CSJ. Decizia nr. 3971/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3971/2003
Dosar nr.2258/2003
Şedinţa publică din 24 septembrie 2003
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 40 din 20 ianuarie 2003, Tribunalul Bucureşti, în baza art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a fost condamnată inculpata V.M. la 6 ani închisoare, în condiţiile art. 64 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 85 C. pen., combinat cu art. 34 lit. b) C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1777 din 6 noiembrie 2000 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 880 din 7 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti pe care a contopit-o cu pedeapsa aplicată şi s-a dispus ca, în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a luat act că partea vătămată U.C. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie, pe baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La 5 martie 2001, partea vătămată a depus o plângere la secţia 25 poliţie în care a arătat că, în timp ce călătorea cu autobuzul 182, în apropierea staţiei R.A.T.B. Maica Domnului, a fost deposedată prin ameninţare cu un cuţit de un telefon mobil, precum şi de buletinul de identitate de către un grup format din două femei şi un bărbat.
Fiindu-i prezentat un album cu fotografii judiciare, partea vătămată a recunoscut la poziţia 84 pe inculpata V.M. ca fiind cea care a primit telefonul şi buletinul de identitate al părţii vătămate, de la persoana care iniţial a ameninţat-o cu cuţitul.
Relevantă a fost şi împrejurarea că, descrierea făcută făptuitoarei de către partea vătămată în declaraţia sa, corespunde perfect cu înfăţişarea acesteia din urmă din albumul foto, din evidenţa poliţiei, inclusiv, în ce priveşte pieptănătura.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpata V.M.
Prin motivele scrise s-a susţinut de parchet că nu s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare faptei comisă, iar pe de altă parte, s-a omis confiscarea sumei cu care partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Inculpata a susţinut că, nu este persoana care a participat la comiterea faptei, solicitând achitarea.
Prin Decizia penală nr. 218 din 16 aprilie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-au admis apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi inculpata a fost condamnată la 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 85 C. pen., s-a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1777 din 6 noiembrie 2000 a Judecătoriei sector 2 Bucureşti şi a contopit pedeapsa aplicată cu pedeapsa de 2 ani închisoare, dispunând, în final, să execute 6 ani închisoare, în condiţiile art. 64 şi art. 71 C. pen.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că, probele administrate au demonstrat participarea inculpatei la săvârşirea faptei în modalitatea complicităţii la tâlhărie, aşa cum s-a reţinut prin rechizitoriu, instanţa de fond condamnând pe inculpată pentru autorat la infracţiunea de tâlhărie fără a face aplicarea art. 334 C. proc. pen.
În termen legal împotriva sentinţei a declarat recurs inculpata, care prin apărător a solicitat reducerea pedepsei prin constatarea circumstanţelor atenuante în favoarea sa.
Prin memoriul scris, inculpata a susţinut că este nevinovată, că nu s-a sustras urmăririi penale, solicitând achitarea.
Criticile formulate vor fi examinate, în raport de prevederile cuprinse în art. 3859 alin. (1) pct. 12 şi 14 C. proc. pen., constatându-se însă a fi nefondate.
Instanţele au reţinut o corectă stare de fapt şi tot astfel şi o încadrare juridică a faptei, aşa cum a procedat instanţa de apel, chiar dacă inculpata nu şi-a recunoscut pe parcursul procesului penal vinovăţia în săvârşirea faptei în modalitatea complicităţii la tâlhărie.
Nerecunoaşterea inculpatei nu poate conduce la înlăturarea răspunderii penale, atâta timp cât materialul probator administrat a făcut dovada nu numai a vinovăţiei inculpatei, dar şi a celorlalte elemente constituitive ale faptei.
Mai întâi, în declaraţiile date, partea vătămată descriind împrejurările în care i s-au sustras, prin ameninţare un telefon mobil şi buletinul, a realizat şi portretul acelor trei persoane care au participat la faptă.
Dintre aceste persoane, ulterior partea vătămată a identificat din albumul de fotografii judiciare pe inculpată care avusese o contribuţie materială, constând în ajutarea persoanei care a sustras bunurile părţii vătămate, prin primirea acestora şi transmiterea lor unui alt bărbat, după care toţi trei au coborât în staţia de autobuz.
La data de 20 decembrie 2001, s-a procedat la o prezentare pentru recunoaşterea din grup, ocazie cu care partea vătămată a indicat, fără reţineri, pe inculpata V.M.
Este relevant, în contextul probelor discutate, împrejurarea că descrierea făcută iniţial de partea vătămată, inculpatei, corespunde perfect înfăţişării acesteia din albumul foto aflat în evidenţa poliţiei.
Pe de altă parte martorul P.C. prezent la recunoaşterea din albumul foto, a precizat că partea vătămată a indicat-o fără nici o reţinere pe inculpată, ca fiind persoana care a primit în autobuz bunurile sustrase de o altă persoană de la partea vătămată.
Ori, este evident că, acţiunea infracţională comisă de inculpată, constând în primirea bunurilor sustrase prin ameninţarea cu cuţitul a părţii vătămate şi transmiterea lor unei alte persoane, în scopul îndepărtării de la locul faptei pentru a-şi asigura scăparea, constituie în drept complicitate la infracţiunea de tâlhărie calificată pentru care în mod corect a fost condamnată inculpata.
Deşi inculpata a avut o conduită procesuală nesinceră şi are în antecedente condamnări pentru fapte de aceiaşi natură, instanţele au aplicat o pedeapsă aproape de limita minimă legală.
Cum recurenta inculpată, a comis o faptă care prezintă un deosebit grad de pericol social, iar datele personale nu o caracterizează pozitiv pe făptuitoare nu se constată motive care să justifice o reducere a pedepsei la limita minimă legală, sau sub această limită, prin reţinerea dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C. pen.
Acestea sunt considerente pentru care criticile sunt nefondate şi pentru care recursul declarat se va respinge în conformitate cu art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), compută din pedeapsa principală perioada reţinerii şi arestării preventive.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpata V.M. împotriva deciziei penale nr. 218/ A din 16 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatei, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 29 februarie 2000, la 18 august 2000 şi de la 20 decembrie 2001, la 24 septembrie 2003.
Obligă pe recurenta inculpată la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3969/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3972/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
