CSJ. Decizia nr. 4286/2003. Penal. Art.183 c.pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4286/2003
Dosar nr. 2654/2003
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 517 din 3 octombrie 2002, Tribunalul Iaşi l-a condamnat pe inculpatul R.C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) din acelaşi cod.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în esenţă că, între inculpat şi tatăl său (victima R.I.), exista o stare conflictuală generată de frecvenţele scandalului provocate de victimă pe fondul consumului de alcool.
Astfel, în data de 18 noiembrie 2001, fiind în stare de ebrietate, victima a adresat cuvinte jignitoare inculpatului, după care, a luat un vas de bucătărie şi l-a lovit în cap.
La rândul său, inculpatul a reacţionat şi l-a împins, victima căzând şi lovindu-se la cap. În timp ce era trântit la pământ, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri în zona toracică.
În zilele următoare, starea victimei s-a agravat, fiind internat în spital pe 21 noiembrie 2001, unde a şi decedat pe data de 11 decembrie 2001.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul.
Întrucât la termenul din 21 noiembrie 2002, inculpatul a declarat că înţelege să-şi retragă recursul, Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 340 din 21 noiembrie 2002 a luat act de declaraţia inculpatului, dispunând în consecinţă.
Împotriva acestor hotărâri, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 409 şi art. 410 alin. (1), partea I, pct. 7 şi pct. 4 teza I C. proc. pen., a declarat recurs în anulare.
A motivat în esenţă că, în mod greşit instanţele au încadrat infracţiunea săvârşită de inculpat în dispoziţiile art. 183 C. pen., în loc de art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen.
Pe de altă parte, a fost criticată şi reţinerea în favoarea inculpatului a stării de provocare, conform art. 73 lit. b) C. pen.
Recursul în anulare urmează să fie admis pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., „omorul săvârşit asupra soţului sau unei rude apropiate constituie infracţiunea de omor calificat şi se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi”.
În plan subiectiv, această infracţiune se săvârşeşte atât cu intenţie directă, cât şi cu intenţie indirectă, după cum făptuitorul a prevăzut rezultatul faptei sale şi a urmărit producerea lui, sau deşi nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii morţii celui agresat.
Pe de altă parte, infracţiunea de vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., se comite cu praeterintenţie, respectiv faptul iniţial de lovire sau vătămare corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar moartea victimei, ca rezultat al acţiunii făptuitorului, ce depăşeşte intenţia sa, se produce din culpă.
Prin urmare, în speţa de faţă, având în vedere multitudinea leziunilor produse (18 fracturi costale bilaterale, hemotorax, ruptură pulmonară şi fractură de bază de craniu), precum şi zonele anatomice vizate, demonstrează că agresiunea inculpatului asupra victimei a fost deosebit de violentă, ceea ce a şi condus ulterior la decesul acesteia, iar în plan subiectiv, chiar dacă inculpatul nu a urmărit să-şi omoare tatăl, prin modul în care a acţionat, rezultă că a acceptat producerea acestui rezultat.
În consecinţă, instanţele au greşit atunci când au apreciat că fapta inculpatului R.C., care după ce a fost lovit de victimă, în cap cu un vas de bucătărie, de a o împinge pe aceasta şi de a se lovi la cap, în cădere, şi în timp ce era căzută la pământ, de a-i aplica mai multe lovituri cu piciorul, cu o intensitate deosebită, în special în zona toracică, producându-i astfel grave leziuni, care ulterior au condus la deces, ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., iar nu cele ale infracţiunii de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen., motiv pentru care, recursul în anulare declarat va fi admis cu consecinţa casării hotărârilor atacate şi schimbării încadrării juridice conform celor menţionate.
Referitor la scuza provocării reţinută în favoarea inculpatului, Curtea Supremă constată, că în mod corect instanţele au făcut aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., pentru următoarele considerente:
Astfel, este de necontestat faptul că, între inculpat şi victimă exista în permanenţă o stare conflictuală generată de consumul excesiv de alcool al victimei (declaraţiile martorilor V.C. şi V.N., L.M.).
Tot din declaraţiile martorilor, mai rezultă că, de nenumărate ori inculpatul era nevoit să plece de acasă, pentru a evita scandalul, şi că, acesta deşi era provocat de victimă, nu reacţiona.
Prin urmare, declaraţia inculpatului potrivit căreia, şi în data de 18 noiembrie 2001, victima a procedat în acelaşi fel, fiind consecventă în comportamentul său, în sensul că l-a provocat verbal şi fizic pe inculpat, lovindu-l în cap cu un vas de bucătărie, se coroborează cu probele administrate la dosarul cauzei, aşa încât, în mod corect, instanţele au reţinut în favoarea inculpatului prevederile dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
În concluzie, pentru considerentele mai sus expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 4141 raportat la dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., secţia penală, a Curţii Supreme de Justiţie, va admite recursul în anulare declarat, va casa hotărârile atacate numai cu privire la încadrarea juridică reţinută şi va dispune în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., schimbând încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) din C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., urmând a-i aplica o pedeapsă în limitele legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 517 din 3 octombrie 2002 a Tribunalului Iaşi şi deciziei penale nr. 340 din 21 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, privind pe inculpatul R.C.
Casează hotărârile atacate cu privire la încadrarea juridică reţinută faptei.
În baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., şi condamnă inculpatul la 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.
Deduce din pedeapsă arestarea preventivă de la 13 decembrie 2001 la 7 octombrie 2003.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4284/2003. Penal. Art.254 alin1. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4292/2003. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
