CSJ. Decizia nr. 4363/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4363/2003
Dosar nr.2550/2003
Şedinţa publică din 9 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 253 din 6 martie 2003, Tribunalul Bucureşti, a respins cererea de schimbarea a încadrării juridice din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., formulată de inculpatul D.S.M.
În temeiul art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a condamnat pe inculpatul D.S.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia de la 20 noiembrie 2001 la zi.
În baza art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a condamnat pe inculpatul D.I.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
A obligat pe inculpaţi în solidar cu părţile responsabile civilmente D.M., M.D. şi D.N. la plata sumelor de 10.000.000 lei daune materiale şi 10.000.000 lei daune morale către partea civilă M.N.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpatul D.I.V. cuţitul folosit la săvârşirea infracţiunii.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe fiecare inculpat, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la câte 4.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 194 alin. (4) C. proc. pen., a obligat pe inculpaţi, în solidar cu părţile responsabile civilmente, la 6.000.000 leu cheltuieli judiciare către partea vătămată M.N.
În fapt, la 22 mai 2001, inculpaţii D.S.M. şi D.I.V. au participat, în calitate de coautori, la înjunghierea părţii vătămate M.N., care a fost apoi internată la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, în perioada 22-28 mai 2001, pentru plagă înjunghiată, paravertebral drept, cu hemopneumotorax drept, urmare agresiunii şi a necesitat 16-18 zile îngrijiri medicale pentru vindecare şi leziunile au pus viaţa victimei în pericol.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul D.I.V., criticând greşita încadrare juridică a faptei, considerând că încadrarea corectă se înscrie în dispoziţiile art. 182 C. pen., el neavând intenţia să ucidă victima, ci a fost un simplu incident şi nu a lovit cu cuţitul.
În subsidiar, inculpatul critică greşita individualizare a pedepsei, astfel că solicită reducerea acesteia, mai ales că este grav bolnav, iar regimul de detenţie îi afectează starea de sănătate.
Prin Decizia penală nr. 258 din 14 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, reţinându-se următoarele:
Curtea nu a primit critica principală referitoare la greşita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă, reţinându-se că inculpaţii sunt coautori la prima faptă, ceea ce rezultă atât din situaţia de fapt, corect stabilită cu probele administrate, precum şi din certificatul medico-legal care conchide că, prin gravitatea lor, leziunile produse prin lovire cu un corp dur, ascuţit (posibil cuţit) au pus victimei viaţa în pericol.
Curtea a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La 22 mai 2001, în incinta Liceului Traian, între partea vătămată M.N. şi martora C.C.A. a Avut loc o ceartă în timpul căreia partea vătămată a lovit-o pe martoră cu pumnul în figură.
Din acest motiv, cei doi inculpaţi şi martorii N.A.G., C.C.A. şi D.A.S. s-au adunat într-o scară a blocului situat pe str. Pîncota, sector 2, pentru a aştepta pe partea vătămată M.N., toţi ştiind că prin acel loc este drumul acestuia către şcoală.
Inculpatul D.I.V. a adus cu el un cuţit, pe care-l ţinea într-o teacă din piele la cureaua pantalonilor, l-a arătat prietenului său inculpatul D.S.M. şi care s-a oferit să ţină el cuţitul.
Când partea vătămată a trecut prin faţa blocului, inculpaţii au ieşit din scară şi au început să o lovească, iniţial cu pumnii şi picioarele, astfel că victima s-a lăsat în poziţia „ghemuit” pentru a se feri de lovituri.
În acel moment, inculpatul D.S.M. a scos cuţitul din mâneca hainei şi a lovit cu el pe M.N. o singură dată, în spate.
Inculpatul D.S.M. a băgat cuţitul din nou pe mâneca hainei şi s-a depărtat câţiva metri de locul faptei, timp în care inculpatul D.I.V. a lovit din nou victima cu pumnii în spate.
Apoi, cei doi inculpaţi şi martorele C.C.A. şi D.A.S. s-au deplasat acasă la inculpatul D.S.M. care băgase cuţitul în teaca din piele. Ajunşi acasă la D.S.M., acesta împreună cu inculpatul D.I.V. au spălat cuţitul şi, în final, s-au despărţit. Cuţitul a rămas la inculpatul D.I.V. care-l şi adusese.
A concluzionat instanţa că, prin urmare, chiar dacă nu inculpatul D.I.V. a lovit cu cuţitul pe partea vătămată, este însă cel care a adus cuţitul de acasă la întâlnirea cu coinculpatul D.S.M. şi martorii de mai sus, întâlnire ce avea ca scop aplicarea unei „corecţii” părţii vătămate pe care au aşteptat-o special în locul prin care ştiau că acesta va trece spre şcoală.
De asemenea, deşi toţi martorii afirmă, iar inculpaţii recunosc faptul că D.I.V. I-a arătat lui D.S.M. că a adus un cuţit, iar D.S.M. a cerut s ă „ţină” el cuţitul, inculpatul D.I.V. i-a dat cuţitul fără teacă, situaţie în care D.S.M. l-ar fi „ţinut” tot la curea. Or, D.I.V. a văzut că D.S.M. a băgat cuţitul fără teacă pe mâneca hainei şi, astfel, „pregătiţi”, au aşteptat-o pe partea vătămată.
De asemenea, inculpaţii au atacat-o amândoi deodată pe partea vătămată şi au început s-o lovească cu pumnii şi picioarele, D.S.M. a folosit cuţitul când victima era „chircită” la pământ, D.S.V. continuând s-o lovească şi după ce D.S.M. a folosit cuţitul şi s-a îndepărtat câţiva metri.
Mai mult, D.I.V. a continuat să lovească victima deşi fusese înjunghiată de D.S.M., D.I.V. nefiind credibil că nu ar fi văzut momentul înjunghierii victimei, ci abia după incident, l-a văzut pe D.S.M. cu cuţitul în mână. Or, martorii oculari N.A.G. şi C.C.A. au arătat că, după îndepărtarea lui D.S.M. de victimă şi când D.I.V. continua s-o lovească, ambii inculpaţi aveau pantalonii stropiţi cu sânge.
Prin urmare, coroborând situaţia de fapt cu certificatul medico-legal, apelantul D.I.V. este coautor la tentativa de omor calificat asupra victimei M.N., a conchis instanţa.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, motiv subsidiar de apel, Curtea reţine că, în cauză s-a făcut o corectă aplicarea a dispoziţiilor art. 72 şi art. 52 C. pen., pedeapsa de 4 ani închisoare situându-se foarte aproape de minimul special (3 ani şi 8 luni) prevăzut de lege pentru tentativă la omor calificat săvârşită de un minor.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul D.I.V. care a criticat cuantumul pedepsei, în sensul că este prea mare, şi a solicitat reducerea acesteia.
Recursul este nefondat.
La stabilirea cuantumului pedepsei, instanţa a avut în vedere toate criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social şi împrejurările săvârşirii faptei, dar şi datele inculpatului care nu are antecedente penale şi a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal.
Aşa fiind şi având în vedere că nici din oficiu nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârilor, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să se respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.I.V. împotriva deciziei penale nr. 258 din 14 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul D.I.V. împotriva deciziei nr. 258 din 14 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondat.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi9 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4362/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 4367/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
