CSJ. Decizia nr. 4133/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4133/2003
Dosar nr. 2720/2003
Şedinţa publică din 1 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 28 din 25 februarie 2003, Tribunalul Olt i-a condamnat pe inculpaţii:
- V.D., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
- V.I., în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 8 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiţionată pentru restul de 974 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 131 din 4 noiembrie 1997 a Tribunalului Olt, pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor şi a fost dedusă prevenţia pentru ambii inculpaţi de la 11 noiembrie 2002.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar la 1.050.000 lei despăgubiri către partea civilă C.A. şi fiecare la câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, în care este inclusă şi suma de câte 600.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
În fapt s-a reţinut că cei doi inculpaţi, fraţi, în seara de 9 noiembrie 2002 au mers la domiciliul martorei S.R. unde, în jurul orelor 22,00, a sosit şi partea vătămată C.A., care avea asupra sa 2.350.000 lei şi 2 litri vin.
După ce au consumat, cei prezenţi, vinul, partea vătămată l-a mai trimis pe inculpatul V.I. de trei ori să cumpere băuturi alcoolice, ajungând toţi în stare de ebrietate.
Cei doi inculpaţi, spre dimineaţă, s-au înţeles să-l agreseze pe C.A. şi să-i ia banii, astfel că ambii făptuitori au exercitat acte de violenţă asupra acestuia, iar inculpatul V.D. i-a luat suma de 2.100.000 lei din buzunar, din care, pe drum, spre casă, i-a dat coinculpatului suma de 900.000 lei.
În cursul urmăririi penale inculpaţii au recunoscut săvârşirea actului de tâlhărie, fapta fiind confirmată prin plângerea părţii vătămate şi declaraţia martorei S.R.
În faţa instanţei inculpatul V.I. a negat participarea sa la comiterea faptei, modificându-şi corespunzător declaraţiile şi inculpatul V.D. şi martora S.R. Cu toate acestea, fiind vădite contradicţiile nu numai între propriile declaraţii ale inculpaţilor din cursul urmăririi penale şi cel al judecăţii, ci şi între modul de prezentare a împrejurărilor faptice de către fiecare, instanţa a reţinut ca fiind corespunzătoare adevărului declaraţiile date în cursul urmăririi penale.
Împotriva acestei hotărâri inculpaţii au declarat apel, inculpatul V.D. solicitând în principal schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt, neexercitând violenţe asupra părţii vătămate şi, în subsidiar, redozarea pedepsei iar inculpatul V.I. să se constate neparticiparea sa la săvârşirea faptei şi, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 240 din 26 mai 2003, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi, constatând că încadrarea juridică dată faptei este legală, vinovăţia inculpaţilor dovedită, iar pedepsele just individualizate.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpaţi, invocând, scris şi oral, motivele arătate în precedenta cale de atac, respectiv schimbarea încadrării juridice, pentru inculpatul V.D. şi nevinovăţia în cazul inculpatului V.I. Ambii inculpaţi au solicitat, în subsidiar, reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea atacată pe baza materialului şi lucrărilor din dosar, Curtea constată că, motivele invocate se întemeiază pe cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 18 şi 14 C. proc. pen., însă nu sunt fondate.
Aşa cum s-a arătat, în cursul urmăririi penale ambii inculpaţi şi-au recunoscut vinovăţia şi declaraţiile acestora se coroborează cu celelalte mijloace de probă, respectiv plângerea şi declaraţia părţii vătămate, procesul verbal al organului de poliţie, care consemnează declaraţia mamei inculpaţilor V.S., potrivit căreia fiii săi au pus sub faţa de masă suma de 500.000 lei şi declaraţia martorei S.R., care confirmă şi la procuror săvârşirea actelor de violenţă de către ambii inculpaţi.
În faţa instanţei, deşi revine asupra împrejurărilor esenţiale ale cauzei, descrise în cursul urmăririi penale, martora S.R., confirmă violenţele exercitate de inculpatul V.D. însă, în dorinţa de a-l salva pe inculpatul V.I., fost concubin, arată că acesta, deşi prezent, nu a participat în nici o modalitate la săvârşirea faptei, admiţând însă că l-a avertizat pe cel vătămat să plece, înainte de faptă, ca nu cumva inculpaţii să-i fure banii.
În sfârşit, inculpatul V.I. recunoaşte şi în cursul judecăţii că, a împins-o pe parte vătămată în pat şi a fugit, în timp ce inculpatul V.D. neagă orice act de violenţă, pretinzând că a sustras banii, fără ca C.A. să-şi fi dat seama.
Curtea constată că instanţele au făcut o justă apreciere a probelor, motivând judicios situaţia de fapt reţinută şi din care rezultă fără îndoială participarea, cu vinovăţie a ambilor inculpaţi la săvârşirea tâlhăriei.
Pe cale de consecinţă criticile aduse hotărârilor de către inculpatul V.D., pentru greşita încadrare juridică şi de către inculpatul V.I., pentru eroarea comisă prin condamnarea sa, neparticipând la săvârşirea faptei, nu sunt întemeiate.
Nici critica privind greşita individualizare a pedepselor nu este fondată.
La stabilirea şi aplicarea pedepsei pentru fiecare inculpat instanţa a ţinut seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel încât, deşi au avut contribuţii egale la comiterea tâlhăriei, inculpaţilor le-au fost aplicate pedepse diferite ca durată, mai mare inculpatului V.I. în considerarea persoanei acestuia, condamnat anterior la 8 ani închisoare tot pentru tâlhărie, având statutul de recidivist.
Reducerea pedepselor nu se justifică, inculpaţii săvârşind o infracţiune cu un ridicat grad de pericol social.
De altfel, inculpatului V.D. i-a fost aplicată pedeapsa la minimul special prevăzut de lege, iar inculpatului V.I. în imediata apropiere a acestuia.
Neconstatând, nici din examinarea din oficiu a hotărârilor, existenţa vreunui caz de casare, recursurile inculpaţilor urmează să fie respinse ca nefondate.
Conform art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., din pedepsele aplicate se va deduce timpul arestării preventive a inculpaţilor, de la 11 noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.I. şi V.D., împotriva deciziei penale nr. 240 din 26 mai 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedepsele aplicate, perioada arestării preventive a inculpaţilor de la 11 noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003.
Obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4132/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4134/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
