CSJ. Decizia nr. 3979/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3979/2003
Dosar nr. 543/2003
Şedinţa publică din 24 septembrie 2003
S-au luat în examinare recursurile de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 257 din 30 iulie 2002, pronunţată de Tribunalul Bacău au fost condamnaţi inculpaţii, după cum urmează:
- în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 74 lit. a) şi c), raportat la art. 76 lit. b) şi art. 80 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie a fost condamnat inculpatul D.I. la pedeapsa de 5 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP);
- în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. c) C. pen. şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), a fost condamnat inculpatul R.C. la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
În conformitate cu art. 863 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost supus măsurilor de supraveghere cuprinse la alin. (1), lit. a) şi d) C. pen.
Au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii şi inculpatul minor în solidar cu părţile responsabile civilmente să plătească părţii civile suma de 3.000.000 lei daune materiale şi 5.000.000 lei daune morale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, pe baza probelor administrate, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 27 aprilie 2002, în jurul orei 20,00, inculpaţii D.I. şi R.C., în timp ce consumau băuturi alcoolice într-un bar, au observat că părţile vătămate H.I. şi concubina sa L.O., deţin asupra lor o sumă mai mare de bani. Astfel, cei doi inculpaţi s-au hotărât să urmărească şi să sustragă banii pe care îi aveau părţile vătămate.
După plecarea părţilor vătămate, inculpaţii au plecat în urmărirea lor, inculpatul D.I. având asupra sa un par.
Când au ajuns din urmă părţile vătămate inculpatul a lovit mai întâi pe L.O., după care şi pe H.I. care a căzut.
Profitând de această situaţie, inculpatul R.C. a sustras din buzunarul părţii vătămate H.I. o sumă de bani, după care cei doi inculpaţi au părăsit locul faptei şi s-au întors la bar. Inculpatul D.I. a primit de la coinculpatul R.C. suma de 300.000 lei.
Ulterior, părţile vătămate însoţite de L.I., HG şi H.P. au mers la locuinţa lui D.I. unde au găsit asupra inculpatului R.C. suma de 946.000 lei.
Urmare a loviturilor aplicate, partea vătămată H.I. a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 33-40 zile îngrijiri medicale, iar partea vătămată L.O. nu a necesitat îngrijiri medicale.
Împotriva soluţiei de mai sus, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău care a criticat-o atât în privinţa laturii penale, cât şi civile, inculpatul D.I. şi părţile civile L.O. şi H.I.
Prin Decizia penală nr. 436 din 17 decembrie 2002, Curtea de Apel Bacău a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul D.I. şi părţile civile: a admis apelul declarat de parchet, a înlăturat dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 861 C. pen., în ce priveşte pe inculpatul R.C., dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa aplicată în regim de detenţie.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi în solidar şi inculpatul minor în solidar cu părţile responsabile civilmente la plata sumei de 2.000.000 lei despăgubiri civile şi 5.000.000 lei daune morale către partea civilă L.O. şi a sumei de 1.054.000 lei despăgubiri civile către partea civilă H.I.
Au fost menţinute în rest dispoziţiile hotărârii apelate.
S-a motivat în considerente că instanţa a greşit reţinând în favoarea inculpatului R.C. dispoziţiile art. 74 şi art. 861 C. pen.
S-a mai susţinut că, s-a dat o rezolvare greşită laturii civile prin aceea că, instanţa a depăşit limitele acţiunii civile cu care a fost investită, acordând despăgubiri părţii civile fără a se face o individualizare a cuantumului pentru fiecare parte civilă şi a naturii acesteia.
Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs inculpatul R.C. şi părţile civile L.O. şi H.I.
Recurentul inculpat a criticat soluţia din apel sub aspectul greşitei înlăturări a dispoziţiilor art. 74 şi art. 861 C. pen., dispoziţii reţinute corect în favoarea sa de prima instanţă, în acest sens solicitând menţinerea hotărârii pronunţată de instanţa de fond.
Recurentele părţi civile au solicitat majorarea despăgubirilor acordate de instanţă, solicitând sub acest aspect admiterea recursurilor declarate.
Critica formulată de inculpat va fi examinată în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., constatându-se, însă că, instanţa de apel a dat o rezolvare corectă aspectelor privind individualizarea pedepsei în cuantum şi modalitate de executare, pentru recurentul inculpat.
Este de necontestat că, deşi minor, recurentul inculpat a comis fără reţineri o faptă gravă de tâlhărie, în condiţii care atrag nu numai o încadrare calificată a infracţiunii, dar şi o răspundere penală adecvată.
În aceste condiţii, sunt fără prea multă relevanţă împrejurările reţinute ca circumstanţe judiciare atenuante de instanţa de fond privind buna comportare a acestuia anterior faptei, cât şi conduita ulterioară.
Aceasta cu atât mai mult, cu cât, din ancheta socială efectuată la domiciliul inculpatului minor a rezultat că, chiar relaţiile cu membrii de familie sunt tensionate datorită unui comportament deviant al acestuia.
De altfel, inculpatul nu munceşte pentru a-şi asigura existenţa şi nici nu învaţă, pregătirea şcolară a acestuia fiind de 4 clase.
Pe de altă parte, nici conduita procesuală nu este elocventă atâta timp cât părţile vătămate, în prezenţa altor persoane şi-au găsit asupra acestuia o parte din banii sustraşi prin violenţă.
Acestea sunt împrejurări care nu caracterizează pozitiv persoana făptuitorului şi pentru care instanţa de apel a înlăturat dispoziţiile art. 74 lit. a) C. pen., dar menţinând dispoziţiile art. 74 lit. c) şi art. 76 C. pen., a stabilit o pedeapsă de 3 ani, sub limita minimă legală.
În aceste condiţii, în mod justificat au fost înlăturate dispoziţiile art. 861 C. pen., singura modalitate de executare a pedepsei care putea realiza cerinţele art. 52 C. pen., fiind regimul de detenţie.
Acestea sunt considerentele pentru care critica formulată de inculpat este nefondată şi recursul său se va respinge potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În ce priveşte critica formulată de recurentele părţi civile aceasta va fi examinată în raport de prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., constatându-se că şi acţiunea civilă a fost rezolvată de instanţa de apel în conformitate cu legea.
Astfel, potrivit art. 14 alin. (3) C. proc. civ., repararea pagubei se face potrivit dispoziţiilor legii civile.
În această situaţie, instanţa poate acorda despăgubiri decât în limita celor care au fost solicitate de părţile civile, în condiţiile legii.
În şedinţa din 6 iunie 2002, partea vătămată L.O. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000.000 lei despăgubiri civile şi 5.000.000 lei daune morale, despăgubiri la care instanţa de apel i-a obligat în totalitate şi în solidar pe cei doi inculpaţi.
Prin declaraţia din aceiaşi dată, partea vătămată H.I. a precizat că a recuperat de la inculpatul R.C. suma de 946.000 lei şi în consecinţă, s-a constituit parte civilă cu diferenţa până la suma de 2.000.000 lei ce i-a fost sustrasă, respectiv 1.050.000 lei despăgubiri la plata cărora au fost obligaţi în solidar, inculpaţii.
În acest context, despăgubirile nu pot fi majorate aşa cum au cerut recurentele părţii civile pentru că s-ar depăşi limitele acţiunii civile cu care a fost investită instanţa, ceea ce ar atrage încălcarea legii.
Pe cale de consecinţă, părţilor civile fiindu-le acordate în totalitate despăgubirile solicitate şi neexistând nici alte motive de casare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., li se va respinge ca nefondate recursurile declarate.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi fiecare la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de părţile civile L.O. şi H.I. şi inculpatul R.C. împotriva deciziei penale nr. 436 din 17 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, ca nefondate.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentele părţi civile la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3978/2003. Penal. Art.208, 209, 211 alin.2... | CSJ. Decizia nr. 3980/2003. Penal → |
|---|
