ICCJ. Decizia nr. 430/2003. Penal. Art.323 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 430

Dosar nr. 4219/2003

Şedinţa publică din 23 ianuarie 2004

S-a luat în examinare recursul declarat de partea civilă S.C. "R” S.A. Bucureştiîmpotriva deciziei penale nr.162/A din 4 septembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea.

S-a prezentat intimatul inculpat P.F., în stare de arest, lipsind intimaţii inculpaţi G.T. şi R.T.R., pentru care a răspuns apărător desemnat din oficiu, avocat G.D.

A lipsit intimata parte civilă S.C. "C” S.A. Oradea.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a învederat cererea formulată în scris de către recurenta parte civilă, prin care cere a se lua act de retragerea recursului său.

Procurorul a solicitat a se lua act de retragerea recursului părţii civile.

Apărătorul intimaţilor inculpaţi, precum şi inculpatul prezent, au cerut de asemenea a se lua act de declaraţia de retragere a recursului părţii civile.

CURTEA

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr.185 din 30 iunie 2003 Tribunalul Bihor, în baza art.323 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art.74 şi art.76 lit.c Cod penal, a fost condamnat inculpatul P.F. la o pedeapsă de2 ani închisoare.

În baza art.208-209 alin.1 lit.a, g Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a, b, c Cod penal şi art.76 lit.c Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art.32 alin.1 şi 3 din Legea nr.300/2002, cu aplicarea art.16 din Legea nr.143/2000 a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

În baza art.255 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a, b, c Cod penal şi art.76 lit.c Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 luni închisoare.

În baza art.255 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a, b, c Cod penal şi art.76 lit.c Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 5 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, astfel încât acesta urmează să execute o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare în detenţie, cu aplicarea art.71, 64 Cod penal.

În baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 23 ianuarie 2003 până la zi.

În baza art.323 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.a, b, c Cod penal şi art.76 lit.c Cod penal, a fost condamnat inculpatul G.T.,la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art.26 raportat la art.208-209 alin.1 lit.a, g Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art.74 lit.a, b, c Cod penal şi art.76 lit.c Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art.32 alin.1 şi 3 din Legea nr.300/2002 cu aplicarea art.16 din Legea nr.143/2000, a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a Cod penal raportat la art.34 lit.b Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, astfel încât inculpatul urmează să execute o pedeapsă rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, în detenţie, cu aplicarea art.71 şi 64 Cod penal.

În baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 23 ianuarie 2003 până la zi.

În baza art.323 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a, b, c Cod penal şi art.76 lit.c Cod penal, a fost condamnat, printre alţii, inculpatul R.T.R., la o pedeapsă de2 ani închisoare.

În baza art.208-209 alin.1 lit.a, g Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi art. 74 lit.a, b, c Cod penal şi art.76 lit.c Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.

În baza art.32 alin.1 şi 3 din Legea nr.300/2002 cu aplicarea art.74 lit.a, b, c Cod penal şi art.76 lit.c Cod penal a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare.

În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare, astfel încât acesta urmează să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare, în detenţie, cu aplicarea art.71 şi 64 Cod penal.

În baza art.88 Cod penal i s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 27 ianuarie 2003 până la zi.

În baza art.350 Cod procedură penală s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor P.F., G.T. şi R.T.R.

În baza art.346 Cod procedură penală raportat la art.14 Cod procedură penală şi art.998, 999 Cod civil, au fost obligaţi în solidar inculpaţii P.F., G.T. şi R.T.R. la plata sumei de 45.590.212 lei cu titlu de despăgubiri, părţii civile S.C. "C” S.A. Oradea, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii.

A fost obligaţi cei trei inculpaţi în solidar la plata sumei de 11.332.379 lei cu titlu de despăgubiri în favoarea părţii civile S.C.”R” S.A. Oradea.

În baza art.118 lit.d Cod penal s-a dispus confiscarea sumelor dobândite prin săvârşirea infracţiunii de către inculpaţii P.F. şi G.T., care exced laturii civile a cauzei.

În baza art.357 Cod procedură penală s-au menţinut măsurile asiguratorii luate în cursul urmăririi penale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 23 ianuarie 2003 cu ocazia percheziţiei efectuate la domiciliul inculpatului B.F. din Oradea, s-au găsit şi ridicat cantitatea brută de 1269,695 kg anhidridă acetică, aflată în 47 bidoane de plastic, de 20-25 l. Anhidrida acetică fusese depozitată de inculpatul P.F. şi urma să fie vândută de către inculpatul G.T. la preţul de 8 USD/l anhidridă acetică.

Substanţa, aşa cum rezultă din cercetările efectuate fusese sustrasă de la S.C. "C” S.A. Oradea, în perioada 2000 – decembrie 2002, cu participarea inculpaţilor P.F., operator chimist, R.T.R., operator chimist şi al inculpaţilor J.F.I. şi G.G. – portari.

În cursul anului 2000, în perioada în care inculpatul P.F. era angajat al firmei, într-o noapte şi pe timpul orelor de program, inculpatul P.F. a sustras cantitatea de 200 litri anhidridă acetică, respectiv 10 bidoane de 20 litri fiecare, fiind surprins şi apoi ajutat să o scoată din unitate de inculpatul J.F.I., portar de serviciu la poarta nr.2.

Inculpatul J.F.I. a acceptat a-l ajuta pe inculpatul P.F. să scoată anhidrida acetică din societate încălcându-şi obligaţiile de serviciu şi primind pentru aceasta suma de 130 DM.

În perioada 2000 – decembrie 2002, după trimiterea în şomaj a inculpatului P.F., inculpatul R.T.R., pe timp de noapte şi în orele de serviciu a sustras cantitatea de 1800 litri anhidridă acetică pe care a predat-o inculpatului P.F. primind suma de 150 DM şi 100 USD şi urmând să mai primeasă o sumă neprecizată în valută din valorificarea cantităţii de anhidridă acetică ce fusese depozitată la locuinţa inculpatului B.F.

Înţelegerea dintre inculpatul P.F. şi R.T.R. a fost cunoscută de inculpatul G.G. – portar, care a primit suma de 3.000.000 lei în scopul de a nu-şi îndeplini obligaţiile de serviciu.

S-a stabilit că din S.C. "C” S.A. Oradea a fost sustrasă cantitatea de 500 litri diluant de către numitul D.C.E., ajutat de către inculpatul G.G., cantitate pentru care aceştia au primit de la inculpatul P.F. suma de 500.000 lei, respectiv 800.000 lei. La organele de urmărire penală, inculpaţii P.F. şi G.T. au arătat că, în cursul anului 2000 s-a vândut cantitatea de 220 litri anhidridă acetică la Timişoara unui cetăţean sârb, iar în perioada 2001 – 2002 a fost vândută cantitatea de 600 litri anhidridă acetică unui cetăţean turc din Complexul Europa – Bucureşti. Cei doi inculpaţi au obţinut astfel suma de 1.100 DM de la cetăţeanul sârb şi 2.500 USD de la cetăţeanul turc. Descrierea faptelor de mai sus arată că, inculpaţii P.F., G.T. şi R.T.R. s-au asociat în vederea săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi apoi de operaţiuni ilicite cu precursor, respectiv deţinere şi vânzare prevăzută de art.208-209 alin.1 lit.a şi b Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal şi art.32 alin.1 şi 3 din Legea nr.300/2002, unde a fost atras cu o participaţie improprie şi inculpatul B.F.. Totul a durat circa 3 ani, scopul fiind sustragerea şi vânzarea de anhidridă acetică, activitate în care fiecare inculpat avea sarcini distincte, respectiv P.F. şi R.T. aveau obligaţia de a sustrage anhidrida acetică de la S.C. "C” S.A. Oradea, depozitată fiind la domiciliul inculpatului B.F., iar inculpatul G.T. avea obligaţia de a găsi cumpărători străini şi a o vinde.

De menţionat faptul că numai inculpatul P.F. cunoştea sarcinile fiecărui membru în această asociere, iar ceilalţi participanţi ştiau numai ce sarcini le revenea fiecăruia.

În cauză s-au constituit părţi civile S.C. "C” S.A. Oradea cu suma de 45.590.212 lei şi S.C. "R” S.A. Oradea cu suma de 11.332.379 lei.

În cauză au fost audiaţi martorii G.O. şi M.T., care au arătat că au participat la activitatea de reconstituire la sediul "C” pe care au făcut-o organele de anchetă şi la care au participat inculpaţii P.F. şi R.T. care au indicat întocmai cum au sustras anhidrida acetică din incinta societăţii.

În declaraţia sa martorul G.A.H. arată că era în atelierul inculpatului P.F. şi repara o maşină când a fost solicitat de un poliţist la căratul unor bidoane de plastic aflate într-o curte în spate, spunându-i-se că urmează să fie martor la acea activitate în legătură cu numărul de bidoane şi cu toată situaţia de la faţa locului. Martorul declară că, nu i s-a spus şi nu cunoaşte ce conţineau acele bidoane, dar că erau fiecare bidon de dimensiunea de 20-25 litri, în cantitate mare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii P.F., G.T. şi R.T.R., solicitând în principal trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr.78/2000, iar, în subsidiar achitarea lor pentru o parte din infracţiuni, nefiind întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art.323 Cod penal şi art.208-209 Cod penal iar în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art.32 alin.3 din Legea nr.300/2002, aceasta a fost incriminată după comiterea faptei de către inculpaţi.

Prin Decizia penală nr.162/A din 4 septembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea s-au admis apelurile declarate de inculpaţii P.F., G.T. şi R.T.R., din Penitenciarul Oradea împotriva sentinţei penale nr.185 din 30 iunie 2003 pronunţată de Tribunalul Bihor, pe care au desfiinţat-o în sensul că.

1. A descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P.F. în pedepsele componente.

2. A făcut aplicarea dispoziţiilor art.74 şi 76 Cod penal cu privire şi la infracţiunea prevăzută de art.32 alin.1 şi 3 din Legea nr.300/2002, cu aplicarea art.16 din Legea nr.143/2000 şi a redus pedeapsa aplicată inculpatului în baza acestui text de lege de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

3. În baza art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal a contopit această pedeapsă cu celelalte pedepse aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare cu aplicarea art.71 şi 64 Cod penal.

4. A înlăturat aplicarea dispoziţiilor art.71 şi 64 Cod penal cu privire la pedepsele rezultante de câte 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate inculpaţilor G.T. şi R.T.R..

5. În baza art.861 Cod penal a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate celor 2 inculpaţi pe durata unui termen de încercare de 5 ani şi i-a obligat pe aceştia să se respecte dispoziţiile art.863 lit.a, b, c şi d Cod penal.

A obligat pe cei doi inculpaţi să se prezinte trimestrial la Serviciul de Reintegrare Socială şi Supraveghere de pe lângă Tribunalul Bihor pentru a se verifica respectarea obligaţiilor impuse.

6. În baza art.350 alin.3 lit.b Cod procedură penală a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor G.T. şi R.T.R. şi a dedus din pedepse durata arestării preventive până la punerea efectivă în libertate.

7. A înlăturat obligarea celor trei inculpaţi apelanţi la plata despăgubirilor civile în favoarea S.C. "R” S.A. Oradea şi a redus cuantumul despăgubirilor civile la plata cărora au fost obligaţi inculpaţii în solidar în favoarea părţii civile S.C. "C” S.A. Oradea, de la 45.590.212 lei la 34.642.212 lei.

A menţinut restul dispoziţiunilor sentinţei apelate.

A menţinut arestul preventiv până la 4 octombrie 2003 pentru inculpatul P.F..

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, doar partea civilă S.C. "R” S.A. Bucureşti, solicitând obligarea în solidar a celor trei inculpaţi şi la plata sumei de 11.332.379 lei despăgubiri civile, omisă de instanţe.

Pentru şedinţa publică de astăzi 23 ianuarie 2004, prin adresa şi cererea depusă la dosar de către partea civilă recurentă, se solicită a se lua act că se retrage recursul declarat, inculpaţii achitându-şi paguba produsă.

În raport de această manifestare de voinţă a recurentei părţi civile şi văzând şi prevederile art.3854 alin.2 Cod procedură penală precum şi ale art.369 Cod procedură penală, se va lua act de retragerea recursului declarat de această parte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de partea civilă S.C. "R” S.A. Bucureştiîmpotriva deciziei penale nr.162/A din 4 septembrie 2003 a Curţii de Apel Oradea, privind pe intimaţii inculpaţi P.F., G.T. şi R.T.R..

Obligă pe recurenta parte civilă să plătească statului 200.000 lei cheltuieli judiciare.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimaţilor inculpaţi, în sumă de câte 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 430/2003. Penal. Art.323 c.pen. Recurs