CSJ. Decizia nr. 4258/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4258/2003
Dosar nr. 609/2002
Şedinţa publică din 6 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Caraş-Severin, prin sentinţa penală nr. 75 din 24 aprilie 2001, în baza art. 280 alin. (3) C. pen., a condamnat pe inculpaţii: H.M. şi L.N. la câte 5 ani închisoare şi câte 3 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din acelaşi cod, iar pe inculpatul A.I. la 2 ani închisoare, conform art. 280 alin. (3), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., la un an închisoare, în baza art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi la 2 luni închisoare, în temeiul art. 20, raportat la art. 38 lit. a) şi art. 29 alin. ultim din Legea nr. 12/1974, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
Instanţa a dispus, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopirea pedepselor în cea mai grea, urmând ca inculpatul A.I. să execute pedeapsa de 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 din acelaşi cod.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din această pedeapsă, perioada reţinerii de 24 ore, începând cu data de 9 septembrie 1998.
Tribunalul a constatat recuperat prejudiciul faţă de partea vătămată M.N. şi a obligat, totodată, pe fiecare inculpat la plata sumei de 500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că organele de poliţie au constatat, în ziua de 12 septembrie 1998, că inculpatul L.N. a deţinut în domiciliul său 13 patroane de explozibil astralită a 100 gr. fiecare şi 4 metri liniari de fitil B.. Inculpatul a declarat că în luna august 1998 a cumpărat cu suma de 200.000 lei de la inculpatul H.M., cantitatea de 15 patroane explozibil astralită, a 100 gr. fiecare, şi aproximativ 4 metri fitil B., din care, două patroane explozibil astralită le-a dat, în aceiaşi lună lui G.I., care la 8 septembrie 1998, le-a vândut cu suma de 500.000 lei, inculpatului A.I., pentru a le folosi la pescuit.
Inculpatul H.M., a reţinut instanţa, a lucrat în calitate de artificier cu acest explozibil la SC V.C. SA Caransebeş de unde l-a sustras şi apoi l-a valorificat.
Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 17 septembrie 1998, rezultă că, materialul explozibil de 1,3 kg a fost în stare activă, ca şi fitilul de 4,40 m, iar în adresa din 17 noiembrie 1998, întocmită de serviciul arme, explozivi, substanţe din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Caraş-Severin, se menţionează că 1,5 kg explozibil astralită, găsit la inculpatul L.N., deţinut şi de inculpatul H.M., este echivalent cu 1,5 kg trotil, fiind însoţit şi de materialul de iniţiere.
Tribunalul a mai reţinut, de asemenea, că, în ziua de 9 septembrie 1998, A.I. împreună cu nepotul său, minorul A.N. şi numitul D.T. au mers să prindă peşte din râul Timiş. Cei trei au mers pe jos pe malul râului şi în locul numit Buha, A.I. şi D.T. au aprins fitilul unei amorse şi au aruncat-o în apă, dar încărcătura nu a explodat, cei trei continuându-şi drumul. Mergând pe malul Timişului în aval, cei trei l-a găsit pe M.N., cetăţean german, însoţit de L.I. şi T.A., care erau la pescuit. Profitând de neatenţia lui M.N., inculpatul A.I. a luat undiţa acestuia, pe care a aruncat-o în iarbă, după care i-a spus nepotului său să o ia şi să o pună în tractorul cu care veniseră la prins peşte.
Împotriva sentinţei au declarat apel, în termen legal, toţi inculpaţii, apreciind hotărârea netemeinică, deoarece ei nu se fac vinovaţi de săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor, solicitând ca, prin admiterea apelurilor şi desfiinţarea sentinţei, să se dispună, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., achitarea lor.
Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia nr. 20 din 21 ianuarie 2002 a respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpaţi, reţinând că: deşi inculpaţii L.N. şi H.M. nu au recunoscut săvârşirea faptelor, pentru care au fost trimişi în judecată, din probatoriul administrat rezultă vinovăţia acestora.
În acest sens, instanţa de control judiciar menţionează: „Inculpatul H.M. în prima declaraţie, scrisă personal, a recunoscut deţinerea de explozibil şi a fitilului, declaraţie care se coroborează cu declaraţiile date de inculpatul L.N. în faza de urmărire penală, care arată că a cumpărat capse de la inculpatul H.M. De asemenea, ca urmare a percheziţiilor efectuate s-a constatat existenţa aceluiaşi număr de lot, consemnat pe calupurile găsite la domiciliul inculpatului L.N., cu cel consemnat pe ambalajul găsit la inculpatul H.M.”
Aşa fiind, Curtea a apreciat că simpla revenire a inculpaţilor asupra declaraţiilor date în faza de urmărire penală este nejustificată, necoroborându-se cu alte probe, iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.I., acesta a recunoscut în mod constant faptele săvârşite şi reţinute prin rechizitoriu.
Decizia a fost atacată, în termen legal, prin recursurile declarate de toţi inculpaţii, care reiterează aceleaşi motive de netemeinicie şi nelegalitate, care au format şi obiectul cererii de apel, solicitând, în principal, achitarea lor, întrucât nu sunt vinovaţi pentru faptele reţinute, iar, în subsidiar, reducerea pedepselor şi aplicarea dispoziţiilor cuprinse în Legea nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse.
Examinând Decizia atacată în raport de cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi pct. 20 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursurile fondate, urmând a fi admise.
1. În ceea ce priveşte primul caz de recurs, referitor la comiterea de către instanţe a unei erori grave de fapt, acesta se dovedeşte nefondat.
Hotărârile sunt supuse casării în acest caz, în situaţia în care, contrar probelor neîndoielnice existente, instanţa a cărei hotărâre a fost atacată cu recurs a confirmat condamnarea sau achitarea inculpatului şi încetarea procesului penal faţă de acesta (conform prevederilor art. 345 alin. (1) C. proc. pen.) în temeiul unor fapte reţinute în mod vădit greşit.
Revenind la cauză, se constată, din analiza bogatului probatoriu dispus şi administrat atât în faza de cercetare penală, cât şi în mod direct, nemijlocit a celei judecătoreşti (procese-verbale de percheziţii domiciliare, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice, declaraţii de martori, coroborate cu declaraţiile inculpaţilor) că, inculpaţii au deţinut, fără drept, diferite cantităţi de astralită, care face parte din categoria materialelor explozive, capse şi fitil B., care sunt materiale explozive de iniţiere (nota nr. 1001358 din 11 septembrie 1998), ceea ce întruneşte din punct de vedere obiectiv şi subiectiv, conţinutul infracţiunii de nerespectare a regimului materialelor explozive, prevăzută şi pedepsită de art. 280 alin. (3) C. pen.
Totodată, prin depoziţiile martorilor şi recunoaşterea inculpatului s-a stabilit că A.I. a fost surprins în timp ce încerca să prindă peşte în râul Timiş, cu trei amorse cu explozibil, săvârşind astfel infracţiunea de tentativă, prevăzută de art. 20, raportat la art. 28 lit. a) şi art. 29 alin. ultim din Legea nr. 12/1974, prilej cu care a sustras şi undiţa cu mulinetă, ce aparţinea părţii vătămate M.N., cetăţean german, aflat şi el la pescuit în ziua de 9 septembrie 1998 şi care ulterior i-a fost restituită.
Aşa fiind, faptele şi împrejurările săvârşirii lor, precum şi vinovăţia inculpaţilor pentru comiterea infracţiunilor menţionate rezultă fără nici un dubiu din probele complet analizate şi just apreciate de către instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea realităţii.
La stabilirea şi menţinerea pedepselor, instanţele au luat în considerare criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.I. s-au reţinut în favoarea sa şi circumstanţele atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 C. pen., astfel că, pedepsele de 5 ani închisoare, care reprezintă minimul special prevăzut de lege, respectiv, rezultanta de 2 ani, reprezintă atât gradul concret de pericol social al faptelor comise, cât şi al inculpaţilor, neimpunându-se reducerea lor.
2. Curtea constată că cel de-al doilea motiv de recurs este fondat, deoarece de la săvârşirea faptelor şi anume septembrie 1998 şi până la judecarea lor definitivă a fost adoptată Legea nr. 543 din 1 octombrie 2002, (publicată în M. Of., partea I nr. 726 din 4 octombrie 2002), privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, care, prin dispoziţiile cuprinse în art. 1, graţiază în întregime pedepsele cu închisoare până la 5 ani inclusiv, excepţie făcând, printre altele, furtul calificat, prevăzut de art. 209 alin. (1) lit. a), b), d) şi g), alin. (2) şi alin. (3) în redactarea anterioară, OUG nr. 207/2000 (pct. 12 teza întâi din lege).
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursurile declarat de inculpaţii H.M., L.N. şi A.I., va casa hotărârile atacate în ceea ce priveşte neaplicarea dispoziţiilor cuprinse în art. 1 din Legea nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse, precum şi la pedeapsa de executat în cel priveşte pe inculpatul A.I., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii H.M., L.N. şi A.I., împotriva deciziei penale nr. 20/ A din 21 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează hotărârea atacată şi sentinţa penală nr. 75 din 24 aprilie 2001 a Tribunalului Caraş-Severin, cu privire la neaplicarea dispoziţiilor cuprinse în art. 1 din Legea nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, precum şi a prevederilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.I.
Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., în ceea ce-l priveşte pe inculpatul A.I.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă, de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A.I. în pedepsele componente de: 2 ani închisoare, stabilită pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 280 alin. (3); un an închisoare, aplicată pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen. şi 2 luni închisoare, stabilită pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 20, raportat la art. 38 lit. a) şi art. 29 alin. ultim din Legea nr. 12/1974, toate cu aplicarea art. 74, raportat la art. 76 C. pen.
Constată graţiate în întregime şi condiţionat, conform art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002, pedepsele de 5 ani închisoare, aplicate inculpaţilor H.M. şi L.N. şi de 2 ani închisoare aplicată inculpatului A.I., pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 280 alin. (3) C. pen., precum şi pedeapsa de 2 luni închisoare aplicată acestui inculpat, pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 20, raportat la art. 38 lit. a) şi art. 29 alin. ultim din Legea nr. 12/1974, cu aplicarea art. 74, raportat la art. 76 C. pen.
Inculpatul A.I. urmează să execute numai pedeapsa de un an închisoare, stabilită pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa de un an închisoare reţinerea de 24 de ore, din data de 9 septembrie 1998.
Atrage atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor cuprinse în art. 7 din Legea nr. 543/2002.
Onorariile pentru apărarea din oficiu a inculpaţilor A.I. şi H.M., în sumă de câte 300.000 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4257/2003. Penal. Contestatie la executare.... | CSJ. Decizia nr. 4259/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs... → |
|---|
