CSJ. Decizia nr. 3974/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3974/2003
Dosar nr.2391/2003
Şedinţa publică din 24 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 128 din 7 februarie 2003, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul G.A. în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., la 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
Au fost deduse din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă de la 20 iunie 2002 la zi, menţinând măsura privativă de libertate.
În temeiul art. 116 alin. (4) C. pen., a fost luată măsura de siguranţă a interzicerii inculpatului de a se afla pe raza municipiului Bucureşti pe o perioadă de 5 ani.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în seara de 19 iunie 2002, în jurul orelor 22,40, inculpatul G.A. a atacat-o pe partea vătămată D.M.M., în timp ce aceasta se afla pe strada J.L. Calderon, întorcându-se de la serviciu şi, lovind-o cu pumnul în faţă, i-a smuls geanta, în care se aflau 200.000 lei, un telefon mobil, produse cosmetice şi acte personale.
La strigătele părţii vătămate, o patrulă a poliţiei l-a urmărit şi imobilizat pe inculpat, fiind astfel recuperat prejudiciul, în sumă totală de 2 milioane lei, prin restituirea bunurilor.
Ascultat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut fapta astfel cum a fost descrisă prin actul de sesizare, modificându-şi parţial declaraţia în faţa instanţei, în sensul că nu a lovit-o cu pumnul pe partea vătămată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a solicitat majorarea pedepsei şi inculpatul B.A., care a cerut schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt, întrucât nu a lovit-o pe partea vătămată şi aplicarea unei pedepse mai mici.
Prin Decizia penală nr. 240 din 7 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelurile declarate, constatând că pedeapsa a fost corect individualizată, iar încadrarea juridică este legală, fiind susţinută de mijloacele de probă.
Decizia penală susmenţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, invocând motivele din precedenta cale de atac, în sensul comiterii sustragerii fără să fi lovit cu pumnul pe partea vătămată.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată că motivul de recurs priveşte cazul de casare arătat de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., însă nu este fondat.
Aşa cum rezultă din actele de urmărire penală, partea vătămată a depus plângere împotriva inculpatului, descriind modul de operare al acestuia, în sensul că a fost lovită prin surprindere, din spate, cu pumnul peste faţă, dezechilibrându-se şi căzând şi în această stare i-a fost smulsă geanta din mână.
Inculpatul a fost recunoscut din grup de către partea vătămată.
Ascultat de procuror în prezenţa apărătorului din oficiu, inculpatul a recunoscut modul de operare descris mai sus.
În susţinerea schimbării încadrării juridice în infracţiunea de furt, inculpatul nu a propus nici o probă, declaraţia acestuia din faţa instanţei, în sensul nelovirii părţii vătămate, fiind singulară, necoroborându-se cu alte elemente de fapt.
De altfel, chiar dacă nu ar fi lovit partea vătămată cu pumnul, inculpatul nu ar fi putut lua geanta decât tot printr-o violenţă, exercitată asupra bunului care însă s-a transmis asupra deţinătorului bunului, care a opus rezistenţă, fiind indiferentă intensitatea violenţei sau gradul de opunere, mai mare sau mai mic, al celui atacat, pentru realizarea conţinutului infracţiunii de tâlhărie.
Pentru aceste motive cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea de furt nu poate fi primită.
Constatând că nici din examinarea din oficiu a hotărârii criticate, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu rezultă existenţa vreunui caz de casare, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.
Conform art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din durata pedepsei aplicată se va deduce timpul reţinerii şi al arestării preventive, de la 20 iunie 2002, la 24 septembrie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva deciziei penale nr. 240 din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 20 iunie 2002, la 24 septembrie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3973/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3976/2003. Penal → |
|---|
