CSJ. Decizia nr. 3793/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.3793/2003

Dosar nr. 4069/2003

Şedinţa publică din 17 septembrie 2003

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 87 din 2 septembrie 2003, Curtea de apel Alba Iulia a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului P.P. pe o durată de 30 zile, respectiv de la 5 septembrie 2003, la 4 octombrie 2003 constatând că se menţin temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri.

Împotriva încheierii în discuţie inculpatul a declarat recurs, nemotivat în scris însă susţinut oral, prin apărătorul din oficiu în sensul admiterii, casării hotărârii şi în fond, respingerea cererii parchetului de prelungire a arestării preventive.

Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Militară de Apel, din 24 iulie 2002 inculpatul P.P. a fost trimis în judecată, alături de alţi peste 40 de inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 323 alin. (1) C. pen., art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 72 lit. a), din Legea nr. 30/1978 (Codul vamal), art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 290 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 257 C. pen., reţinându-se în sarcina acestora că în perioada 1996-1997, organizaţi într-o structură cu scopuri infracţionale, din care făceau parte şi lucrători vamali şi lucrători de poliţie, au reuşit prin folosirea frauduloasă a unor adeverinţe de aprobare a repatrierii unor persoane, să indigenizeze mai multe autoturisme importate din Germania în regim de scutire de taxe vamale.

Inculpatul P.P., împreună cu alţi făptuitori a întocmit acte false de achiziţie, utilizate apoi pentru înmatricularea ilegală a autoturismelor, promiţându-le proprietarilor că prin intervenţiile sale la vamă şi poliţie, vor reuşi înmatricularea prin plata unor sume mai mici decât cele legale.

Urmare declinării cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia, această instanţă prin sentinţa penală nr. 5 din 22 aprilie 2003 a dispus restituirea dosarului la procuror, respectiv Serviciului Parchetului Naţional Anticorupţie, Alba Iulia, menţinându-se arestarea preventivă a inculpatului P.P., luată încă de la data de 15 martie 2002.

În cursul urmăririi penale, la propunerea procurorului, Curtea de Apel Alba Iulia a prelungit repetat arestarea preventivă a inculpatului, ultima fiind dispusă prin încheierea nr. 87 din 2 septembrie 2003, până la 4 octombrie 2003.

Recursul inculpatului P.P., împotriva încheierii menţionate, judecat în lipsa acestuia, în conformitate cu dispoziţiile art. 38511 alin. (3) C. proc. pen., nu este fondat.

Potrivit art. 155 C. proc. pen., prelungirea duratei arestării preventive în cursul urmăririi penale are loc în caz de necesitate şi numai dacă, într-o ipoteză, elementele care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate.

Fără îndoială că prin amploarea activităţii infracţionale reţinute, caracterul organizat al acesteia şi urmările produse, pericolul pe care îl prezintă în concret pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului se menţine.

Aşa fiind, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat iar onorariul pentru apărătorul din oficiu va fi suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.P. împotriva încheierii nr. 87 din 2 septembrie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. 5371/2003.

Obligă inculpatul la plata sumei de 700.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3793/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs