CSJ. Decizia nr. 4303/2003. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4303/2003
Dosar nr.3855/2003
Şedinţa publică din 7 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Braşov, prin sentinţa penală nr. 254 din 19 iunie 2003 a condamnat pe inculpaţii:
1. P.I.I. la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 208 - art. 209 alin. (1) lit. e), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi la 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a menţinut liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 615/2001 a Judecătoriei Braşov pentru restul de pedeapsă neexecutat de 428 zile.
S-a dedus din pedeapsă arestul preventiv executat de la 12 martie 2003 până la pronunţare şi a fost menţinută starea de arest.
2. P.M. la 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 61 C. pen., a menţinut liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 371 zile neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 615/2001 a Judecătoriei Braşov.
S-a dedus arestul preventiv executat de la 12 martie 2003 la zi şi a fost menţinută starea de arest.
3. D.C.T. la 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.
S-a dedus arestul preventiv executat de la 12 martie 2003 la zi şi a fost menţinută starea de arest.
S-a luat act că părţile vătămate P.C.C. şi M.N. nu s-au constituit părţi civile.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 25 ianuarie 2003, inculpatul P.I.I. a spart geamul de la portiera dreaptă spate a autoturismului Mercedes, aparţinând părţii vătămate P.C.C. şi a sustras din autoturism o casetă audio.
În seara zilei de 11 martie 2003, în jurul orelor 23,00, cei trei inculpaţi, aflaţi pe Bd. Hărmanului din Braşov, au observat-o pe partea vătămată M.N., care se deplasa de la locul de muncă spre Autogara 3 Braşov şi au luat hotărârea să o tâlhărească. Cei trei s-au apropiat din spate, inculpatul P.I.I. a lovit-o şi a trântit-o la pământ, apoi i-au smuls geanta pe care victima o ţinea în braţe. După ce au luat geanta, au fugit în curtea Şcolii generale nr. 11 de pe str. Crinului, au golit conţinutul genţii, inculpatul P.I.I. a luat suma de 300.000 lei, portmoneul şi telefonul mobil, iar inculpatul minor D.C.T. a luat 2 chei, 2 săpănuri şi 2 carduri bancare.
Fraţii P. au părăsit repede zona cu un taxi, iar minorul D.C.T. a rămas în apropiere.
Alertate, organele de poliţie s-au deplasat rapid la faţa locului şi l-au reţinut pe inculpatul minor care a recunoscut fapta şi a furnizat indicii pentru depistarea şi prinderea celor doi inculpaţi, fraţii P. Fiind anunţaţi prin mijloace de transmisie, poliţiştii din comuna Teliu au oprit taximetrul la intrarea în comună şi astfel s-a reuşit reţinerea şi a celorlalţi doi inculpaţi.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii.
Prin motivele de apel, inculpaţii P.M. şi D.C.T. au solicitat să fie achitaţi, susţinând că nu au săvârşit infracţiunea de tâlhărie şi că cel care a săvârşit fapta este inculpatul P.I.I.
Inculpatul P.I.I. a solicitat redozarea pedepsei, pe care a considerat-o exagerată.
Prin Decizia nr. 210/ Ap din 13 august 2003, pronunţată de secţia penală de la Curtea de Apel Braşov apelurile au fost respinse, ca nefondate.
Nemulţumiţi şi de această hotărâre, în termenul legal, inculpaţii au atacat-o cu recurs.
Prin motivele scrise au reiterat criticile din apel şi au cerut casarea deciziei şi sentinţei, achitarea conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în ce-i priveşte pe P.M. şi D.C.T. şi reducerea pedepsei pentru inculpatul P.I.I.
Verificând hotărârile atacate prin prisma criteriilor aduse, se constată că instanţele au reţinut o situaţie de fapt corectă în concordanţă cu probele administrate şi inculpaţii au fost condamnaţi pentru săvârşirea in calitate de coautori a infracţiunii de tâlhărie.
Apărările inculpaţilor P.M. şi D.C.T. prin care au încercat să se disculpe şi să acrediteze ideea că cel care a sustras geanta au fost corect apreciate ca nesincere şi înlăturate de prima instanţă. Este stabilit fără dubiu că partea vătămată a fost deposedată de geantă de cei trei inculpaţi. Astfel, partea vătămată a relatat că a fost lovită şi jefuită de trei persoane. În plângerea depusă în aceeaşi seară, partea vătămată a precizat din nou că a fost tâlhărită de trei persoane.
Din rapoartele jandarmilor L.A. şi C.I. rezultă că, în jurul orelor 23,15, executând serviciul de patrulare au auzit prin staţie că în zona Autogării nr. 3 s-a comis o tâlhărie şi după circa 2 minute au observat în curtea Şcolii nr. 11, trei indivizi care împărţeau ceva, iar când au observat prezenţa lor, au luat-o la fugă.
Jandarmii i-au urmărit, au folosit şi armamentul din dotare, însă numai unul din cei trei, identificat ca fiind D.C.T. s-a supus somaţiei şi a fost reţinut.
Inculpatul minor D.C.T. condus la secţia nr. 5 de poliţie a furnizat date necesare pentru identificarea celorlalţi doi participanţi la săvârşirea tâlhăriei.
Inculpatul minor D.C.T., audiat în cursul zilei de 12 martie a declarat de două ori că, în jur de miezul nopţii, fiind împreună cu fraţii P., aceştia au spus că ar trebui să facă rost de bani şi văzând-o pe str. Hărmanu pe partea vătămată, I.P. a mers la ea, a lovit-o cu pumnul şi i-a sustras geanta, după care toţi trei au fugit.
Toate declaraţiile ulterioare, după ce s-au pus de acord, iar inculpatul P.I.I. şi-a asumat răspunderea susţinând că el singur a săvârşit tâlhăria, au fost înlăturate corect de prima instanţă, ca nesincere.
Recursurile inculpaţilor P.M. şi D.C.T. sunt însă întemeiate pentru alt motiv, acela privind greşita individualizare a pedepselor care sunt prea aspre, în special pedeapsa aplicată inculpatului minor.
La data săvârşirii infracţiunii, inculpatul minor avea 15 ani şi 8 luni, provine dintr-o familie organizată, nu are antecedente penale, din ancheta socială rezultă că nu este cunoscut cu abateri în comunitatea în care trăieşte alături de părinţi.
Aşa fiind, cum minorul a fost atras la săvârşirea infracţiunii de doi inculpaţi majori cu multiple condamnări, nu justifică aplicarea unei pedepse la jumătatea maximului special. Chiar dacă a avut o conduită procesuală oscilantă se impune a se reţine că a recunoscut fapta şi numai datorită datelor furnizate organelor de poliţie s-a reuşit identificarea şi prinderea în aceeaşi noapte a celorlalţi doi inculpaţi care au reuşit să fugă de la locul faptei în timp ce erau urmăriţi de poliţie.
Şi pedeapsa aplicată inculpatului P.M. este aspră. Atâta vreme cât din probele administrate rezultă că iniţiativa şi activitatea infracţională principală, lovirea victimei s-a făcut de P.I.I., cum ambii inculpaţi sub aspectul antecedentelor penale au o situaţie identică, simpla nerecunoaştere a infracţiunii nu justifică o pedeapsă majorată cu 5 ani faţă de pedeapsa aplicată inculpatului P.I.I. situată la jumătatea maximului special prevăzut de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen.
Având în vedere cele expuse urmează ca recursurile inculpaţilor D.C.T. şi P.M. să fie admise, sentinţa şi Decizia casate parţial şi rejudecând să se reducă pedeapsa aplicată inculpatului minor la 3 ani şi 6 luni, iar a inculpatului major la 12 ani, aceasta din urmă mai mare decât pedeapsa aplicată celuilalt inculpat tocmai având în vedere atitudinea procesuală nesinceră.
Pentru considerentele expuse, recursul inculpatului P.I.I. urmează a fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 38517 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce arestul preventiv executat de inculpaţi de la 12 martie 2003 la data deciziei.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat se stabilesc conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii P.M. şi D.C.T. împotriva deciziei penale nr. 210/ Ap din 13 august 2003 a Curţii de Apel Braşov.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 254 din 19 iunie 2003 a Tribunalului Braşov, cu privire la individualizarea pedepselor.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului P.M. de la 15 ani închisoare, la 12 ani închisoare.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului D.C.T. de la 5 ani închisoare la 3 ani şi 6 luni închisoare.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I.I., împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsă, pentru fiecare dintre inculpaţi, arestarea preventivă de la 12 martie 2003, la 7 octombrie 2003.
Obligă recurentul inculpat P.I.I. la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de câte 400.000 lei pentru inculpaţii P.M. şi D.C.T., se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4301/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4308/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
