CSJ. Decizia nr. 3785/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3785/2003
Dosar nr. 2151/2003
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92 din 6 martie 2003, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul C.D.G. la:
- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de operaţiuni privind circulaţia drogurilor în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Din pedeapsa aplicată s-a dedus perioada arestării preventive de la 26 noiembrie 2002, la zi.
În temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 144/2000, a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 22.000.000 lei, obţinută din comercializarea de droguri.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 900.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Inculpatul C.D.G. este student la U.S.H. Bucureşti, anul IV de studiu.
În intervalul de timp, august 2001 – octombrie 2002, inculpatul a vândut numiţilor D.D., P.D.G. şi I.V.A., consumatori de droguri de risc şi mare risc, mai multe comprimate de ecstasy, pentru care a pretins sume cuprinse între 180.000 lei şi 200.000 lei.
Inculpatul comercializa drogurile în mai multe localuri din Bucureşti, unde acesta se întâlnea cu persoanele mai sus-menţionate.
Astfel, numitul I.V.A. a cumpărat de două ori comprimate ecstasy cât şi marijuana, în cursul anului 2002, urmând să-i achite inculpatului suma de 7.000.000 lei, lucru care însă nu s-a mai întâmplat.
Numiţilor D.D. şi P.D.G., inculpatul le-a vândut în cursul anului 2000, de mai multe ori, droguri de risc şi mare risc, pentru consumul propriu.
P.D.G. a cumpărat de 4-5 ori droguri de la inculpat, de fiecare dată câte 2 sau 3 pastile de ecstasy, pentru care a plătit câte 200.000 lei, pentru fiecare pastilă, fără însă a putea preciza suma totală plătită.
În ce priveşte numita D.D., aceasta s-a întâlnit ocazional cu inculpatul la sfârşitul săptămânii, în diverse localuri din Bucureşti, ocazie cu care a cumpărat comprimate de ecstasy şi cocaină, pentru acre a plătit între 980.000 – 200.000 lei, pentru o pastilă, apreciind că pentru toate drogurile cumpărate a plătit inculpatului suma de circa 20.800.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul C.D.G., pe care a criticat-o, în principal, cu privire la greşita sa condamnare solicitând a se dispune achitarea, întrucât probele administrate în cauză nu sunt în măsură să dovedească vinovăţia sa, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei şi aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen., respectiv suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 212 din 23 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.D.G. şi l-a obligat la plata sumei de 400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
S-a dedus, în continuare durata arestării preventive, al zi.
În motivarea acestei decizii instanţa de apel a arătat că „Negarea inculpatului că ar fi comercializat droguri de risc şi de mare risc este lipsită de semnificaţie în cauză, deoarece această împrejurare rezultă din declaraţiile martorilor D.D., P.D.G. şi I.V.A., care în perioada august 2001 – octombrie 2002, fiind consumatori de droguri, au achiziţionat pastile ecstasy, pentru sume cuprinse între 180.000-20.000 lei pastila, cât şi cocaină, în valoare totală de 22.000.000 lei şi că „Declaraţiile acestor martori de coroborează cu celelalte probe administrate în cauză în cursul urmării penale şi anume autorizaţia de interceptare şi înregistrare a convorbirilor telefonice şi procesele-verbale de transcriere a înregistrărilor, procesele-verbale de confruntare şi procesul-verbal de percheziţie domiciliară”.
S-a concluzionat că faţă de probele mai sus-enumerate nu există nici un fel de dubiu în ce priveşte vinovăţia inculpatului, astfel încât condamnarea lui este legală, iar motivul de casare prin care s-a cerut achitarea nu poate fi primit.
Referitor la motivul de casare privind individualizarea pedepsei s-a arătat că „aceasta a fost just stabilită, tribunalul reţinând în favoarea apelantului circumstanţe atenuante cărora nu li se poate da o mai mare eficienţă, întrucât C.D.G. a fost nesincer în cursul procesului penal, iar faptele sunt grave, acesta comercializând droguri mai multor persoane, pentru sume mari de bani, în localurile din Bucureşti, ”şi că „pentru aceleaşi considerente nu se poate dispune nici suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 861 C. pen.”
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul C.D.G., prin care a criticat-o pentru aceleaşi motive invocate şi la instanţa de apel şi anume:
- greşita sa condamnare, întrucât din probele de la dosar nu rezultă în nici un fel vinovăţia sa, motiv pentru care a solicitat a se dispune achitarea;
- reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere.
Recursul declarat de inculpatul C.D.G. este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut o situaţie de fapt, conform cu probele administrate în cauză încadrând fapta comisă de inculpat în textele de lege corespunzătoare, pentru care i-a aplicat o pedeapsă just individualizată.
Referitor la motivele de casare invocate de inculpat, având în vedere că ele sunt identice cu cele invocate şi la judecata în apel, cât şi faptul că în prezenta decizie au fost expuse pe larg considerentele, pentru care a fost respins apelul, motivare pe care, instanţa de recurs şi-o însuşeşte pe deplin ca fiind în acord cu probele de la dosar, şi a căror reluare nu se mai impune, ţinând seama şi de faptul că analizând Decizia atacată în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata, că recursul declarat de inculpatul C.D.G. este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.D.G., împotriva deciziei penale nr. 212 din 23 aprilie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 26 noiembrie 2002, la 16 septembrie 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3775/2003. Penal. Stabilirea competenţei.... | CSJ. Decizia nr. 3786/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
