CSJ. Decizia nr. 4301/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4301/2003
Dosar nr.2806/2002
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7/ S din 29 martie 2002, Tribunalul Covasna, în temeiul dispoziţiilor art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 211 alin. (2) lit. a), e) şi h) C. pen., a dispus condamnarea inculpaţilor după cum urmează:
B.G. la pedeapsa de 6 ani închisoare.
V.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
Din durata pedepselor aplicate a scăzut timpul reţinerii şi arestării preventive, de la 7 februarie 2002 la zi.
A menţinut starea de arest a inculpaţilor şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A constatat recuperată paguba în valoare de 10 milioane lei, cauzată părţii civile P.F., prin sustragerea banilor, inculpaţii fiind obligaţi să-i mai plătească aceleiaşi părţi civile, în solidar, suma de 850.000 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de transport, îngrijiri medicale şi contravaloarea certificatului medico-legal.
De asemenea, au fost obligaţi inculpaţii să plătească statului câte 750.000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:
În data de 6 februarie 2002, după ce au consumat băuturi alcoolice în localitatea de domiciliu, respectiv satul Estelnic, inculpaţii B.G. şi V.C., s-au hotărât să plece cu căruţa acestuia din urmă în comuna Poian pentru a-şi vizita un frate.
Pe drum au ajuns-o pe partea vătămată P.F., în vârstă de 79 ani care se deplasa pe jos, spre casă, în satul Mereni.
Aflând de la acesta că tocmai îşi vânduse junica cu preţul de 10.000.000 lei şi că avea banii asupra sa, cei doi s-au hotărât să-l tâlhărească, oferindu-se să-l transporte cu căruţa în satul Mereni.
Ajungând la intersecţia dintre localităţile Mereni, Belani şi Estelnic, inculpatul V.C. care conducea căruţa a luat-o înspre Belani, iar nu înspre Mereni unde spusese partea vătămată că vrea să ajungă, şi după ce au parcurs 20-30 de metri, inculpatul V.C. a oprit căruţa, iar inculpatul B.G. după ce a lovit-o cu pumnul în faţă, din buzunarul interior al hainei i-a luat teancul de bancnote în sumă de 10.000.000 lei şi au silit-o pe aceasta să coboare din căruţă.
Pentru că victima a început să strige după cei doi rugându-i să-i restituie banii, oferindu-le chiar un milion lei cu promisiunea de a nu-i mai denunţa, inculpatul B.G. a coborât din căruţă, i-a mai aplicat câteva lovituri cu pumnul după care i-a aruncat pe jos câteva bancnote din banii furaţi.
Inculpaţii s-au întors cu căruţa în satul Estelnic la magazinul C. din localitatea respectivă, inculpatul B.G. oprindu-şi 250.000 lei pentru a face cumpărături, restul banilor lăsându-i la fiul său minor B.G.
Pentru că partea vătămată a anunţat imediat organele de poliţie, inculpaţii au fost prinşi imediat, banii fiind găsiţi asupra inculpatului B.G. şi fiului acestuia.
Tribunalul a apreciat că situaţia de fapt aşa cum a fost reţinută este dovedită cu materialul probator existent la dosarul cauzei, respectiv declaraţiile părţii vătămate, ale inculpatului B.G., precum şi certificatul medico-legal.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal au declarat apel inculpaţii, care au criticat-o pentru netemeinicie, solicitând reducerea pedepselor prin aplicarea dispoziţiilor art. 74 C. pen.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi prevederile legale, Curtea Supremă constată următoarele:
Referitor la criticile care vizează nelegalitatea hotărârilor, în sensul că, fie „fapta nu ar exista întrucât între inculpaţi şi partea vătămată ar fi intervenit anterior un contract prin care cei doi ar fi cumpărat de la aceasta din urmă un „cal” şi deci nu ar fi tâlhărit-o, fie că inculpatul V.C.” nu ar fi comis infracţiunea”, instanţa supremă constată că aceste apărări sunt nefondate, întrucât, la dosar nu există nici o probă care să le susţină, fiind contrazise de întreg materialul probator administrat în cauză şi care dimpotrivă, demonstrează vinovăţia inculpaţilor.
Astfel, din declaraţiile părţii vătămate P.F., recunoaşterile inculpatului B.G., precum şi actele medico-legale existente la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine că cei doi inculpaţi s-au înţeles s-o tâlhărească pa partea vătămată după ce au aflat de la aceasta că avea asupra sa suma de 10.000.000 lei, iar apărările inculpatului V.C., cum că, deşi hăţurile de la căruţă se aflau în mâna sa, iar calul a fost cel care a luat-o singur înspre Belani, confirmând însă lovirea părţii vătămate de către celălalt coinculpat, nu este credibilă, ea putând fi explicată doar prin încercarea acestuia de a se sustrage răspunderii penale şi consecinţelor condamnării.
În ceea ce priveşte critica comună, care vizează cuantumul pedepselor aplicate, instanţa supremă, o consideră de asemenea neîntemeiată, având în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, modalitatea în care aceasta a fost comisă, de două persoane împreună, într-un loc public şi profitând de faptul că partea vătămată în vârstă de 79 de ani era singură, atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului V.C., în ciuda probelor evidente existente la dosarul cauzei, dar şi antecedenţa penală a acestuia din urmă, situaţie în care, cum în cauză nu se constată temeiuri noi care să conducă la o reindividualizare, în sensul reducerii pedepsei, recursurile declarate, urmează să fie respinse, ca atare.
În consecinţă, întrucât motivele de recurs sunt nefondate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în examinare din oficiu, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate cu obligarea inculpaţilor la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.G. şi V.C. împotriva deciziei penale nr. 117/ Ap din 19 iunie 2002 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedeapsă, pentru ambii inculpaţi, reţinerea şi arestarea preventivă de la 7 februarie 2002, la 7 octombrie 2003.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, suma de câte 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 430/2003. Penal. Art.323 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4303/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
