CSJ. Decizia nr. 3976/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3976/2003
Dosar nr.4382/2002
Şedinţa publică din 24 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 210 din 14 iulie 2002, Tribunalul Dâmboviţa, potrivit dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei de înşelăciune din infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3), cu aplicarea art. 41 C. pen. şi, în baza acestui din urmă text de lege, a condamnat pe inculpaţii:
M.L.D. şi
J.S. la câte 5 (cinci) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţie.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut starea de arest a inculpatului J.S. şi a dedus din pedeapsa aplicată acestuia, timpul arestării preventive.
A menţinut sechestrul asigurator aplicat pe bunurile inculpatului M.L.D.
A obligat pe inculpaţi, în solidar, la plata sumei de 1.261.625.320 lei despăgubiri către partea civilă S.C. A.C. SA, plus dobânda la creditul acordat pentru achiziţionarea cantităţii de 2.900 tone, porumb boabe (nelivrată).
Totodată, a obligat pe fiecare inculpat, la câte 2.500.000 lei cheltuieli judiciare, către stat.
S-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin contractul de credit nr. 81 din 8 octombrie 1996, încheiat cu B.A., sucursala Dâmboviţa, S.C. A.C. S.A. a obţinut un credit total de 7.500.000.000 lei pentru constituirea unor stocuri de nutreţuri, necesare creşterii păsărilor.
Deoarece societatea nu dispunea de structuri interne şi o bază materială suficientă pentru achiziţionarea şi depozitarea furajelor, S.C. A.C. SA a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr. 3050 din 11 septembrie 1996, cu S.C. D., înlocuit ulterior cu contractul nr. 3858 din 5 noiembrie 1996, cu S.C. C.A., societăţi având ca asociat şi administrator pe R.L.
Întrucât aceasta din urmă nu avea produse agricole (porumb, orz, ovăz) necesare prelucrării în furaje, a luat legătura cu inculpatul M.L.D., asociat şi administrator la S.C. A.I. S.R.L., care s-a oferit să procure produsele respective şi, ulterior cu inculpatul J.S., asociat şi administrator la S.C. A.J. S.R.L., care s-a oferit, alături de celălalt inculpat, să pună la dispoziţie depozitul pe care aceştia îl aveau în localitatea Felnac, din judeţul Arad.
După aceste înţelegeri, s-a încheiat contract de vânzare-cumpărare, la data de 22 octombrie 1996, între S.C. A.I. şi S.C. D., în care inculpatul M.L.D. se obliga să procure şi să livreze 10.000 tone porumb ştiulete şi 5.000 kg de porumb boabe, iar printr-un contract de prestări de servicii din 25 octombrie 1996, între S.C. A.C. şi societăţile comerciale administrate de cei doi inculpaţi, aceştia se obligau să primească în depozitul de la Felnac din judeţul Arad, cantitatea de porumb ştiulete, arătată mai înainte, a părţii civile S.C. A.C.
Ulterior, la data de 18 decembrie 1996, între aceasta din urmă societate şi societăţile comerciale ale inculpaţilor, s-a încheiat un contract de custodie, în care s-a consemnat că inculpaţii au primit în depozitul menţionat cantitatea de 7069 tone, porumb ştiulete, în valoare de 2.843.000.000 lei, pentru care garantau cu contravaloarea acţiunilor deţinute în patrimoniul social al S.C. S. S.A. Felnac.
În realitate, inculpaţii nu au avut în depozit această cantitate şi nu au livrat către S.C. A.C., decât 1.900 tone porumb boabe, în loc de 4.800 tone porumb boabe care trebuia să fie livrată.
Diferenţa de produse este consecinţa faptului că evidenţele scriptice, nu prezentau şi funcţia reală a stocurilor din depozit, situaţie care a fost posibilă datorită faptului că inculpaţii deţineau în acelaşi timp, atât calitatea de furnizori, cât şi aceea de depozitari.
S-a reţinut că, prin acest procedeu, inculpaţii au cauzat părţii civile S.C. A.C., un prejudiciu de 1.261.625.320 lei reprezentând contravaloarea produselor nelivrate.
Totodată, s-a reţinut că inculpaţii răspund civil şi pentru dobânda la creditul acordat pentru achiziţionarea cantităţii de 2.900 tone porumb boabe, dar nelivrată.
Sentinţa a fost apelată numai de către inculpatul M.L.D. care a susţinut că materialul probator nu este complet şi s-a solicitat efectuarea unei expertize contabile şi obţinerea de relaţii de la Serviciul de carte funciară Arad, iar dacă se consideră că nu este necesară completarea probelor, să se pronunţe achitarea, deoarece fapta sa nu constituie infracţiune.
Prin Decizia penală nr. 446 din 30 septembrie 2002, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul M.L.D.
Împotriva acestei decizii, acesta a declarat recurs, criticând ambele hotărâri pronunţate în cauză pentru greşita sa condamnare pentru infracţiunea de înşelăciune în convenţie, susţinând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, lipsind intenţia delictuoasă şi a solicitat, în principal, să se admită recursul, să se caseze ambele hotărâri şi să se pronunţe achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, susţinând că pedeapsa aplicată este prea mare, injust individualizată, a solicitat să fie redusă şi să se suspende condiţionat executarea sau să se dispună executarea la locul de muncă.
Criticile sunt nefondate.
Intenţia delictuoasă specifică infracţiunii de înşelăciune în convenţie a fost dedusă corect din modul în care a acţionat inculpatul M.L.D., confirmat de probele administrate, rezultând că încheierea celor două contracte, s-a datorat inducerii în eroare de către inculpat, a părţii civile S.C. A.C., pretinzând mincinos că a livrat întreaga cantitate de cereale contractată şi se află depozitată în baza Felnac, deşi a existat şi s-a livrat încă jumătate din cantitatea contractată, cauzând pagube părţii civile.
Fără această eroare, evident partea civilă nu ar fi încheiat contractele.
Aşadar, încadrarea juridică a faptelor în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) şi (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), este corectă.
Nefondată este şi critica care vizează individualizarea pedepsei.
Pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare nu este exagerată, fiind corespunzătoare în raport cu modul concret în care a procedat inculpatul la săvârşirea infracţiunii, cu întinderea prejudiciului cauzat şi care a rămas neacoperit în totalitate şi cu poziţia de nesinceritate adoptată de acesta.
Faţă de cuantumul pedepsei aplicate, care se impune a se menţine, nu se poate lua în discuţie cererea de suspendare condiţionată a executării pedepsei.
Totodată, nu se poate admite nici cererea de executare a pedepsei la locul de muncă, întrucât nu sunt temeiuri să se considere că scopul pedepsei s-ar putea realiza fără executarea efectivă a pedepsei.
Neconstatându-se nici motive care se iau în considerare din oficiu, recursul examinat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi a-l obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul M.L.D. împotriva deciziei penale nr. 446 din 30 septembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3974/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3977/2003. Penal → |
|---|
