ICCJ. Decizia nr. 40/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.40.

Dosar nr.4740/2003

Şedinţa publică din 24 ianuarie 200.

Asupra recursurilor de faţă.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 366 din 8 aprilie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpaţii B.F. şi S.F. la câte 12 ani închisoare fiecare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 143/2000 şi la câte 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 143/2000, pentru ambele cu aplicarea art.41 alin. (2) C. pen., dispunându-se să execute fiecare câte 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

Inculpaţilor le-a fost aplicată şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, pentru primul pe o durată de 8 ani, iar pentru al doilea pe o durată de 10 ani.

S-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive pentru ambii inculpaţi, de la 4 ianuarie 2002 şi s-a menţinut starea de arest a acestora.

S-a dispus confiscarea specială de la inculpata B.F. a cantităţii de 0,60 g heroină (7 punguţe) şi 12,54 g (117 punguţe)heroină, iar de la inculpatul S.F. a cantităţii de 0,03 grame heroină şi a seringii de unică folosinţă.

În esenţă, s-a reţinut că la data de 4 ianuarie 2002, la percheziţia efectuată la domiciliul inculpatei, au fost găsite asupra acesteia, ţinute în mână, 8 punguţe de heroină (0,60 grame), iar asupra inculpatului, într-un buzunar al hainei o seringă hipodermică şi o punguţă cu heroină (0,03 grame).

În locuinţă, pe masa din bucătărie s-au găsit, la aceeaşi percheziţie, 117 punguţe tip doze (12,54 grame heroină), un carnet CEC cu un depozit de 60.000.000 lei şi sume de bani înfăşurate în prosoape, totalizând 18.000.000 lei, procurată din vânzarea de droguri.

În timpul percheziţiei, s-au prezentat pentru a cumpăra droguri 3 persoane.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 582/A/ 1 octombrie 2003 a respins apelurile Parchetului şi inculpaţilor, ca nefondate.

Prin recursul declarat, ambii inculpaţi au criticat hotărârile pronunţate, susţinând că prin probele administrate nu s-a dovedit în sarcina lor infracţiunea de trafic de droguri, ci numai infracţiunea de consum de droguri, şi în consecinţă, au solicitat achitarea pentru prima infracţiune prevăzută de art.2 alin. (1) şi (2) din Legea nr.143/2000 şi reducerea pedepsei pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege.

Totodată, inculpatula invocat că, deşi are interese contrare cu coinculpata B.F., la judecarea apelului, ambii au fost asistaţi de acelaşi apărător.

Acelaşi inculpat a susţinut că acest apărător care a asistat-o în apel şi pe coinculpată, i-a cerut să declare, contrar adevărului, că el este traficant pentru a beneficia de clauza prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000.

Recursurile inculpaţilor, sunt, în parte, fondate.

Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că cei doi inculpaţi,a flaţi în stare de arest preventiv, deşi, într-adevăr, au interese contrare, aşa cum a invocat recurentul S.F., la judecarea apelului, au fost asistaţi de acelaşi apărător din oficiu.

Această neregulă, care echivalează cu o lipsă de apărare a inculpaţilor aflaţi în stare de arest preventiv, pentru care asistenţa juridică este obligatorie conform art. 171 alin. (2) C. proc. pen., atrage nulitatea absolută a deciziei pronunţată de către Curtea de apel, potrivit prevederilor art. 197 alin. (2) din acelaşi cod.

În consecinţă, urmează ca recursurile inculpaţilor să fie admise, să fie casată Decizia şi să fie trimisă cauza pentru rejudecarea apelului la Curtea de Apel Bucureşti.

Urmează să fie menţinută măsura arestării preventive, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea acesteia se menţin în continuare.

 PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de inculpaţii B.F. şi S.F. împotriva deciziei nr. 582 din 1 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului, la Curtea de Apel Bucureşti.

Menţine măsura arestării preventive a ambilor inculpaţi.

Onorariul apărătorului din oficiu care l-a asistat pe inculpatul S.F. în sumă de 400.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 40/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs