CSJ. Decizia nr. 4259/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4259/2003
Dosar nr. 1030/2003
Şedinţa publică din 6 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1517 din 5 iunie 2001, Judecătoria Galaţi a condamnat pe inculpatul N.M. la:
- 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi d) C. pen.
În baza art. 61 alin. (1) teza a II-a, C. pen., a dispus revocarea liberării condiţionate a restului rămas neexecutat de 349 zile, din pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1477/1995 a Judecătoriei Galaţi, iar în baza art. 61 alin. (1), teza a III-a din acelaşi cod, a contopit restul menţionat cu pedeapsa aplicată în cauză, astfel că inculpatul N.M. urmează să execute pedeapsa cea mai grea şi anume 6 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 6 luni închisoare, în total 6 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen., pe durata executării pedepsei, inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa de executat s-a dedus durata reţinerii, de 24 de ore din ziua de 4 noiembrie 2000, precum şi arestarea preventivă de la 5 noiembrie 2000, la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a unei bâte din lemn, prevăzută la unul din capete cu nituri (în lungime de 1,10 – 1,20 m), precum şi a unui cuţit cu mâner alb (în lungime de 0,40 m), bunuri care au servit la săvârşirea infracţiunii.
S-a luat act că părţile vătămate I.M. şi E.D. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul N.M. a fost obligat să plătească statului suma de 1.100.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În seara zilei de 3 noiembrie 2000, inculpatul, împreună cu făptuitorii M.T., C.M., Ţ.G. şi V.A. s-au deplasat în comuna Schela, cu ajutorul a două căruţe.
În prima căruţă, aparţinând părinţilor inculpatului N.M., au urcat făptuitorii C.M. şi Ţ.G., iar în căruţa făptuitorului M.T. a urcat făptuitorul V.A.
Inculpatul N.M. avea asupra sa un cuţit cu mâner de culoare albă, cu o lamă în lungime de aproximativ 30 cm., făptuitorul C.M. o bâtă, iar făptuitorul M.T. o furcă.
Cele cinci persoane au ajuns la punctul numit V.N. unde pe un teren era cultivată varză aparţinând părţii vătămate E.D., paza fiind asigurată de numiţii I.M. şi B.G.
În timp ce făptuitorii C.M. şi V.A. au rămas lângă căruţe, la o distanţă de aproximativ 500 m. de grămezile de varză, inculpatul împreună cu făptuitorii Ţ.G. şi M.T. s-au deplasat pe tarla.
Paznicul I.M. şi numiţii I.T. şi E.M. au auzit zgomotul făcut de căruţe pe drum şi s-au apropiat de acel loc, ocazie cu care au văzut că făptuitorul Ţ.G. avea în mână o bâtă, iar făptuitorul M.T. o furcă.
Aflându-se la o distanţă de 10 m, I.T. a aprins lanterna, iar E.M. s-a ascuns.
Inculpatul N.M., împreună cu cei doi făptuitori l-au lovit pe I.M. care a căzut la pământ.
Întrucât în zonă era lumină de la o lanternă, atât partea vătămată cât şi I.M. au reuşit să-l identifice pe inculpat din grupul agresorilor.
În aceste condiţii, inculpatul N.M. a scos cuţitul ce-l avea asupra sa şi l-a pus la gâtul părţii vătămate I.M., ameninţându-l că în cazul în care va ţipa, îi va tăia gâtul.
La un moment dat inculpatul a strigat după ceilalţi făptuitori şi i-a dat drumul lui I.M., care a fugit pentru a anunţa organele de poliţie. Între timp, numitul I.T. a plecat să anunţe pe proprietarul culturii, şi anume pe E.D.
Profitând că la locul faptei nu se mai afla nimeni, inculpatul şi făptuitorii au încărcat în cele două căruţe mai multe grămezi de varză.
Cele două căruţe, au mers pe drumuri separate pentru a nu trezi suspiciuni. Cu toate acestea, lucrătorii de poliţie însoţiţi de partea vătămată şi primarul comunei s-au deplasat la faţa locului. Pe drumul Judeţean 251, s-a procedat la oprirea unei căruţe plină cu varză, împrejurare în care inculpatul N.M. a fost imobilizat, iar făptuitorii C.M. şi Ţ.G. au reuşit să fugă.
În căruţa inculpatului N.M. au fost găsite un cuţit, o bâtă, două securi şi foi de varză. Inculpatul a declarat organelor de poliţie că varza a fost abandonată, lucru care s-a confirmat ulterior.
În prezenţa martorilor, inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi i-a indicat şi pe ceilalţi participanţi.
În urma agresiunii la care a fost supusă, partea vătămată I.M. a suferit leziuni traumatice, pentru a căror vindecare au fost necesare 3-4 zile îngrijiri medicale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi şi inculpatul N.M.
Prin apelul declarat parchetul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la omisiunea de a se reţine în sarcina inculpatului şi prevederile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), respectiv starea de recidivă postexecutorie.
Inculpatul a criticat aceeaşi hotărâre referitor la greşita sa condamnare, susţinând că nu se face vinovat de comiterea faptei imputată, motiv pentru care a solicitat a se dispune achitarea.
În subsidiar, a solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 61 C. pen.
Tribunalul Galaţi, prin Decizia penală nr. 1237 din 19 decembrie 2001, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecători.
Galaţi şi inculpatul N.M. şi desfiinţând în parte hotărârea atacată, la încadrarea juridică faptei reţinută în sarcina inculpatului a făcut şi aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), menţinând pedeapsa aplicată de instanţa de fond şi a fost înlăturată dispoziţia prin care, conform art. 61 alin. (1), teza a II-a C. pen., s-a revocat liberarea condiţionată, pentru restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 349 zile, din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1477/1995 a Judecătoriei Galaţi, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, la pedeapsa stabilită aplicându-se şi un spor de pedeapsă de 6 luni închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
S-a dedus, în continuare, durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că din moment ce din fişa de cazier aparţinând inculpatului, rezultă că acesta a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă de 2 ani închisoare, prin sentinţa penală nr. 1477/1995 a Judecătoriei Galaţi, definitivă la data de 27 decembrie 1995, pedeapsă care a fost executată în parte prin privare de libertate, în perioada 23 februarie 1996, 1 martie 1997, dată la care inculpatul a fost liberat condiţionat cu un rest de 349 zile, considerat ca executat la data de 12 februarie 1998, deci anterior faptei din prezenta cauză, situaţie în care în sarcina acestui inculpat trebuiau reţinute şi prevederile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), referitoare la recidiva postexecutorie.
Urmare a acestei situaţii, nu mai erau aplicabile dispoziţiile art. 61 C. pen., în sensul că nu se mai putea dispune revocarea restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa anterioară şi nici contopirea lui cu pedeapsa aplicată în cauză, motiv pentru care nici sporul de pedeapsă aplicat nu-şi mai avea nici un suport legal.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul N.M., pe care a criticat-o cu privire la greşita sa condamnare, solicitând a se dispune achitarea, precum şi la pedeapsa aplicată, pe care a considerat-o prea severă, în raport cu datele personale, care îi sunt favorabile, solicitând reducerea acesteia.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia penală nr. 349/ R din 30 aprilie 2002 a respins ca nefondat recursul declarat de inculpat.
În motivarea acestei decizii s-a arătat că în cauză nu s-a constatat săvârşirea unei erori grave de fapt, întrucât probele de la dosar confirmă vinovăţia inculpatului, motiv pentru care nu se poate dispune achitarea.
În ce priveşte pedeapsa aplicată, s-a arătat că aceasta nu poate fi apreciată ca severă atâta vreme cât a fost stabilită în apropierea minimului prevăzut de textul de lege încriminator, la care se adaugă pe lângă pericolul social al faptei şi starea de recidivă, împrejurări care justifică aplicarea unui tratament juridic sancţionator mai aspru, în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
Împotriva acestor hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în temeiul art. 409 şi art. 410 alin. (1), partea I, pct. 7 C. proc. pen., a declarat recurs în anulare, criticându-le ca fiind pronunţate cu încălcarea legii.
Hotărârile în discuţie au fost criticate cu privire la greşita reţinere în sarcina inculpatului a dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. proc. pen., precum şi a greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 61 C. pen., respectiv a revocării restului de pedeapsă de 349 zile rămas neexecutat din pedeapsa anterioară şi contopit cu pedeapsa aplicată în cauză, dispusă de prima instanţă.
Referitor la primul motiv invocat şi anume greşita reţinere a stării de recidivă, s-a arătat că în cauză, nu se putea face aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), întrucât pedeapsa ce a format primul termen al recidivei a fost săvârşită în timpul minorităţii, astfel că în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 38 C. pen.
În ce priveşte cea de a doua critică, s-a arătat că din moment ce la data săvârşirii faptei din cauza dedusă judecăţii, se împlinise termenul, pentru care s-a dispus liberarea condiţionată, pedeapsa fiind considerată executată, aplicarea art. 61 C. pen. nu-şi mai găsea nici o justificare.
Recursul în anulare este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
1. Potrivit art. 38 lit. a) C. pen., la stabilirea stării de recidivă nu se ţine seama de hotărârile de condamnare, privitoare la infracţiunile săvârşite în timpul minorităţii.
Din actele aflate la dosar rezultă că inculpatului N.M., prin sentinţa penală nr. 1477 din 15 mai 1995 a Judecătoriei Galaţi i s-a aplicat măsura educativă a libertăţii supravegheate, prevăzută de art. 103 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie (art. 211 alin. (2) C. pen.) şi distrugere (art. 217 alin. (1) C. pen.), pentru ambele cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., fapte comise la data de 19 iulie 1994, dată la care acesta avea vârsta de 14 ani şi 6 zile, deci era minor.
Urmare a apelului declarat de procuror, împotriva acestei hotărâri, Tribunalul Galaţi, prin Decizia penală nr. 1034 din 27 decembrie 1995, a înlăturat măsura educativă aplicată inculpatului minor N.M. şi l-a condamnat la o pedeapsă rezultantă de un an şi 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 luni închisoare, urmând să execute 2 ani închisoare.
Decizia instanţei de apel a rămas definitivă la data de 9 februarie 1996, prin nerecurare.
Prin urmare, săvârşind faptele pentru care inculpatului i s-au aplicat pedepsele ce au format primul termen al recidivei în timpul minorităţii, instanţa de apel nu putea să reţină în sarcina acestuia, starea de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), din moment ce în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 38 lit. e) C. pen., mai sus-menţionate.
Urmare a înlăturării dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), urmează a se constata că nu mai există nici temeiul legal în baza căruia s-a aplicat sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare, motiv pentru care urmează a fi înlăturat, astfel încât inculpatul N.M. va executa numai pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată pentru comiterea infracţiunii din cauza de faţă.
2. Pedeapsa de 2 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin Decizia penală menţionată (1034/1995 a Tribunalului Galaţi), fiind executată în perioada 23 februarie 1996, 7 martie 1997, prin privare de libertate, când s-a dispus liberarea condiţionată, pentru restul rămas neexecutat de 349 zile, rest care a fost considerat executat la data de 22 februarie 1998 (şi nu 12 februarie cum a reţinut instanţa), iar fapta din cauza de faţă a fost comisă la data de 3 noiembrie 2000, este evident că revocarea liberării condiţionată pentru restul neexecutat nu-şi mai avea nici o justificare.
Faţă de cele mai sus arătate, urmează a se constata că recursul în anulare este fondat, a fi admis, a casa atât Decizia instanţei de apel cât şi a instanţei de recurs, însă numai în ce priveşte greşita reţinere în sarcina inculpatului N.M. a dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), dispoziţii ce se vor înlătura cu menţinerea pedepsei aplicată de prima instanţă şi menţinute de instanţa de apel.
În ce priveşte cea de a doua critică şi anume greşita revocare a beneficiului liberării condiţionate, urmează a se constata că a fost rezolvată de instanţa de apel, în sensul că s-a dispus înlăturarea dispoziţiilor art. 61 C. pen., cât şi a sporului de pedeapsă aplicat de prima instanţă, situaţie în care această susţinere este fără obiect.
De asemenea, hotărârea instanţei de fond nu se impune a fi casată şi pentru motivul că aceasta nu a reţinut în sarcina inculpatului prevederile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), această situaţie producându-se la instanţa de apel.
Ca urmare, a admiterii recursului în anulare, urmează a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, privind pe inculpatul N.M.
Casează Decizia penală nr. 1237 din 19 decembrie 2001 a Tribunalului Galaţi şi Decizia penală nr. 349 din 30 aprilie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, numai cu referire la greşita reţinere a dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), precum şi la aplicarea sporului de 6 luni închisoare, pe care le înlătură.
Menţine pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului N.M. prin sentinţa penală nr. 1517 din 5 iunie 2001 a Judecătoriei Galaţi (menţinută de Tribunalul Galaţi prin Decizia sus-arătată), pe care urmează să o execute.
Deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare, pe care inculpatul N.M. urmează să o execute, reţinerea de 24 de ore din ziua de 4 noiembrie 2000, precum şi durata arestării preventive de la 5 noiembrie 2000, până la 6 octombrie 2003.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4258/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4263/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
