CSJ. Decizia nr. 4284/2003. Penal. Art.254 alin1. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4284/2003
Dosar nr.1561/2003
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dolj, prin sentinţa penală nr. 256 din 30 aprilie 2001, a condamnat pe inculpatul S.S., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 254 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) din acelaşi cod.
În baza art. 861 C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe timp de 7 ani stabilind măsurile de supraveghere potrivit art. 863 C. pen.
A constatat că inculpatul a fost arestat în cauză de la 19 septembrie 2001, la data de 30 aprilie 2002 când s-a dispus punerea în libertate de îndată conform art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen.
A dispus restituirea sumei de 200 dolari S.U.A., aparţinând persoanei vătămate C.C., folosită la realizarea şi constatarea în flagrant.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt: în ziua de 19 septembrie 2001, în urma denunţului făcut de cetăţeanca americană de origine română C.C., inculpatul S.S. a fost surprins în flagrant, după ce a primit, de la denunţătoare, suma de 200 dolari S.U.A., în calitate de primar al localităţii Predeşti, jud. Dolj, în biroul acestuia, pentru urgentarea declarării titlului de proprietate pentru suprafaţa de 26 ha teren agricol situat în extravilanul localităţii Predeşti.
S-a mai reţinut că folosul material, de natură bănească pretins de inculpat este mai mare, întrucât la suma în valută se adaugă şi suma în monedă naţională de 5 milioane lei.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul şi denunţătoarea.
Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie şi a solicitat majorarea pedepsei şi înlăturarea măsurii suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Inculpatul a solicitat desfiinţarea sentinţei şi achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d), pentru că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii.
Denunţătoarea a criticat sentinţa ca nelegală şi neteminică, deoarece în mod nejustificat i-a fost respinsă cererea de obligare a inculpatului, să-i restituie suma de 5 milioane lei.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin Decizia nr. 39 din 12 februarie 2003, a respins toate apelurile ca nefondate.
Nemulţumit şi de această hotărâre, inculpatul şi Parchetul de pe lângă Curtea de apel Craiova, în termenul legal au atacat-o cu recurs.
Prin recursul Parchetului, hotărârile sunt criticate apreciindu-se că în mod greşit instanţele au făcut aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 861 C. pen. Se motivează că cea de a treia condiţie, privind modalitatea de executare a pedepsei este criticabilă având în vedere calitatea inculpatului aceea de primar şi preşedinte al comisiei comunale de aplicare a Legii nr. 18/1991, funcţie de care s-a prevalat, pretinzând şi privind suma de 200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 lei de la partea vătămată.
Inculpatul prin motivele de recurs scrise a susţinut în esenţă că instanţele au comis o gravă eroare de fapt, condamnându-l deoarece nu exista probe concludente, clare cu privire la pretinderea sumei de 200 dolari S.U.A., singura denunţătoare, făcând afirmaţia că s-a pretins această sumă.
Greşit au reţinut instanţele că actul de serviciu pe care era obligat, inculpatul în calitatea sa de primar, constând în reconstituirea dreptului de proprietate personală într-o perioadă cât mai scurtă pentru celelalte 26 ha, îi revenea lui. Reconstituirea dreptului de proprietate pentru diferenţa peste 10 ha, s-a făcut în baza Legii nr. 1/2001, de către Prefectura Dolj şi nu în baza Legii nr. 19/1991 a fondului funciar, iar emiterea titlului de proprietate urma să se facă de către Comisia Judeţeană din care inculpatul nu făcea parte.
În subsidiar a invocat motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17, greşita încadrare juridică dată faptei de cele două instanţe.
A cerut casarea sentinţei şi schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de primire de foloase necuvenite prevăzută de art. 256 C. pen., deoarece sumele de 200 dolari S.U.A. şi 5.000.000 lei au fost pretinse pentru acte de serviciu deja efectuate reconstituirea dreptului de proprietate pentru 10 ha – titlu emis la 22 mai 2000 şi reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenului de 26 ha (la 31 august 2000).
Recursurile sunt nefondate.
Prima instanţă a reţinut pe baza probelor administrate o situaţie de fapt corectă în concordanţă cu probele administrate. Rezultă din copia scrisorii primită de către denunţătoare de la martorul J.D. din declaraţiile martorilor B.T. şi J.D., cum şi din convorbirile telefonice purtate de denunţătoare şi inculpat, că acesta a pretins şi primit suma de 200 dolari S.U.A. Pentru aceste considerente a fost considerată, nesinceră declaraţia inculpatului că denunţătoarea i-a remis această sumă, deoarece îi era datoare în urma unui împrumut.
Scopul venirii în ţară, a denunţătoarei a fost tocmai acela a intrării în posesia terenului, de 26 ha a cărei reconstituire se făcuse. Denunţătoarea i-a cerut să o pună în posesie tocmai pentru că şi-a dat seama că inculpatul tergiversează acest lucru pentru a mai primi bani, după ce a muncit, fără contract de arendă, o suprafaţă de 1,7 ha, proprietatea denunţătoarei şi a mai pretins şi 5.000.000 lei adică ½ din subvenţia agricolă acordată producătorilor agricoli pentru suprafaţa de 10 ha aşa cum este cazul denunţătoarei sumă ce nu i se cuvenea.
Încadrarea juridică în infracţiunea de luare de mită este legală şi temeinică, deoarece din probe rezultă că suma a fost pretinsă şi dată nu înainte de punere în posesie de către inculpat ci între emiterea titlului şi data punerii în posesie, pe care inculpatul o tot amâna, percepţia denunţătoarei fiind clară, aceea că dă 200 S.U.A. pentru a fi pusă în posesie (pentru a rezolva problema proprietăţii definitive.
Din probele aflate la dosar rezultă că instanţele în mod corect au apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate a inculpatului. Având în vedere consecinţele personale ale inculpatului, căsătorit, doi copii, studii superioare şi aprecierile făcute de oamenii din colectivitatea locală, modalitatea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, după o privare de libertate timp de 7 luni este temeinică şi legală.
Pentru considerentele de mai sus, urmează ca hotărârile să fie menţinute, iar recursurile respinse în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi de inculpatul S.S. împotriva deciziei penale nr. 39 din 12 februarie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Constată că inculpatul a fost arestat preventiv în perioada 19 septembrie 2001 până la data punerii în libertate.
Obligă pe recurentul S.S. la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4283/2003. Penal. Art.197 alin.1 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4286/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs în... → |
|---|
