CSJ. Decizia nr. 3786/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3786/2003
Dosar nr. 5020/2002
Şedinţa publică din 16 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 161 din 23 august 2002, Tribunalul Buzău a respins cererea, privind schimbarea încadrării juridice a faptei comise din tentativa la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. şi a dispus condamnarea inculpatului I.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 din acelaşi cod.
A aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat toporul corp-delict.
În baza prevederilor art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 1 iulie 2002, la zi.
A luat act că partea vătămată I.I. nu s-a constituit parte civilă.
A constatat că au fost achitate cheltuielile de spitalizare în sumă de 1.039.967 lei, conform chitanţei din 19 august 2002, către Spitalul Judeţean Buzău.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 150.000 lei, onorariu apărător din oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă că, la data de 1 iulie 2002 inculpatul a lovit pe tatăl său, I.I. cu un topor în cap, cu intenţia de a-l ucide.
Împotriva sentinţei penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău şi inculpatul.
În apelul parchetului hotărârea primei instanţe a fost criticată pentru nelegalitate, întrucât pedeapsa aplicată a fost stabilită în alte limite decât cele prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. şi pentru netemeinicie, constând în greşita reţinere a circumstanţelor atenuante, în favoarea inculpatului.
În apelul inculpatului I.G. s-a arătat că circumstanţele atenuante au fost reţinute corect, întrucât inculpatul a recunoscut şi regretat fapta comisă, lăsând la aprecierea instanţei soluţionarea acestuia.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 484 din 4 noiembrie 2002 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi înlăturând de la încadrarea juridică a infracţiunii dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul I.G. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen.
A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, împotriva aceleiaşi hotărâri.
A computat detenţia preventivă a inculpatului, de la 1 iulie 2002, la zi.
A obligat pe inculpatul – apelant la plata sumei de 700.000 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 300.000 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de control judiciar a apreciat că faţă de agresivitatea de care a dat dovadă inculpatul care, deşi era în întreţinerea părinţilor săi, refuza în mod constant să-i ajute la muncile agricole, a luat un topor şi l-a lovit pe tatăl său, cu lama toporului de două ori în cap, iar când victima s-a întors i-a mai aplicat o lovitură în zona umărului, ceea ce dovedeşte intenţia acestuia de a-l ucide, nu se justifică reţinerea circumstanţelor atenuante.
În termenul legal, împotriva deciziei penale a declarat recurs inculpatul I.G. care a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul de a fi redusă.
Recursul declarat este fondat, pentru următoarele considerente:
Art. 72 C. pen., text de lege care prevede criteriile generale de individualizare, înscrie că la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările, care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 din acelaşi cod, prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Instanţa de control judiciar, în procesul aplicării pedepsei, raportându-se la dispoziţiile legale amintite, a considerat pericolul social concret al faptei, acesta fiind grav întrucât a pus în primejdie viaţa părţii vătămate, împrejurările în care a fost săvârşită, respectiv pe fondul unei stări conflictuale existente între inculpat şi partea vătămată I.I., tatăl său, însă nu a acordat suficientă semnificaţie juridică unor date ţinând de persoana inculpatului, tânăr, fără antecedente penale, sincer pe parcursul fazelor procesului penal, recunoscând şi regretând fapta comisă.
Ori, aceste elemente, constituie circumstanţe atenuante şi în raport de ansamblul elementelor cauzei, trebuiau considerate ca atare şi a se aplica dispoziţiile art. 74 şi art. 76 C. pen.
Considerând că aspectul privind individualizarea pedepsei constituie motivul, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., recursul declarat de inculpat este fondat şi urmează a se admite ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a se casa Decizia atacată numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată, se va face aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., reducându-se pedeapsa de la 7 ani şi 6 luni închisoare, la 4 ani şi 6 luni închisoare şi se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive, de la 1 iulie 2002, la 16 septembrie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul I.G., împotriva deciziei penale nr. 484 din 4 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti.
Casează Decizia atacată numai cu privire la pedeapsa privativă de libertate aplicată, pe care, prin reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţelor atenuante, prevăzute de art. 74 C. pen., o reduce de la 7 ani şi 6 luni închisoare, la 4 ani şi 6 luni închisoare, conform art. 76 C. pen.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 1 iulie 2002, la 16 septembrie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3785/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3793/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
