CSJ. Decizia nr. 4171/2003. Penal. Art.180 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4171/2003
Dosar nr.1442/2003
Şedinţa publică din 2 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 9 din 3 martie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 181 C. pen., a achitat pe inculpaţii R.M.A., şi G.A.Şt., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
În baza art. 91 C. pen., raportat la art. 181 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a aplicat fiecăruia dintre inculpaţi 1.000.000 lei amendă penală administrativă.
Conform art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi art. 1003 C. civ., a obligat pe inculpaţi în solidar la 10.000.000 lei daune morale către partea civilă G.B.Şt.
A obligat inculpaţii la câte 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către partea civilă.
A obligat inculpaţii la câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa astfel, s-au reţinut următoarele:
În seara zilei de 29 iulie 2000, în jurul orelor 23.00, partea vătămată G.B.Şt. s-a deplasat la imobilul situat în comuna Gruiu, însoţită fiind de martorii Z.N., Z.C. şi V.M., unde a găsit pe inculpaţi şi pe martorii A.D. şi A.I.
Inculpata R.M.A. s-a deplasat de pe ponton spre bucătărie, partea vătămată îndreptându-se şi aceasta spre bucătărie, fiind urmată de martora Z.N.
După ce R.M.A. a intrat în bucătărie, după ea a intrat şi partea vătămată, iar martora Z.N. a rămas în uşa bucătăriei.
Partea vătămată a întrebat-o pe inculpată „ce cauţi aici”, aceasta răspunzându-i „este casa mea”, după care i-a aplicat două palme peste faţă, pe obrazul stâng în zona maxilarului şi a urechii şi respectiv pe obrazul drept.
Ulterior, partea vătămată a prins-o de păr pe inculpată, iar inculpatul G.A.Şt. strigat fiind de inculpată a intervenit între cele două, a prins-o de braţe pe partea vătămată şi a împins-o de două ori cu spatele într-un raft, moment în care aceasta a căzut.
În timp ce era căzută, inculpata R.M.A. a lovit-o pe partea vătămată cu piciorul în gamba dreaptă.
Conflictul dintre părţi s-a petrecut în interiorul bucătăriei şi a fost văzut de martora Z.N., care a intervenit în sprijinul părţii vătămate, încercând să-l îndepărteze pe inculpatul G.A.Şt. de aceasta şi de martorul Z.C. care l-a scos din bucătărie pe inculpat, în momentul în care acesta încerca să o lovească pe martoră.
Potrivit certificatului medico-legal nr. A.2/4611/30 iulie 2000, partea vătămată a prezentat: „pe braţul stâng 1/3 medie intern echimoză violacee palidă de circa 3/2,5 cm cu tumefacţie subiacentă; pe antebraţul stâng 1/3 medie dorsal echimoză violacee de 3/2 cm; sacrat median excoriaţie roşietică de circa 2/1 cm; pe gamba dreaptă, posterior, 1/3 medie echimoză violacee cu centrul palid, cu dimensiuni maxime de 10/6 cm; antebraţul stâng 1/3 distal, cubital tumefacţie fluctuentă de 3/3 cm cu echimoză violacee roşietică, foarte sensibilă la palpare”.
Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi zgâriere şi au necesitat pentru vindecare 2-3 zile îngrijiri medicale.
Leziunile produse părţii vătămate au fost văzute şi de martorii I.E., I.Şt., V.O.E., N.T., P.G. şi B.V., culoarea acestora descrisă de martori fiind diferită în funcţie de intervalul de timp trecut de la data agresiunii.
S-a mai reţinut că, inculpaţii nu au recunoscut că au lovit-o pe partea vătămată, astfel, inculpata R.M.A., arătând că partea vătămată, fără o discuţie prealabilă, a prins-o de păr cu ambele mâini şi a tras-o în interiorul bucătăriei. În acel moment l-a strigat pe inculpatul G.A.Şt., care i-a descleştat părţii vătămate mâinile din părul său, după care a prins-o de braţe şi a împins-o afară din bucătărie.
A mai declarat că, a doua zi a aflat de la coinculpat şi de la martorii A.D. că partea vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut, lateral de cabană, acolo unde o dusese inculpatul.
A mai arătat inculpata că la data producerii incidentului avea în braţul stâng două tije metalice, ca urmare a unei fracturi de olecran, tije ce i-au fost extrase la data de 31 august 2000, funcţionalitatea braţului stâng fiind practic de 1/4 şi că în timp ce se afla în uşa bucătăriei, martora Z.N. a încercat să o lovească cu o bâtă de basseball, însă G.A.Şt. a parat lovitura, astfel încât, aceasta a zgâriat-o în regiunea tâmplei stângi.
Inculpatul G.A.Şt. a susţinut, de asemenea, că partea vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut după ce a scos-o din bucătărie, lateral dreapta şi că R.M.A. putea să vadă momentul în care a căzut partea vătămată şi l-a antrenat în cădere, aflându-se în uşa bucătăriei.
Declaraţiile inculpaţilor au fost înlăturate ca nesincere, fiind contrazise de declaraţiile martorilor Z.N., ce a asistat la desfăşurarea conflictului, Z.C., V.M. şi I.I.
Astfel, martorii Z.N., Z.C. şi V.M. au arătat că partea vătămată nu a căzut în afara bucătăriei, nu a avut nici un conflict cu inculpatul G.A.Şt. în afara bucătăriei, iar pe acesta l-a scos din bucătărie martorul Z.C.
De asemenea, nici o persoană din grupul respectiv nu a încercat să o lovească pe inculpata R.M. cu bâta de basseball, iar martorul I.I. la care aceasta a mers ulterior conflictului nu a văzut ca inculpata să prezinte vreo lovitură, aşa cum a susţinut aceasta.
S-a mai reţinut că apărarea inculpatei R.M.A., în sensul că nu-şi putea folosi braţul stâng decât în proporţie de 1/4 şi nu putea aplica lovituri părţii vătămate, este infirmată de declaraţia martorei Z.N.
Martora A.D., propusă de inculpaţi în apărare, a susţinut în faza urmăririi penale că incidentul s-a petrecut în uşa bucătăriei, pentru ca la cercetarea judecătorească să arate că a văzut când inculpata R.M.A. şi partea vătămată au intrat în bucătărie, însă nu ştie ce s-a întâmplat acolo.
De asemenea, a văzut când şi inculpatul G.A.Şt. a intrat în bucătărie, însă nu ştie ce s-a întâmplat.
Martorul A.I. a arătat că în momentul în care inculpata R.M.A. l-a strigat pe G.A.Şt., acesta a fugit spre bucătărie, iar apoi au plecat cu toţii, respectiv soţia martorului, A.D., soţii Z. şi martorul V.M.
Nici unul dintre cei doi martori nu au văzut cele arătate de inculpaţi, respectiv că partea vătămată ar fi căzut în afara bucătăriei, împinsă fiind de inculpatul G.A.Şt.
Martorii A.D. şi A.I. au mai relatat că martora Z.N. a încercat să o lovească cu bâta pe inculpata R.M.A., împrejurare infirmată de partea vătămată, de martorii Z., V.M. şi I.I. S-a examinat şi posibilitatea de a observa cele întâmplate, inculpaţii arătând că în noaptea respectivă nu era lună plină, contrar celor susţinute de martorii Z., V.M. şi de partea vătămată, depunând în acest sens adresa nr. 16 din 15 ianuarie 2003 a Institutului Astronomic din care rezultă că în ziua de 29 iulie 2000, între orele 23.00 – 24.00, luna nu se afla pe cer, aceasta răsărind la orele 3,47 şi a apus la orele 19.28.
S-a reţinut că, şi în ipoteza în care nu era lună plină, exista un anumit grad de vizibilitate, dovada fiind împrejurarea că atât inculpaţii, cât şi martorii audiaţi au avut posibilitatea să vadă cele întâmplate. În plus, deşi în locul respectiv nu există instalaţie electrică, din declaraţiile martorilor şi ale părţii vătămate rezultă că pe masa de pe ponton erau aprinse lumânări, iar farurile de la maşina cu care venise partea vătămată erau aprinse.
Şi inculpata R.M.A. confirmă existenţa lumânărilor aprinse pe masa de pe ponton.
Inculpata R.M.A. a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) şi art. 44 C. proc. pen., precum şi potrivit art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., cu referire la art. 46 alin. (1) C. proc. pen.
Instanţa a reţinut că probele administrate în cauză, conduc la concluzia că inculpata a aplicat părţii vătămate două palme peste faţă, iar după ce partea vătămată a căzut, a lovit-o cu piciorul în gamba dreaptă. A concluzionat că nu ne aflăm nici în ipoteza legitimei apărări şi nici în ipoteza constrângerii fizice pentru a putea invoca o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
Nici apărarea inculpatului G.A.Şt. nu a fost primită, reţinându-se că nu se poate invoca legitima apărare, nefiind îndeplinite cerinţele art. 44 C. pen.
Cu privire la fapta săvârşită de cei doi inculpaţi, instanţa a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 181 C. pen., fapta neprezentând pericolul social al unei infracţiuni.
Sub aspectul laturii civile, s-a apreciat că potrivit dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi art. 1003 C. civ. şi în raport de prejudiciul suferit de partea vătămată, aceasta este îndreptăţită la acordarea de daune morale al căror cuantum a fost apreciat la 10.000.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs inculpaţii R.M.A. şi G.A.Şt. şi partea civilă G.B.Şt.
Inculpata R.M.A. a solicitat achitarea potrivit dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. şi respingerea recursului declarat de partea civilă.
Inculpatul G.A.Şt. a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. şi respingerea recursului declarat de partea civilă.
Inculpaţii susţin, în esenţă, că sentinţa este rezultatul unei erori grave de fapt.
Partea civilă G.B.Şt. a solicitat condamnarea inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., acordarea despăgubirilor astfel cum au fost solicitate prin cererea introductivă şi respingerea recursurilor formulate de inculpaţi.
Examinând cauza, în raport de motivele invocate analizate prin prisma dispoziţiilor art. 385 pct. 18 şi 171 C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor alin. (3) al aceluiaşi articol, constată că recursurile sunt nefondate.
Luând în discuţie recursurile declarate de inculpaţii R.M. şi G.A., a căror critică vizează nelegalitatea sentinţei datorită comiterii unei erori grave de fapt, susţinând că eroarea provine din denaturarea probelor administrate în cauză, se constată:
Excluzând o ordine de preferinţă în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului în raport de faza în care sunt administrate şi având obligaţia de a discerne dincolo de viciul unor probe testimoniale, criteriul determinant în aprecierea probelor îl constituie forţa acestora de a exprima adevărul.
Aflarea adevărului presupune existenţa unei concordanţe între concluziile la care ajung organele judiciare şi realitatea obiectivă privind fapta şi autorul ei.
Dând sens dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.
Revenind la critica formulată şi ştiut fiind că eroarea gravă de fapt constă în esenţă, în contradicţia evidentă şi esenţială între ceea ce spune dosarul prin actele lui şi ceea ce spune instanţa, în speţă, verificând probele administrate se poate conchide că există concordanţă între probe şi hotărârea dată, că instanţa a dat eficienţă deplină dispoziţiilor legale ce reglementează probele şi mijloacele de probă.
Cu privire la recursul declarat de partea vătămată, constituită parte civilă în proces, G.B.Şt., sub aspectul daunelor morale.
Definind daunele morale ca prejudicii cauzate prin fapte care aduc atingere valorilor ce alcătuiesc personalitatea umană, ca entitate bio psiho-fizică socială şi morală, ele, daunele trebuie să reprezinte o justă şi reală despăgubire.
Prejudiciul moral justifică acordarea unor compensaţii materiale care se stabilesc prin apreciere, dar nu printr-o apreciere de ordin general ci avându-se în vedere criterii rezultate din cazul concret supus judecăţii.
În speţă, cuantumul solicitat de partea vătămată ca preţ al afectării psihice produse de incident, ce a avut ca urmare participarea la viaţa socială într-o măsură mai redusă decât anterior incidentului, este exagerat. Având în vedere atât dispoziţiile legale ce reglementează despăgubirile civile, cât şi probele care au evidenţiat prejudiciul moral suferit de partea vătămată, se apreciază că suma stabilită de instanţa de fond compensează prejudiciul suferit, fiind o justă şi integrală despăgubire în sensul art. 398 şi art. 1003 C. civ.
Nefondat este recursul şi sub aspectul laturii penale, întrucât corect s-a reţinut că fapta inculpaţilor nu prezintă gradul concret de pericol social al unei infracţiuni având în vedere criteriile prevăzute de art. 181 alin. (2) C. pen. şi împrejurările săvârşirii faptei, urmările produse şi nu în ultimul rând persoana şi conduita inculpaţilor.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii R.M.A. şi G.A.Şt. şi de partea civilă G.B.Şt. împotriva sentinţei nr. 9 din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii R.M.A. şi G.A.Şt. şi de partea civilă G.B.Şt. împotriva sentinţei nr. 9 din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondate.
Obligă pe recurenţii inculpaţi să plătească statului câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, iar pe recurenta parte civilă să plătească statului 400.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4170/2003. Penal. Lregea nr.143/2000. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4172/2003. Penal. Art.215 alin.4 c.pen. Recurs → |
|---|
