CSJ. Decizia nr. 4292/2003. Penal. Revizuire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4292/2003
Dosar nr.2618/2003
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa penală nr. 37 din 2 aprilie 2003, a respins cererea de revizuire a sentinţei penale nr. 45 din 21 noiembrie 1979, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, formulată de M.G. ca nefondată.
Instanţa a reţinut că în motivarea cererii condamnatul a susţinut că în faza de urmărire penală atât el, cât şi soţia sa M.M. au fost ameninţaţi, exercitându-se presiuni pentru a recunoaşte faptele imputate.
A mai susţinut că pe toată perioada cât a lucrat nu s-au înregistrat pagube în gestiune şi că deţine declaraţiile unui martor, în sensul că gestiunea era ţinută în mod legal.
S-a mai reţinut că prin sentinţa penală nr. 45 din 21 noiembrie 1979 a Tribunalului Vâlcea, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1043 din 28 mai 1980 a Tribunalului Suprem, secţia penală, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare şi 8 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi c) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 223 alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), 289 alin. (1) C. pen., 291 C. pen. şi art. 35 din Legea nr. 22/1969 şi art. 76 alin. (2) din Legea nr. 3/1972.
Prin aceeaşi sentinţă inculpata M.M. a fost condamnată pentru aceleaşi infracţiuni, la pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare şi 7 ani pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi c) C. pen., pedeapsă redusă în recurs la 10 ani închisoare prin reţinerea de circumstanţe atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. şi art. 76 alin. (2) din acelaşi cod.
Prin Decizia instanţei supreme a fost majorat cuantumul prejudiciului produs prin infracţiunea de delapidare de la 314.425 lei la 524.115 lei.
Inculpaţii au fost obligaţi la 506.781 lei despăgubiri către partea civilă I.C.S. Alimentara Vâlcea şi s-a dispus punerea la dispoziţia părţii civile, pentru repararea prejudiciului a sumei de 395.350 lei depusă la C.E.C. Râmnicu Vâlcea.
În esenţă, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor delapidarea între anii 1971 - 1978 a sumei de 541.425 lei din gestiunea C.A.C., unde inculpatul avea funcţia de şef complex, iar soţia sa inculpata M.M., vânzătoare. Ambii inculpaţi au îndeplinit continuu acte de gestiune, falsificând înscrisuri oficiale şi utilizându-le astfel încât efectuau sustrageri de sume din gestiune prin: creare de plusuri în gestiune prin mijloace frauduloase în valoare de 271.750 lei; prin introducerea ilegală a unor mărfuri sustrase de alţi inculpaţi, (în speţă D.C. şef Depozit I.C.R.A. Râmnicu Vâlcea şi B.V. şofer la I.C.S. Alimentara Rm. Vâlcea) trimişi în judecată şi condamnaţi pentru abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.
Instanţa a constatat că în cauză nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 127/ A din 13 mai 2003, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat, reţinând că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Condamnatul a formulat recurs susţinând că judecata în apel a avut loc în lipsa apărătorului a cărui prezenţă era obligatorie, deoarece au fost condamnaţi pentru o infracţiune pentru care în perioada respectivă pedeapsa prevăzută de lege era de la 15 la 20 de ani sau moartea.
Prin al doilea motiv a criticat Decizia şi sentinţa susţinând că anchetarea şi trimiterea în judecată s-a făcut prin folosirea de mijloace abuzive şi că sunt în prezenţa unor probe care dovedesc că sunt nevinovaţi.
Recursul este nefondat.
Prin articolul 171 C. proc. pen., se asigură dreptul învinuitului sau inculpatului de a fi asistat în tot cursul urmăririi penale şi a judecăţii de apărător.
Potrivit alin. (3) din acelaşi text, în cursul judecăţii asistenţa juridică este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau când instanţa apreciază că inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea.
Cu privire la soluţionarea cererilor de recuzare prin art. 402 alin. (2) C. proc. pen., se prevede obligaţia pentru preşedintele instanţei la primirea cererii de a desemna un apărător din oficiu atunci când persoana în favoarea sau defavoarea căreia s-a cerut recuzarea se află în stare de deţinere chiar într-o altă cauză.
Nu este cazul revizuientului care la data judecării apelului nu era arestat, iar regula în ceea ce priveşte căile de atac este aceea că până şi inculpatul liber poate fi reprezentat ori în speţă nu este vorba de inculpat ci de o persoană care a fost condamnată a executat o pedeapsă, se află în stare de libertate şi exercită o cale de atac extraordinară prevăzută de Codul de procedură penală.
Şi cel de al doilea motiv de recurs este nefondat.
Din actele şi lucrările dosarului cauzei rezultă că tot la urmărirea penală, cât şi în faza de judecată, M.G. a recunoscut săvârşirea infracţiunilor.
Simpla afirmaţie că în faza de urmărire penală asupra sa şi soţiei sau exercitat presiuni nu poate fi primită câtă vreme nici el şi nici soţia (defunctă) nu puteau fi împiedicaţi ca în instanţă să declare aşa cum doreau, adevărul.
Revizuientul personal şi prin apărător a formulat obiecţii la expertiza efectuată în cursul urmăririi penale, obiecţii acceptate în parte şi de instanţa de judecată.
În mod corect au reţinut şi motivat cele două instanţe că simplul fapt că în perioada respectivă nu s-au înregistrat lipsuri nu poate duce la o soluţie opusă celei stabilite prin sentinţa de condamnare, în condiţiile în care s-a stabilit modul ingenios prin care au acţionat inculpaţii, fie prin crearea de plusuri prin mijloace frauduloase (plusuri care erau ulterior însuşite, prin acoperirea ulterioară a sumelor însuşite), fie prin acoperirea ulterioară a sumelor însuşite prin crearea de plusuri (introducerea de mărfuri furate) şi din perisabilitate.
Aşa fiind, corect s-a reţinut că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul să fie respins ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul revizuient M.S.G. împotriva deciziei penale nr. 127 din 13 mai 2003 a Curţii de Apel Piteşti.
Obligă condamnatul la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4286/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 43/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
