CSJ. Decizia nr. 4023/2003. Penal. Amânare executare pedeapsă. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4023/2003
Dosar nr. 2156/2003
Şedinţa publică din 25 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată condamnatul M.A. a solicitat în baza art. 453 lit. c) C. proc. pen., amânarea executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 337 din 31 octombrie 2001 a Tribunalului Prahova, definitivă prin Decizia penală nr. 808 din 18 februarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, susţinând că are o situaţie deosebită în familie, în sensul că are în întreţinere 4 copii minori, iar soţia sa este însărcinată urmând ca în scurt timp să dea naştere celui de-al cincilea copil.
În dovedirea cererii, condamnatul a depus înscrisuri şi a solicitat efectuarea unei anchete sociale la domiciliul său, anchetă ce a fost remisă instanţei cu adresa nr. 1533 din 19 martie 2003.
După examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a concluzionat că deşi susţinerile petentului sunt reale, ele nu reprezintă motive temeinice, conform art. 453 lit. c) C. proc. pen., care ar putea să producă consecinţe grave pentru condamnat şi familia sa în cazul în care acesta ar începe executarea pedepsei aplicate, aşa încât a respins cererea de amânare ca neîntemeiată.
Împotriva sentinţei a declarat apel în termen legal condamnatul, criticând soluţia pronunţată de nelegalitate şi netemeinicie, fără a motiva în scris cererea de apel formulată şi fără să se prezinte în instanţă în vederea susţinerii orale, astfel cum cer dispoziţiile art. 374 C. proc. pen., deşi a fost legal citat.
Prin Decizia penală nr. 217 din 25 aprilie 2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, apelul condamnatului, hotărâre recurată în termen legal.
Recursul declarat de condamnat este nefondat.
În mod corect cererea a fost respinsă, întrucât deşi situaţia familiară este deosebită, aceasta are un caracter permanent şi amânarea executării pedepsei pe o durată de 3 luni nu o poate schimba.
Astfel fiind recursul urmează a fi respins ca nefondat în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va suporta cheltuielile judiciare către stat ce includ şi onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de condamnatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 217 din 25 aprilie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 4022/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4024/2003. Penal. întrerupere executare... → |
---|