CSJ. Decizia nr. 4135/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4135/2003
Dosar nr. 3762/2003
Şedinţa publică din 1 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 401 din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul E.C.G. în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., la 8 ani închisoare şi în baza art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 la un an închisoare, stabilindu-se conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată arestarea preventivă de la 25 octombrie 2002, la zi.
Instanţa a luat act că partea vătămată A.G. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut în fapt că în noaptea de 24 octombrie 2002, inculpatul a consumat o mare cantitate de băuturi alcoolice după care, a observat cum dintr-un autoturism a coborât un bărbat care a traversat strada, îndreptându-se spre un chioşc care era deschis.
În acel moment, inculpatul a luat hotărârea de a sustrage autovehiculul pentru a se plimba. S-a apropiat de maşină, a observat că portiera stânga faţă nu era asigurată, fiind întredeschisă şi s-a urcat, în interior găsind cheile în contact.
De asemenea, a observat că pe scaunul de lângă şofer se afla o persoană mai în vârstă de sex feminin, care i-a cerut să coboare din maşină. Inculpatul a deschis portiera din dreptul femeii şi prin ameninţări şi violenţă a încercat să o determine să coboare din maşină. Pentru că partea vătămată A.G. a refuzat, împotrivindu-se, inculpatul a pornit autoturismul, iar în momentul în care a demarat, a împins-o pe femeie cu putere, afară din maşină, partea vătămată rostogolindu-se pe trotuar.
După parcurgerea a circa 200 m., conducând autoturismul, inculpatul a văzut maşina poliţiei, astfel că a oprit autoturismul şi a aruncat cheile, încercând să-şi piardă urma.
Inculpatul a fost prins imediat şi a condus organele poliţiei la locul unde aruncase cheile, acestea fiind recuperate şi predate proprietarului.
Partea vătămată nu s-a prezentat la I.M.L., arătând că leziunile suferite nu sunt grave şi că nu dispune de resurse financiare, pentru a achita costul expertizei.
Cu ocazia prinderii în flagrant inculpatul a arătat că nu posedă permis de conducere, aspect care a fost ulterior verificat de organele poliţiei.
Întrucât autoturismul a fost recuperat, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 439 din 5 august 2003, a respins apelurile declarate de procuror şi inculpat, considerând nefondate criticile formulate în sensul greşitei individualizări a pedepsei.
Astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că pedepsele aplicate şi pedeapsa rezultantă, corespund criteriilor art. 72 şi art. 52 C. pen. şi că nu există motive pentru o nouă individualizare în sensul cerut de apelanţi.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul, care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., au susţinut că instanţele au făcut o greşită individualizare a pedepsei şi au solicitat majorarea şi respectiv reducerea acesteia.
Examinând hotărârea atacată în raport de criticile formulate se constată întemeiat, numai recursul declarat de parchet şi nefondat cel declarat de inculpat.
Potrivit art. 34 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) C. pen., când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se poate adăuga un spor, care să nu depăşească totalul pedepselor pentru infracţiunile concurente.
Din analiza actelor dosarului rezultă că inculpatul a săvârşit două infracţiuni în concurs real, ambele având un pericol social grav, prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., pentru care a fost aplicată pedeapsa de 8 ani închisoare şi de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, pentru care a fost aplicată pedeapsa de un an închisoare.
Faţă de împrejurarea că pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare nu era îndestulătoare, aceasta neputând asigura atingerea scopului coercitiv şi preventiv arătat de art. 52 C. pen., instanţele având posibilitatea aplicării unui spor, care să nu depăşească totalul sancţiunilor, lucru pe care însă nu l-au făcut, ceea ce constituie caz de casare, conform art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Faţă de cele arătate, Curtea, constatând întemeiată critica formulată de parchet, urmează, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a admite recursul declarat de procuror, a casa Decizia atacată şi sentinţa primei instanţe, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pe care, prin aplicarea unui spor de un an o va majora la 9 ani închisoare.
Această pedeapsă este de natură a asigura prevenirea generală şi reintegrarea în comunitate a inculpatului.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Pe cale de consecinţă, recursul declarat de inculpat, care a solicitat reducerea pedepsei, urmează a fi respins ca nefundat, cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive de la 25 octombrie 2002, la 1 octombrie 2003 şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr. 439/ A din 5 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul E.C.G.
Casează Decizia şi sentinţa penală nr. 401 din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului, pe care, prin aplicarea unui spor de un an închisoare, o majorează la 9 ani închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.C.G.
Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive a inculpatului de la 25 octombrie 2002, la 1 octombrie 2003.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4134/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4136/2003. Penal → |
|---|
