CSJ. Decizia nr. 4022/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4022/2003
Dosar nr. 3381/2002
Şedinţa publică din 25 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 405 din 10 iulie 2001, Tribunalul Iaşi a dispus achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a inculpaţilor:
- T.M.;
- T.C.;
- T.D.C.;
- F.O. şi
- R.C. pentru infracţiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. (2) şi (3) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., inculpaţii au fost achitaţi şi pentru infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de distrugere calificată, prevăzută de art. 218 alin. (1), raportat la art. 217 alin. (1) C. pen., precum şi pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 75 lit. a) C. pen.
Conform art. 346 C. proc. pen., instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă.
Pentru a pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpaţii T.M., T.D.C., F.O. şi R.C. sunt administratori ai SC T.R. SRL, societate care la data de 20 august 1991 a încheiat un contract de locaţie cu SC G. SA Iaşi, privind spaţiul comercial din Iaşi. La data de 31 mai 1995 SC T.R. SRL Iaşi a încheiat cu SC N.E.S. SRL Iaşi, administrată de partea vătămată P.D.C., un contract nr. 77/1995 intitulat, „De colaborare" întemeiat pe dispoziţiile art. 251 şi art. 256 C. com., privind asocierea în participaţiune având ca obiect încheierea de către SC N.E.S. a spaţiului comercial din B-dul Independenţei, pentru activităţi comerciale, de la SC T.R. SRL Iaşi. În schimb, SC T.R. SRL era îndrituită să primească de la SC N.E.S. SRL o sumă egală cu 10% din profitul net, dar nu mai puţin de anumite sume fixe, asupra cărora părţile au negociat.
Conform clauzelor stipulate în contract, SC N.E.S. SRL a amenajat în acest spaţiu un magazin alimentar.
La sfârşitul anului 1998, administratorii SC T.R. SRL au pretins că sunt nemulţumiţi de colaborare, întrucât administratorul SC N.E.S. nu şi-a achitat la timp obligaţiile contractuale.
La articolul 9 din contractul încheiat între părţi era inserată clauza conform căreia, dacă din motive independente de voinţa sa, SC T.R. SRL nu mai poate pune la dispoziţia SC N.E.S. SRL spaţiul ce face obiectul contractului, va anunţa în scris SC N.E.S. SRL cu cel puţin 2 luni de zile înainte.
În art. 4 din contract se prevedea că, în cazul în care SC N.E.S. SRL nu achită suma lunară convenită prin contractul de colaborare, SC T.R. SRL este în drept să solicite rezilierea contractului în mod unilateral.
În luna decembrie 1998, SC N.E.S. SRL, figura cu o restanţă de plată de 7 luni, în sumă de 80.732.000 lei şi în aceste condiţii, administratorii SC T.R. SRL, au avertizat prin mai multe adrese că se consideră reziliat contractul de colaborare, iar până la data de 5 ianuarie 1999 să se elibereze spaţiul.
La data de 10 decembrie 1998, prin intermediul executorului judecătoresc, SC T.R. SRL a somat SC N.E.S. să-i achite sumele restante şi în termen de 48 de ore să fie eliberat spaţiul.
La data de 25 noiembrie 1998, SC T.R. SRL încheiase cu SC G. contractul de leasing imobiliar, cu clauză fermă de cumpărare a întregului spaţiu.
La data de 6 ianuarie 1999, în jurul orei 18,00, inculpaţii s-au deplasat la magazinul părţii vătămate şi au comunicat personalului de serviciu că urmează să procedeze la eliberarea spaţiului, astfel că angajaţii magazinului au anunţat telefonic reprezentanţii N.E.S. şi societatea de pază şi protecţie I.G.S., cu care aveau contract.
Inculpaţii au blocat uşile de acces în magazin şi împreună cu angajaţii N.E.S. au strâns de pe rafturi mărfurile şi le-au pus în saci. De asemenea, inculpaţii au desfăcut un perete fals din rigips carton, care despărţea spaţiul în care funcţiona magazinul de restul spaţiului deţinut de SC T.R. SRL, pentru a fi posibil accesul în exterior pe uşa de la SC T.R. SRL.
La faţa locului a venit o patrulă a I.G.S. formată din agenţii de pază V.I. şi P.S.
Reprezentanţii N.E.S. au dat dispoziţie angajaţilor să asiste numai la activitatea desfăşurată de inculpaţi, iar partea vătămată P.D.C. a refuzat să intre în magazin.
În prezenţa angajaţilor şi a şefei de magazin C.I., inculpaţii împreună cu D.M., P.I., B.L. şi B.N., au strâns mărfurile şi, deşi au solicitat reprezentanţilor N.E.S. să le inventarieze, aceştia au refuzat.
Imediat după declanşarea conflictului, la faţa locului au venit organele de poliţie şi, în prezenţa acestora, reprezentanţii N.E.S. au refuzat intrarea în magazin şi ridicarea mărfurilor.
Reprezentanţii SC T.R. SRL au depozitat o parte din mărfuri într-o magazie, lăsând în magazin numai mărfurile perisabile, apoi au închis şi sigilat magazinul.
În zilele de 7 şi 8 ianuarie 1999 s-a procedat la inventarierea tuturor mărfurilor şi reprezentanţii N.E.S. au fost somaţi să le ridice, dar au refuzat. Pentru că o parte din mărfuri s-au alterat, după ce în prealabil s-a comunicat N.E.S., a fost anunţată Direcţia Sanitar - Veterinară, care a procedat la confiscarea acestora.
În cauză s-a efectuat o expertiză tehnică care a concluzionat că mijloacele fixe rămân la fostul sediu în valoare de 58.916.125 lei şi obiectele de inventar în valoare de 5.776.245 lei nu sunt distruse, sunt la dispoziţia proprietarului care le poate ridica oricând, fiind funcţionale, fără urme de distrugere.
Expertiza contabilă întocmită, care este de acord cu expertiza tehnică, a precizat că valoarea mărfurilor care au fost în magazinul N.E.S. la data de 6 ianuarie 1999 era de 115.211.110 lei, pentru 14.447.196 lei existând mărfuri care stau la dispoziţia N.E.S., iar pentru valoarea de 100.763.914 lei mărfurile fiind alterate şi distruse.
În ceea ce priveşte plata pretinsă de partea civilă pentru amenajări de spaţiu în valoare de 208.310.000 lei, expertiza contabilă a concluzionat că nu s-a produs prejudiciu pentru că, conform contractului, obligaţia de plată era datorată, dacă rezilierea contractului s-ar fi făcut până la 31 decembrie 1997.
Situaţia de fapt a fost reţinută pe baza probelor administrate, coroborând declaraţiile date de inculpaţi cu declaraţiile martorilor, cu acte şi expertizele tehnică şi contabilă întocmite în cauză.
Prin Decizia penală nr. 155 din 23 mai 2002, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, a desfiinţat în parte, în latură penală, sentinţa penală şi rejudecând, a schimbat temeiul juridic al achitării inculpaţilor pentru infracţiunea, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi din art. 10 lit. b) C. proc. pen., în art. 10 lit. a) C. proc. pen.
S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă SC A. SA Iaşi şi s-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Instanţa de apel a apreciat că, în raport cu probele administrate, corect s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunile de tulburare de posesie şi distrugere, iar pentru infracţiunea de ultraj, soluţia de achitare este temeinică, dar temeiul achitării este greşit, întrucât această faptă nu există.
Împotriva hotărârilor pronunţate au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 171 C. proc. pen. şi partea civilă SC A. Iaşi, ambii criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Cu privire la infracţiunea, prevăzută de art. 220 alin. (2) şi (3) C. pen., parchetul susţine că toţi cei 5 inculpaţi au acţionat cu intenţie directă şi au săvârşit cu vinovăţie fapta de tulburare de posesie, pentru că au trecut la evacuarea forţată a spaţiului deşi, conform contractului de asociere SC T.R. SRL, era obligată să aducă la cunoştinţa asociatului SC N.E.S., intervenirea unei cauze independente de voinţa sa, încheierea celui de al doilea contract, cu două luni înainte de a cere evacuarea, termen pe care nu l-a respectat.
Referitor la infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., parchetul arată că inculpaţii au săvârşit fapta cu vinovăţie şi aceasta constă în trei categorii de activităţi, distrugerea peretelui de rigips dintre cele două magazine, degradarea mărfurilor alimentare, având termen redus de valabilitate, prin împiedicarea luării măsurilor de conservare a acestor bunuri şi degradarea şi aducerea în stare de neîntrebuinţare a unor utilaje din magazin.
În ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., se apreciază că a fost dovedită cu probele administrate şi astfel se justifică faptul că a fost necesară intervenţia paznicilor de la I.G.S. şi apoi a organelor de poliţie, activitatea celor 5 inculpaţi oferind gratuit un spectacol celor aflaţi în mijloacele de transport sau pietonilor de pe trotuar.
În recursul său, partea civilă solicită condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunea de distrugere şi obligarea lor la 2 miliarde lei despăgubiri civile, reprezentând paguba creată prin distrugerea amenajărilor spaţiului comercial, a mobilierului şi paguba creată prin distrugerea fondului de marfă depozitat în magazin şi depozit, fond de marfă alimentar, perisabil, care nu a mai putut fi recuperat, cu reactualizarea acestor pretenţii.
Recursurile declarate sunt nefondate.
Verificând actele dosarului în raport de probele administrate, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi, pe baza acesteia, au dispus achitarea inculpaţilor.
Astfel, parchetul critică hotărârile pentru că nu s-a reţinut în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie deşi, aceştia au trecut la evacuarea forţată a spaţiului, fără să aducă la cunoştinţa asociatului SC N.E.S. cu două luni înainte, conform art. 9 din contract, intervenirea unei clauze independente de voinţa sa, respectiv contractul deleasing imobiliar din 25 noiembrie 1998 încheiat de SC T.R. SRL, cu SC G. SA, privind vânzarea-cumpărarea spaţiului din Iaşi.
Se omite însă faptul că în art. 4 din contractul încheiat între SC T.R. SRL şi SC N.E.S. SRL, se prevede că, în cazul în care SC N.E.S. SRL, nu achită lunar suma convenită prin contractul de colaborare, SC T.R. SRL este în drept să solicite rezilierea contractului, în mod unilateral.
În speţă, s-a dovedit faptul că în luna decembrie 1998 SC N.E.S. SRL era restantă cu plata de pe 7 luni, că a fost avertizată de mai multe ori în scris că se consideră reziliat contractul de colaborare, iar până la data de 5 ianuarie 1999 să elibereze spaţiul.
Anterior, la 10 decembrie 1998, prin intermediul executorului judecătoresc, N.E.S. fusese somată să achite sume restante şi în termen de 48 de ore să elibereze spaţiul.
În atare situaţie, acţiunile inculpaţilor din data de 6 ianuarie 1999, nu pot fi interpretate în sensul că au condus la ocuparea, fără drept, a imobilului aflat în posesia altuia şi nici că au avut intenţia de a tulbura posesia legitimă a spaţiului.
De altfel, prin sentinţa civilă nr. 668/1999 s-a stabilit că între părţi a fost încheiat un contract de asociere, că SC T.R. SRL şi-a executat obligaţia de a pune la dispoziţia asocierii folosinţa spaţiului, dar SC N.E.S. SRL şi-a încălcat obligaţia contractuală de a plăti cota de profit stipulată, astfel că instanţa a dispus rezilierea contractului de asociere şi obligarea SC N.E.S. SRL la plata cotei de profit restante timp de 6 luni.
În ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, corect instanţele au dispus achitarea, având în vedere expertiza tehnică efectuată şi care concluzionează că bunurile nu au fost distruse şi nu prezintă norme de degradare, sunt funcţionabile şi sunt depozitate în condiţii normale, acestea fiind puse la dispoziţia proprietarului, care le poate ridica oricând.
Din procesul verbal încheiat la 6 ianuarie 1999 rezultă că inculpaţii au solicitat personalului N.E.S. să ridice toate produsele alimentare după care, împreună cu acesta, a adunat şi depozitat marfa. Martorii audiaţi au arătat că iniţial au vrut să ridice marfa dar apoi, la indicaţiile administratorului, au revenit asupra deciziei şi mărfurile perisabile au rămas în frigider.
În nota de control încheiată la 3 februarie 1999 de Comisia Direcţiei Sanitar - Veterinare, solicitată de inculpata T.M., se consemnează că produsele de origine animală au fost depozitate în condiţii corespunzătoare, dar multe produse aveau termen de valabilitate care expira în luna ianuarie 1999, motive pentru care s-a dispus confiscarea lor, în vederea distrugerii.
În ce priveşte zidul despărţitor, peretele de rigips (carton), inculpaţii au susţinut că l-au demontat, iar partea civilă a fost distrus prin demolare.
Distrugerea mijloacelor fixe, a obiectelor de inventar şi amenajărilor în valoare de 307.500.000 lei, în care este inclusă şi valoarea zidului despărţitor, a făcut obiectul expertizei tehnice, care a stabilit că valoarea totală a acestor bunuri, conform evidenţelor contabile, este de 64.697.397 lei şi toate aceste bunuri nu sunt distruse, deci nici zidul despărţitor.
În fine, în legătură cu infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (2) C. pen., corect s-a reţinut că nu s-a făcut dovada că inculpaţii, în public, au săvârşit acte sau gesturi, au proferat cuvinte ori expresii sau s-au dedat la orice alte manifestări, prin care să aducă atingere bunurilor moravuri sau să producă scandal public.
De altfel, la scurt timp, la faţa locului au venit reprezentanţi a două servicii de pază F.G.M. şi I.G.S. solicitate de personalul N.E.S. şi apoi organele de poliţie.
În adresa eliberată de Asociaţia de Locatari a blocului situat în B-dul Independenţei, se menţionează că liniştea locatarilor nu a fost tulburată în ziua de 6 ianuarie 1999, nu s-au exercitat violenţe, organele de poliţie fiind prezente la câteva minute după începerea incidentului.
Împrejurarea semnalată de parchet, în sensul că activitatea de evacuare desfăşurată de inculpaţi a oferit un spectacol pietonilor şi călătorilor nu este relevantă şi nu suplineşte lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii reţinute.
Referitor la pretenţiile formulate de partea civilă, având în vedere că temeiul juridic al achitării inculpaţilor pentru infracţiunea, prevăzută de art. 217 C. pen., a fost art. 10 lit. b) C. proc. pen., corect s-a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă, potrivit art. 346 alin. (4) C. proc. pen., aceasta având deschisă calea unei acţiuni civile separate, pentru eventuale pretenţii.
Pentru considerentele expuse, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de parchet şi partea civilă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., partea civilă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., onorariul de avocat pentru intimaţii inculpaţi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi de partea civilă A. SA Iaşi, împotriva deciziei penale nr. 155 din 23 mai 2002 a Curţii de Apel Iaşi, privind pe intimaţii inculpaţii T.M., T.C., T.D.C., F.O. şi R.C.
Obligă pe recurenta parte civilă A. SA Iaşi la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul de avocat pentru apărarea a inculpaţilor T.M., T.C. şi T.D.C., în sumă de 1.200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4010/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4023/2003. Penal. Amânare executare pedeapsă.... → |
|---|
