CSJ. Decizia nr. 4131/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4131/2003
Dosar nr. 2466/2003
Şedinţa publică din 1 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 250 din 15 aprilie 2003 a Tribunalului Constanţa, au fost condamnaţi inculpaţii: A.Z. în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare şi în baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani închisoare, stabilindu-se conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
Potrivit art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1122 din 21 mai 2001 a Judecătoriei Tulcea şi s-a dispus contopirea restului rămas neexecutat de un an, o lună şi 13 zile cu pedeapsa de 7 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute 7 ani închisoare, şi S.G. în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare şi în baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a) şi i), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 3 ani închisoare, stabilindu-se conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
Potrivit art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 708 din 8 martie 2001 a Judecătoriei Medgidia şi contopirea restului rămas neexecutat de un an, 4 luni şi 20 zile, cu pedeapsa de 7 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute 7 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pentru ambii inculpaţi, s-a menţinut starea de arest a acestora şi s-au dedus din pedepse perioadele arestării preventive de la 3 noiembrie 2002, la zi, pentru inculpatul S.G. şi de la 4 noiembrie 2002, la zi, pentru inculpatul A.Z.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 8 milioane lei despăgubiri civile către partea civilă R.D.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut în fapt că la data de 17 octombrie 2002, inculpaţii A.Z. şi S.G. s-au întâlnit şi s-au înţeles să meargă în localitatea S. pentru a fura. La miezul nopţii au ajuns în faţa casei părţii vătămate V.C., au intrat în curte prin poarta rămasă neasigurată, apoi au pătruns într-un beci de unde au luat un ham de cal. În continuare, au împins căruţa aflată în curte spre poartă, cu intenţia de a înhăma la căruţă calul părţii vătămate. Inculpaţii au fost observaţi de martora F.G., vecina părţii vătămate, care a început să ţipe. Inculpaţii au abandonat calul şi căruţa, luând numai hamul.
Martorul F.I. i-a urmărit şi ajuns din urmă pe inculpaţi, care pentru a-şi asigura scăparea l-au ameninţat pe martor cu cuţitul şi l-au lovit în cap cu o piatră.
S-a mai reţinut că, în aceeaşi noapte inculpaţii au pătruns în curtea părţii vătămate R.D., de unde au sustras un cal. Într-un sat din apropierea localităţii F. inculpaţii au schimbat calul sustras cu un alt cal şi suma de 450.000 lei, pe care l-au vândut apoi cu suma de 3 milioane lei, unui cetăţean de etnie romă, banii împărţindu-i. Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 8.000.000 lei, contravaloarea calului sustras.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite în baza plângerilor penale şi declaraţiilor părţilor vătămate, a proceselor verbale de cercetare la faţa locului, a proceselor verbale de confruntare şi de recunoaştere din grup, a fotografiilor, a declaraţiilor martorilor V.V., F.I., G.F. şi E.M., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, prin Decizia penală nr. 156 din 13 mai 2003, a respins apelurile declarate de inculpaţii A.Z. şi S.G., considerând nefondate criticile formulate în sensul că nu sunt vinovaţi de tâlhărie ci numai de furt şi că pedepsele sunt prea severe.
Astfel, instanţa de control judiciar a constatat în baza materialului probator al cauzei că inculpaţii, după ce au furat un ham din curtea părţii vătămate V.C., au folosit violenţa pentru a-şi asigura scăparea, ceea ce constituie infracţiunea de tâlhărie, corect reţinută.
Referitor la pedepse s-a apreciat că acestea sunt conforme cu pericolul social al faptelor şi că nu este cazul reducerii lor.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs ambii inculpaţi.
În recursul său, inculpatul A.Z. invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a susţinut că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunilor, pentru care a fost condamnat şi a solicitat achitarea.
La rândul său, inculpatul S.G. în baza art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., a susţinut că nu a folosit violenţa, solicitând schimbarea încadrării din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt calificat şi o nouă individualizare a pedepsei.
În subsidiar, ambii inculpaţi au solicitat reducerea pedepselor aplicate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (3) pct. 14 C. proc. pen.
Recursurile declarate sunt neîntemeiate.
Probele administrate în cauză au confirmat că în noaptea de 17 octombrie 2000, cei 2 inculpaţi au încercat să fure calul şi căruţa părţii vătămate V.C., că fiind observaţi de martora F.G. au fugit luând numai hamul şi că pentru a-şi asigura scăparea de martorul F.I., care i-a urmărit şi ajuns din urmă, l-au ameninţat cu un cuţit, iar S.G. l-a lovit cu o piatră în cap.
Cei doi inculpaţi au desfăşurat activităţi simultane şi conjugate atât în vederea sustragerii bunurilor arătate cât şi pentru asigurarea scăpării, ceea ce conturează pe deplin calitatea de coautori în săvârşirea infracţiunii complexe de tâlhărie, pentru care au fost condamnaţi.
În consecinţă, nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată de A.Z. şi nici greşita încadrare juridică dată faptei de tâlhărie invocată de S.G.
Referitor la pedepsele aplicate pentru infracţiunile de tâlhărie şi furt calificat, se constată că instanţele, având în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), au stabilit sancţiuni individualizate înspre minimul prevăzut de lege, ţinând seama de pericolul social al faptelor, de împrejurările săvârşirii lor, de valoarea prejudiciului cauzat persoanelor vătămate şi de persoana celor doi inculpaţi care, în raport de condamnările anterioare, sunt recidiviste.
Pedepsele rezultante, de câte 7 ani închisoare, sunt de natură a asigura potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni şi reintegrarea în comunitate a inculpaţilor.
Deoarece au fost respectate cerinţele acestor texte legale, nu există temeiuri de reducere a pedepselor aplicate inculpaţilor, astfel cum aceştia au solicitat în recurs.
Întrucât criticile formulate de recurenţi sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare, din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursurile ca nefondate, cu obligarea inculpaţilor la cheltuieli judiciare către stat.
Se vor deduce din pedepsele aplicate perioadele arestării preventive de la 4 noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003, pentru inculpatul A.Z. şi de la 3 noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003, pentru inculpatul S.G. şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii A.Z. şi S.G., împotriva deciziei penale nr. 156/ P din 13 mai 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedepsele aplicate, perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului A.Z. de la 4 noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003, iar pentru inculpatul S.G. perioada arestării preventive de la 3 noiembrie 2002, la 1 octombrie 2003.
Obligă pe fiecare inculpat la plata sumei de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4130/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4132/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
