CSJ. Decizia nr. 4369/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4369/2003
Dosar nr.4685/2002
Şedinţa publică din 9 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 452 din 21 mai 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpaţii: C.C.I. şi M.P.R. la câte două pedepse de 6 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunile prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedepsele aplicate, perioada arestării preventive pentru inculpatul C.C.I. de la 8 noiembrie 2001, iar pentru inculpatul M.P.R. de la 30 noiembrie 2001, la zi.
Inculpaţii au fost obligaţi: în solidar să plătească despăgubiri civile, în sumă de 3.000.000 lei, părţii civile D.L. şi de 2.000.000 lei părţii civile Z.Şt.
S-a luat act că prejudiciul provocat părţii civile B.M.C. a fost recuperat integral, prin restituirea bunului sustras.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a sumelor de câte un milion lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că la data de 5 octombrie 2001, inculpaţii C.C.I. şi M.P.R., prin ameninţări verbale au sustras un telefon mobil, aparţinând părţii vătămate B.M.C., în timp ce acesta se deplasa pe str. Apeductelor din Municipiul Bucureşti.
La 15 octombrie 2001, cei doi inculpaţi, tot prin ameninţări verbale, au sustras un telefon mobil, aparţinând părţii vătămate D.V., în timp ce acesta se deplasa pe str. Virtuţii din Municipiul Bucureşti.
La 17 octombrie 2001, aceiaşi inculpaţi, prin ameninţări verbale, au sustras un telefon mobil, aparţinând părţii vătămate T.R., în timp ce acesta se deplasa pe o alee din apropierea Liceului Economic nr. 5, Bucureşti.
La 18 octombrie 2001, cei doi inculpaţi, prin ameninţarea cu cuţitul, au sustras un telefon mobil, aparţinând părţii vătămate Z.S., în timp ce acesta se deplasa pe str. Dealul Ţugulea din Municipiul Bucureşti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 606/ A din 24 septembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile prin care inculpaţii solicitau reducerea pedepselor în raport de circumstanţele lor personale.
Împotriva menţionatelor hotărâri, cei doi inculpaţi au declarat recurs, în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., susţinând, ca şi în apel, că pedepsele aplicate sunt prea severe în raport de gravitatea faptelor comise şi de circumstanţele lor personale.
Examinând hotărârile atacate, în raport de motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, încadrarea juridică fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (procesele-verbale de constatare întocmite de poliţie, declaraţiile constante ale persoanelor vătămate, declaraţiile martorilor C.C., D.C.F., M.A., Z.C.I. şi S.B., coroborate cu declaraţiile inculpaţilor) care au fost analizate în considerentele hotărârilor, rezultă, fără dubiu, că în cursul lunii noiembrie 2001 cei doi inculpaţi au sustras, prin ameninţări verbale (în trei cazuri) şi prin ameninţare cu cuţitul (într-un caz) câte un telefon mobil aparţinând părţilor vătămate B.M.C., D.V., T.R. şi Z.S., în timp ce acestea se deplasau pe diferite străzi din Municipiul Bucureşti.
Referitor la pedepsele aplicate inculpaţilor rezultă că acestea au fost corect individualizate, la stabilirea acestora instanţa de fond, având în vedere prevederile art. 72 şi art. 52 C. pen., respectiv gradul de pericol social sporit al faptelor comise evidenţiat de numărul mare al acestora, de împrejurarea că acestea au fost săvârşite în locuri publice, prin ameninţări verbale ori sub ameninţarea cuţitului, de valoarea relativ mare a prejudiciului provocat persoanelor vătămate, cât şi de atitudinea oscilantă pe care inculpaţii au adoptat-o în cursul procesului.
Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursurile inculpaţilor, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce, din pedepsele aplicate, durata prevenţiei, de la 8 noiembrie 2001, pentru inculpatul C.C.I. şi de la 30 noiembrie 2001, pentru inculpatul M.P.R., până la zi, pentru ambii inculpaţi.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii C.C.I. şi M.P.R. împotriva deciziei nr. 606 din 24 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondate.
Compută din pedepsele aplicate, durata prevenţiei de la 8 noiembrie 2001, pentru inculpatul C.C.I. şi de la 30 noiembrie 2001, pentru inculpatul M.P.R. până la zi, pentru ambii recurenţi.
Obligă pe recurenţi să plătească statului cheltuieli judiciare: C.C.I. 1.400.000 lei, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei şi M.P.R. 1.000.000 lei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4367/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 437/2003. Penal. Legea nr.56/1992. Recurs în... → |
|---|
