CSJ. Decizia nr. 4257/2003. Penal. Contestatie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4257/2003
Dosar nr. 615/2003
Şedinţa publică din 6 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 199 din 10 decembrie 2002 a Tribunalului Militar Teritorial, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare a sentinţei nr. 25 din 24 februarie 1999 a Tribunalului Militar Teritorial, formulată de condamnatul M.I.P.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, prin sentinţa nr. 25 din 24 februarie 1999, Tribunalul Militar Teritorial l-a condamnat pe M.I.P. la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare rămasă definitivă prin neapelare, iar pedeapsa a fost pusă în executare la 20 iulie 2002, în baza mandatului de executare nr. 62/1999 la 24 iulie 2003. Condamnatul declarând apel a fost repus în termen de către Curtea Militară de Apel.
Prima instanţă a mai reţinut că în situaţia în care se procedează conform art. 364 C. proc. pen. şi condamnatul este repus în termenul de apel, considerându-se că această cale de atac a fost introdusă în termen, deşi a fost declarată după expirarea lui datorită unei întârzieri determinate de o cauză temeinică de împiedicare, singura abilitată să dispună asupra executării hotărârii este instanţa de apel, prin soluţionarea cererii de suspendare a executării acesteia, iar în prima instanţă pe calea contestaţiei la executare.
De altfel, a mai statuat prima instanţă în cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., pentru că nu există nici o împiedicare la executare şi nici dispoziţiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., întrucât împrejurarea că cel condamnat a fost repus în termenul de apel nu poate fi considerată incident ivit în cursul executării.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia nr. 2 din 16 ianuarie 2003 a Curţii Militare de Apel.
Împotriva acestor soluţii, condamnatul a declarat recurs.
Apărătorul acestuia a criticat hotărârile pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând că în mod greşit instanţele au considerat că în speţă este aplicabilă instituţia „apelului peste termen” prevăzut de art. 365 C. proc. pen. şi pe cale de consecinţă nu se impune suspendarea hotărârii atacate.
În acest sens apărătorul a susţinut că hotărârea primei instanţe de condamnare nu i-a fost comunicată condamnatului şi ca atare ea nefiind definitivă măsura încarcerării sale este vădit nelegală, deoarece s-a bazat pe un mandat de executare a pedepsei, deşi aşa cum s-a menţionat sentinţa nu era definitivă.
În consecinţă, apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi admiţând apelul, mandatul de executare a pedepsei să fie anulat, iar condamnatul pus în libertate.
Recursul nu este fondat.
Motivele sunt următoarele:
Înscrisurile existente la dosar demonstrează univoc următoarele:
- M.I.P. a fost condamnat prin sentinţa nr. 25 din 24 februarie 1999 a Tribunalului Militar Teritorial, la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare;
- dovada de comunicare a sentinţei a fost confirmată la 26 aprilie 1999;
- hotărârea a rămas definitivă prin neapelare în 10 zile de la data comunicării şi drept urmare a fost emis mandatul de executare nr. 62/1999 al Tribunalului Militar Teritorial;
- punerea în executare a mandatului a fost făcută la 20 iulie 2002, când conform adresei IGP. M.I.P. a fost prins la PCTF Borş şi încarcerat în arestul IPJ Bihor.
Faţă de cele relatate mai sus, este evident că au fost respectate prevederile art. 416 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., care prevăd că hotărârea primei instanţe rămâne definitivă la expirarea termenului de apel, atunci când nu s-a utilizat această cale de atac.Ca atare mandatul de executare a pedepsei nr. 62/1999 a fost legal emis.
Susţinerile apărătorului că unele acte nu sunt semnate şi ştampilate nu este întemeiată, deoarece din studierea acestora rezultă o situaţie contrară, astfel încât instanţa o respinge ca atare.
2) La data de 24 iulie 2002 condamnatul a declarat apel.
În dosarul cauzei, nr. 83/2002, instanţa de apel a stabilit prin încheierea din 3 octombrie 2002, că este în prezenţa unui apel peste termen în condiţiile art. 365 alin. (1) C. proc. pen. şi a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării hotărârii atacate. Reiterată cererea de suspendare, aceasta a fost din nou respinsă, prin încheierile din 7 noiembrie 2002, 12 decembrie 2002 şi 16 ianuarie 2003.
Soluţia instanţelor în acest sens este legală şi temeinică pentru că apelul declarat peste termen nu suspendă executarea hotărârii atacate (art. 365 alin. (2) C. proc. pen.); instanţa de apel are doar facultatea de a suspenda executarea hotărârii de condamnare (art. 365 alin. (3) C. proc. pen.); iar încheierile pronunţate, prin care admite sau respinge cererea de suspendare, pot fi atacate numai în calea ordinară de atac a recursului declarat, după pronunţarea deciziei în apel (art. 3851 alin. (2) C. proc. pen.).
Aşa fiind, unica ipoteză legală în care poate opera încetarea efectelor mandatului de executare este, în cazul apelului peste termen, aceea în care se admite de către instanţa investită cu judecarea celei dintâi căi ordinare de atac cererea de suspendare, în temeiul art. 365 alin. (3) C. proc. pen.
În sfârşit, în cauză Curtea Militară de Apel, în mai multe rânduri a respins ca nefondate cererile de suspendare.
Ca atare, faţă de cele menţionate se desprinde concluzia că nu sunt incidente motivele de contestaţie la executare, prevăzută de art. 461 alin. (1) lit. c) şi d) C. proc. pen., cu consecinţa anulării mandatului de executare nr. 62/1999 şi punerea în libertate a condamnatului.
Aşa fiind, recursul urmează să fie respins.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluţionării cauzei, vor fi restituite de către recurent.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de condamnatul M.I.P., împotriva deciziei nr. 2 din 16 ianuarie 2003 a Curţii Militare de Apel, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 500.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4254/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4258/2003. Penal → |
|---|
