CSJ. Decizia nr. 3961/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3961/2003
Dosar nr.2108/2003
Şedinţa publică din 24 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa penală nr. 15 din 15 ianuarie 2003, a condamnat pe inculpaţii:
- T.C. la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 – art. 21, raportate la art. 174 alin. (1) şi (2), raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din acelaşi cod.
Instanţa a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 12 martie 2002 la zi.
- H.D. la 2 luni închisoare, pentru comiterea instigării la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută şi pedepsită de art. 25, raportat la art. 180 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi a art. 71, raportat la art. 64 din acelaşi cod.
În baza art. 81 şi a art. 82 C. pen., instanţa a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termenul de încercare de 2 ani şi 2 luni, cu aplicarea art. 83 alin. (1) C. pen. şi a art. 359 C. proc. pen. şi a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea preventivă din 12 martie 2002.
Tribunalul a obligat, totodată, conform art. 188 din Legea nr. 3/1978, pe inculpatul T.C. la plata sumei de 25.286.788 lei, despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean Sibiu, iar în baza art. 14 C. proc. pen., coroborat cu art. 998 C. civ., a admis în parte acţiunea civilă formulată de către partea civilă Ş.E. şi l-a obligat pe inculpatul T.C. la plata sumei de 11.500.000 lei despăgubiri materiale şi de 80.000.000 lei daune morale din care, în solidar cu H.D., până la concurenţa sumei de 20.000.000 lei, precum şi la o prestaţie periodică în sumă de 300.000 lei lunar începând cu 12 martie 2002 şi până la încetarea stării de nevoie a părţii civile, respingând ca nedovedite şi prematur formulate restul prestaţiilor civile solicitate de Ş.E.
Tribunalul l-a mai obligat pe inculpatul T.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 3.000.000 lei, iar pe inculpatul H.D. la 1.000.000 lei, cu acelaşi titlu, precum şi la 5.000.000 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă Ş.E., T.C., iar H.D. la 1.000.000 lei, cu acelaşi titlu, către aceiaşi parte civilă.
Pentru a hotărî în acest fel, instanţa a reţinut, în fapt, că, în ziua de 12 martie 2002, într-o cofetărie din localitatea Sibiu, partea vătămată Ş.E., aflat în stare avansată de ebrietate, a avut o altercaţie cu H.D., care, afectat de atitudinea lui Ş.E., s-a dus la domiciliul lui T.C., ce-i era prieten, i-a comunicat cele întâmplate, sugerându-i că ar trebui admonestată partea vătămată mai sever.
T.C. a înţeles mesajul transmis de prietenul său, s-a înarmat cu o bâtă de bassball şi împreună cu H.D. s-au deplasat la cofetăria, unde rămăsese Ş.E. În timp ce acesta discuta cu H.D. în contradictoriu, unul în faţa celuilalt, inculpatul T.C. a venit din lateral dreapta şi i-a aplicat părţii vătămate o lovitură puternică cu bâta la nivelul capului ceea ce a determinat căderea acesteia la pământ, cu pierderea cunoştinţei.
Potrivit concluziilor Raportului de expertiză medico-legală, nr. 688 II/ d/22 din 17 decembrie 2002, întocmit de Serviciul de medicină legală, Sibiu, partea vătămată a suferit leziuni traumatice, plagă parietală stângă, plagă parietală dreaptă, cu o fractură cu înfundare parieto – temporală stângă, care s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent, posibil urmate de cădere pe un plan dur.
S-a menţinut durata îngrijirilor medicale necesare pentru vindecarea leziunilor la un total de 80–90 zile. În urma leziunilor suferite viaţa lui Ş.E. a fost pusă în primejdie, iar lipsa de substanţă osoasă consecutivă intervenţiei neurochirurgicale constituie din punct de vedere medico-legal o infirmitate fizică parţială permanentă; partea vătămată are o capacitate de muncă scăzută cu circa 50%, fiind încadrabil în gr. III de invaliditate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apeluri, în termen legal, inculpaţii, prin care o consideră netemeinică, în sensul că, inculpatul H.D. apreciază că prin nici o probă nu a fost dovedită vinovăţia sa, solicitând, în principal achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., iar, în subsidiar, prin reţinerea în favoarea sa a circumstanţei atenuante a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., reducerea în mod corespunzător a pedepsei şi a despăgubirilor civile la care a fost obligat.
Inculpatul T.C. a solicitat ca, prin admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei, să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută şi pedepsită de art. 182 alin. (2) teza finală C. pen. şi reducerea despăgubirilor civile.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, prin Decizia nr. 103 din 25 martie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile declarate, constatând că, în cauză, s-a reţinut o stare de fapt corectă, în baza probelor administrate, iar încadrarea juridică a faptelor fiecărui inculpat este cea legală.
În context, instanţa de control judiciar a reţinut că: „Obiectul contondent folosit de inculpatul T.C. la aplicarea loviturii, intensitatea cu care a lovit, zona în care victima a fost lovită sunt elemente care îndreptăţesc reţinerea tentativei la infracţiunea de omor, intenţia inculpatului fiind de a suprima viaţa victimei şi nu de a o vătăma, unde inculpatul ar fi trebuit să acţioneze cu praeterintenţie, forma de vinovăţie care nu se poate reţine în cauză”.
În ceea ce priveşte pe inculpatul H.D., instanţa a reţinut, de asemenea, că acesta a instigat pe coinculpatul T.C. la lovirea părţii vătămate, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii reţinute, iar pedepsele aplicate fiecăruia dintre ei, au fost corect individualizate şi nu se impune vreo modificare a acestora.
În termen legal, cu reiterarea motivelor care au făcut şi obiectul cererilor de apel, analizate în mod corect de către instanţa competentă, inculpaţii au declarat recurs.
Examinând Decizia atacată în raport cu motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, prin prisma cazurilor de recurs care se iau în considerare ca atare, când sunt în favoarea inculpatului, astfel cum prevăd dispoziţiile cuprinse în art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei recursul inculpatului T.C. nefondat, urmând a fi respins, iar al inculpatului H.D., fondat, urmând a fi admis.
1. Din analiza probatoriului dispus şi administrat în cauză, rezultă fără nici un dubiu că, faptele şi împrejurările săvârşirii lor, precum şi vinovăţia inculpaţilor pentru infracţiunile reţinute corespund probelor complet analizate şi just apreciate de către cele două instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situaţiei reale.
În acest sens, lovirea persoanei vătămate cu un corp contondent, respectiv, bâtă, de către inculpatul T.C. în zona parietală stângă, care a generat o fractură cu înfundare, care i-a pus în primejdie viaţa, constituie tentativă de omor şi nu infracţiunea de vătămare corporală gravă, întrucât faţă de modul cum a acţionat şi de urmările survenite se impune constatarea că inculpatul a prevăzut că acţiunea sa ar putea duce la moartea victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-a dorit, l-a acceptat, ceea ce înseamnă că a săvârşit fapta cu intenţia, indirectă, de a ucide.
La stabilirea şi menţinerea pedepsei, instanţele au apreciat în mod judicios criteriile de individualizare a sancţiunii penale, care reprezintă minimul special prevăzut de lege pentru această infracţiune, corespunzător atât gradului de pericol social concret al faptei, cât şi al inculpatului, care se confruntă pentru prima oară cu rigorile legii penale.
2. De asemenea, din coroborarea declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză cu cele ale coinculpatului T.C., rezultă că, inculpatul H.D. a mers la locuinţa acestuia şi i-a povestit că a fost lovit în cofetăria M. de către partea vătămată Ş.E., cerându-i să-l însoţească, precum şi o bâtă pentru a merge să-l bată şi el pe acesta, după care, înarmaţi cu o bucată de lemn de circa 30-40 cm, cu diametrul de 5-6 cm, au plecat împreună la locul faptei, unde, pe trotuarul din faţa cofetăriei, în timp ce H.D. se certa cu Ş.E., T.C. a venit prin spatele acestuia şi l-a lovit în cap cu putere.
Aşa fiind şi fapta acestuia a fost dovedită, precum şi vinovăţia sa pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 25, raportat la art. 180 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Se constată însă că, potrivit dispoziţiilor cuprinse în art. 1 din Legea nr. 546/2002, pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată inculpatului H.D. este graţiată, situaţie în care vor fi aplicate aceste dispoziţii, precum şi cele ale art. 7 din aceeaşi lege.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpatul H.D., va casa hotărârile atacate şi va dispune conform dispozitivului, iar conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C., va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 12 martie 2002, la 24 septembrie 2003 şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul H.D. împotriva deciziei penale nr. 103 A din 25 martie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Casează Decizia atacată, precum şi sentinţa penală nr. 15 din 15 ianuarie 2003 a Tribunalului Sibiu numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor de graţiere, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul H.D.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 dispune graţierea în întregime şi condiţionat a pedepsei de 2 luni închisoare aplicată inculpatului H.D. pentru instigare la infracţiunea de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 25, raportat la art. 180 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod.
Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 543/2002, privind revocarea beneficiului graţierii pedepsei.
Constată că inculpatul H.D. a fost reţinut timp de 24 de ore, respectiv în data de 12 martie 2002.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.C. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi al arestării preventive, de la 12 martie 2002, la 24 septembrie 2003.
Onorariul în sumă de 300.000 lei, cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul H.D. se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe recurentul inculpat T.C. la plata sumei de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3959/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3963/2003. Penal → |
|---|
