C.V., M.O. şi M.V. la organele de poliţie, susţinând că toţitrei au atacat-o cu spray paralizant , că i-au luat banii şi lucrurile aflate asupra ei, la data de 16 decembrie 1999 în localitatea Simontornyo din Ungaria.
Organele de urmărire penală i-au luat părţii vătămate o declaraţie, la data de 17 februarie 2000, prin care aceasta şi-a restrâns plângerea, doar cu privire la C.V. care la 7 martie 2000 a fost reţinut, emiţându-se mandatul de arestare nr.22/P/2000 la data de 8 martie 2000, pe o perioadă de 5 zile, ulterior acesta fiind prelungit până la 6 aprilie 2000.
Pentru a da posibilitatea inculpatului de a se apăra, deoarece din declaraţiile acestuia rezultă o altă situaţie de fapt, la cererea acestuia cu prilejul prezentării materialului de urmărire penală, s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive, la data de 22 martie 2000, pentru ca inculpatul să procure date de la unitatea spitalicească din Ungaria, unde partea vătămată pretinde în mod mincinos că a fost internată, pentru audierea gazdelor din Ungaria, precum şi a altor martori.
Parchetul a revenit, în absenţa inculpatului, asupra cererii acestuiala 14 aprilie 2000, şi fără să mai efectueze alt act, a întocmit rechizitoriul la 13 iulie 2000 şi l-a trimis pe C.V. în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.b,d şi f din Codul penal, cu aplicarea art.4 din acelaşi cod,fără să i se prezinte materialul de urmărire penală.
Aşa fiind, apreciază instanţa de control judiciar , în condiţiile în care apelul de faţă este însoţit de declaraţia martorei F.E., autentificată la notariat şi o adresă emanând de la Spitalul Primăriei Judeţului Tolna din Republica Ungară, se constată că sentinţa penală nr.40 din 20 februarie 2001, pronunţată de Tribunalul Mureş, când inculpatul nu a fost prezent la nici un termen de judecată şi nici la dezbaterea cauzei în fond, urmează a fi desfiinţată în întregimeşi trimite cauza la procuror pentru completarea urmăririi penale, conform art.333 din Codul de procedură penală.
Procurorul, precizează instanţa, va trebui să stabilească în conformitate cu toate probele (inclusiv cele aduse de inculpat în apărarea sa) cu certitudine fapta penală şi persoana vătămată. De asemenea, inculpatului i se va prezenta materialul de urmărire penală, cu respectarea prevederilor art.250-254 din Codul de procedură penală, iar cum fapta s-a săvârşit pe teritoriul altei ţări, se va verifica dacă autorităţile maghiare au avut cunoştinţă despre ea, dacă au luat măsuri penale sau administrative (interdicţii aplicate pe paşaport) şi care sunt acestea.
Impotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, inculpatul C.V. şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Prin recursul său, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.171din Codul de procedură penală, Parchetul consideră că s-a făcut o aplicare greşită a legii, întrucât condiţiile cumulative pe carele impune dispoziţiile art.333 din acelaşi cod, nu sunt îndeplinite.
In acest sens, se menţionează că, la data de 10 martie 2000, când a fost audiat, inculpatul C.V. a solicitat audierea martorilor K.M., K.F. şi M.L. (fila 36), primii doi fiind audiaţi la 18 februarie 2000 (filele 16 şi 17).
De asemenea, la 21 martie 2000, inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală, prilej cu care a solicitat ascultarea încalitate de martor a persoanei care l-a găzduit în Ungaria (fila 27), cerere respinsă de către procuror prin ordonanţa din 14 aprilie 2000, deoarece nu a nominalizat-o(fila 44) .
Faţă de aceste date, se menţionează de către parchet, au fost respectate dispoziţiile art.250 – 252din Codul de procedură penală.
Totodată, inculpatul a recunoscutprezenţa sa la locul comiterii faptei şi luarea bunurilor din geanta părţii vătămate şi s-a angajat să prezinte el martorul, al cărui nume nu l-a precizat, dacă va fi pus în libertate, deşi partea vătămată a arătat că proprietarii locuinţei nu erau la domiciliu în seara incidentului (fila 5 verso).
Din declaraţiile părţilor existente în dosarul cauzei rezultă că, autorităţile ungare au avut cunoştinţă de săvârşirea faptei, fiind sesizate de partea vătămată, neluând unele măsuri cu caracter administrativ, astfel că incidenţa legii penale române, potrivit dispoziţiilor art.4 din Codul penal, nu poate fi pusă în discuţie.
La rândul său, inculpatul critică soluţia Curţii de Apel Tg.Mureş pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând ca prin admiterea recursului şi casarea deciziei să se dispună achitarea sa, în baza art.11 pct.2 lit.a, coroborat cu art.10 alin.1 lit.c din Codul de procedură penală.
Examinând Decizia atacată în raport cu motivele de recurs invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul parchetului fondat, urmând a fi admis, iar al inculpatului C.V., inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.
1. In ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea
de Apel Tg.Mureş, din examinarea întregului probatoriu dispus şi adminsitrat atât în faza de urmărire penală, cât şi în mod direct, nemijlocit a celei judecătoreşti, rezultă că organele judiciare au depus toate diligenţele pentru a da posibilitatea inculpatului să-şi facă apărările necesare pentru a-şi divedi nevinovăţia, revocându-i chiar arestarea preventivă, tocmai pentru a-şi procura şi alte mijloace de probă în limitele prevăzute de lege.
Aşa fiind, nu corespunde realităţii faptul că, urmărirea penală nu este completă, deoarece au fost administrate în raport cu fapta şi împrejurările săvârşirii ei, precum şi la cererea părţilor următoarele mijloace de probă: declaraţii ale părţii vătămate (filele 7-8) şi ale inculpatului (filele 33-41); declaraţii ale martorilor M.V. (filele 9-11); M.O. (filele 12-13); K.M. (fila 16) ; K.F. (fila 17); M.I. (fila 18); confruntări între martori şi inculpat, consemnate în procese-verbale (filele 20,22 şi 24).
Se constată, de asemenea, că inculpatului i s-a prezentat materialul de urmărire penală (fila 27) şi a fost prezent la judecarea cauzei în apel, când instanţa „a respins cererea de extindere a probatoriului cu audierea martorei F.E., ” însuşindu-şi concluziile reprezentantului parchetului, şi anume că martora „nu cunosaşte împrejurarea în care s-a comis infracţiunea, la dosar fiind suficiente probe administrate”.
Totodată, se constată faptul că, absenţa inculpatului la judecarea cauzei în primă instanţă nu se datorează culpei acesteia, care a dispus de toate mijloacele legale de citare a acestuia, prevăzute de art.177, 180 şi 183 din Codul de procedură penală.
In consecinţă, Curtea va admite recursul parchetului şi constatând neîndeplinite cerinţele dispoziţiilor art.333 din Codul de procedură penală,va casa DeciziaCurţii de Apel Târgu Mureş şi va trimite cauza acestei instanţe pentru judecarea apelului inculpatului.
2. Referitor la recursul declarat de către inculpatul C.V., în baza art.3852 din Codul de procedură penală, cu invocarea cazului de recurs prevăzut de art.3859 alin.1 pct.18 din acelaşi cod, Curtea constată că, inculpatul nu critică Decizia prin care instanţa de control judiciar, conform art.333 din Codul de procedură penală, s-a desesizat, fără a se pronunţa cu privire la motivele de netemeinicie şi nelegalitate ale sentinţei invocate de inculpat prin cererea de apel (ca şi prin cea de recurs) .
Aşa fiind, cum recursul acestuia nu priveşte Decizia de desesizare, care îşi are temeiul juridic în prevederile art.332 alin.3 din Codul de procedură penală, va fi respins ca inadmisibil.
In consecinţă, Secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constatând îndeplinite cerinţele cazului de recurs invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, în baza art.38515 alin.1 pct.2 lit.c din Codul de procedură penală, va admite recursul parchetului, va dispune casarea deciziei şi va trimite cauza la Curtea de Apel Târgu Mureş pentru judecarea apelului declarat de inculpatul C.V., iarconform art.38515alin.1 pct.1 lit.a va respinge recursul inculpatului ca inadmisibil, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, împotriva deciziei penale nr.123/A din 5 septembrie 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş, privind pe inculpatul C.V..
Casează Decizia atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Târgu Mureş pentru judecarea apelului declarat de inculpatul C.V. împotriva sentinţei penale nr.40 din 20 februarie 2001 a Tribunalului Mureş.
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 38/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 388/2003. Penal. întrerupere executare... → |
|---|
