ICCJ. Decizia nr. 437/2003. Penal. Legea nr.56/1992. Recurs în anulare
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 437
Dosar nr.4900/2003
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.190 din 14 iunie 2000 Judecătoria Deta a dispus condamnarea inculpatului V.C. la o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 4 luni închisoare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale şi infracţiunile de uz de fals şi trecerea frauduloasă a frontierei, prevăzute de art.26 raportat la art.288 alin.1, art.291 C.pen . şi art.65 din Legea nr.56/1992, republicată.
Conform art.83 C.pen. a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr.1981 din 15 noiembrie 1999 a Judecătoriei Arad, urmând să execute, în final, 2 ani şi 6 luni închisoare.
S-a reţinut că, la 31 decembrie 1999, inculpatul a ieşit din ţară prin P.C.T.F.Porţile de Fier, cu paşaportul seria 04223331, eliberat pe numele inculpatului, însă falsificat prin schimbarea fotografiei originale. La 1 ianuarie 2000 a fost depistat în P.C.T.F. Stamora–Moraviţa, în timp ce trecea ilegal frontiera de stat a României.
Potrivit art.291 alin.1 C.proc.pen., judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura de citare este îndeplinită.
Pe de altă parte, conform art.178 alin.1 şi art.179 alin.1 şi 4 din acelaşi cod, citaţia se înmânează celui citat, iar dacă acesta nu se află acasă, după caz, soţului, unei rude sau oricărei persoane care locuieşte cu el, ori care în mod obişnuit primeşte corespondenţa, în lipsa acestora, agentul fiind obligat să afişeze citaţia pe uşa locuinţei destinatarului, încheind proces verbal.
Totodată, potrivit art.177 alin.1 şi 2 învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuieşte, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului său de muncă prin serviciul personal, iar dacă printr-o declaraţie dată în cursul procesului penal inculpatul a indicat alt loc pentru a fi citat, el va fi citat la acel loc.
În sfârşit, conform art.4 al aceluiaşi articol, dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte învinuitul sau inculpatul, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărei rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea.
În cauză, instanţa a judecat la primul termen pe inculpatul V.C. în lipsa acestuia, considerând că procedura de citare a fost legal îndeplinită la domiciliul unde figurează în evidenţele organelor de poliţie, cu toate că în conţinutul citaţiei nu se menţionează dacă destinatarul sau o altă persoană îndreptăţită a fost găsită şi prin urmare nu se poate stabili cine a semnat de primire.
Aşa fiind, întrucât inculpatul şi nici una din persoanele prevăzute de lege nu a primit în lipsa sa citaţiile pentru judecata la instanţa de fond, şi nici dispozitivul sentinţei penale, a fost lipsit de posibilitatea de a-şi formula apărările necesare, aducându-i-se astfel o vătămare ce nu poate fi înlăturară decât prin desfiinţarea hotărârii de condamnare şi rejudecarea cauzei, ocazie cu care, potrivit art.345 alin.2 C.proc.pen., se impune a se administra probe care să stabilească fără dubiu că fapta există, că ea constituie infracţiune şi dacă a fost săvârşită de inculpatul V.C., cu atât mai mult cu cât inculpatul, ulterior pronunţării hotărârii, susţine că nu se face vinovat afirmând că, în realitate, faptele reţinute fiind săvârşite de fratele său V.D.
Pentru aceste motive se va admite recursul în anulare, în baza art.414 C.proc.pen., casându-se hotărârea atacată cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.
Conform art.4141 alin.3 C.proc.pen., se va menţine starea de arest a inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr.190 din 14 iunie 2000 a Judecătoriei Deta, privind pe intimatul inculpat V.C.
Casează hotărârea atacată şi trimite cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Menţine starea de arest a inculpatului.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2004.
← CSJ. Decizia nr. 4369/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4370/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|