CSJ. Decizia nr. 4373/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4373/2003
Dosar nr.2548/2003
Şedinţa publică din 9 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 120 din 31 octombrie 2002, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul V.M. din art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- din art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
- din art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), s-a dispus condamnarea inculpatului V.M. la 15 ani închisoare.
În baza art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a mai fost condamnat la 10 ani închisoare.
Conform art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a mai fost condamnat la 10 ani închisoare.
În temeiul art. 33 – art. 34 C. pen., s-a dispus să execute 15 ani închisoare cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A fost menţinută starea de arest, computată durata detenţiei preventive şi inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că în ziua de 9 iulie 2002, în jurul orelor 19,00, inculpatul a intrat într-o farmacie şi întrebând pe farmacistă despre mai multe medicamente, a rămas ultimul, după plecarea cumpărătorilor.
Ulterior, inculpatul a împins-o pe victimă spre o magazie, după care lovindu-o cu mâinile şi picioarele a trântit-o şi a imobilizat-o, legându-i membrele inferioare şi superioare cu pungi de plastic şi i-a astupat gura tot cu o astfel de pungă.
După ce a ameninţat-o că o va omorî dacă nu tace, pentru a se asigura că nu va mai intra cineva în farmacie, inculpatul a blocat uşa de la intrare şi după ce a aflat unde sunt banii, i-a luat împreună şi cu verigheta pe care victima o avea pe deget.
Mai mult decât atât, după ce i-a dezlegat picioarele, victima a fost obligată să întreţină raporturi sexuale normale, anale şi orale cu inculpatul, ca urmare a violenţelor exercitate şi a imposibilităţii acesteia de a se apăra.
Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi, inculpatul V.M. şi partea civilă.
Apelul Ministerului Public a fost admis, casată parţial sentinţa şi după descontopirea pedepsei rezultante, s-a dat eficienţă art. 65 C. pen., interzicându-i-se inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 5 ani, pedeapsa complementară fiind aplicată, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.
Apelul inculpatului şi cel al părţii civile au fost respinse (Decizia nr. 90 din 25 februarie 2005).
Împotriva acestor soluţii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
În recursul său Ministerul Public a criticat hotărârile sunt aspectul legalităţii şi temeiniciei lor.
În acest sens s-a susţinut că instanţele au făcut o greşită încadrare juridică a faptelor, iar în ce priveşte cel de-al doilea aspect, pedepsele nu au fost bine individualizate, ele nereflectând corect gradul de pericol social al faptelor şi al făptuitorului.
Astfel, s-a susţinut că instanţele trebuiau să reţină în sarcina inculpatului şi infracţiunea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., în concurs cu cea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., aşa cum a fost modificat după apariţia OUG nr. 89 din 21 iunie 2001.
Pentru aceste motive procurorul a pus concluzii de admitere a recursului declarat de Ministerul Public, condamnarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen. şi pentru cea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen. şi aplicarea unor pedepse mai severe.
Inculpatul a criticat hotărârile tot sub aspectul individualizării pedepselor, susţinând că ele sunt exagerate, motiv pentru care a solicitat reducerea lor, având în vedere că a recunoscut parţial comiterea faptelor.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat.
Astfel, din probele care au fost complet administrate şi corect interpretate, rezultă că faptele comise de inculpat au fost bine reţinute, în sensul că acesta, în urma violenţei exercitate a întreţinut cu victima relaţii sexuale atât normale, anale şi orale, ceea ce constituie conţinutul infracţiunii prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., aflată în concurs cu cea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.
Potrivit art. 197 alin. (1) C. pen., infracţiunea de viol constă în actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
Conform art. 201 alin. (4) C. pen., constituie infracţiune săvârşirea de acte de perversiune sexuale cu o persoană în imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa sau prin constrângere.
Noua reglementare, după modificarea art. 197 C. pen., prin OUG nr. 89 din 21 iunie 2001 nu mai precizează subiecţii infracţiunii de viol, legiuitorul utilizând formula generică de „act sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex”.
Prin această modificare legiuitorul a înţeles să apere şi persoana de sex masculin, având caracter de act sexual, potrivit art. 197 C. pen., nu numai actul sexual între două persoane de sex opus, ci şi actul sexual între persoane de acelaşi sex.
Actul sexual „de orice natură altul decât considerat firesc” nu reprezintă decât actele sexuale nefireşti sau normale şi care se sancţionează într-un text distinct, respectiv art. 201 C. pen.
Pe de altă parte, perversiunea sexuală (art. 201 C. pen.) este considerată o anomalie sexuală, o aberaţie sexuală, printre aceste acte numărându-se şi sodonomia de mod, care presupune acte heterosexuale aberante cum ar fi actul sexual oral şi anal.
Prin noţiunea de „act sexual” nu se înţelege şi „actul de perversiune sexuală”, astfel cum greşit au considerat instanţele, pentru că acesta, chiar dacă se înfăţişează ca un mod nefiresc al actului sexual nu face parte din categoria lor (raport sexual între femeie şi bărbat sau act sexual între persoane de acelaşi sex).
În ipoteza în care legiuitorul ar fi dorit ca prin „act sexual de orice natură” să înţeleagă atât cele fireşti, cât şi cele nefireşti, respectiv perversiunile sexuale, nu ar fi incriminat într-un text distinct, art. 201 alin. (4) C. pen., actele de perversiune sexuală prin constrângere.
Faţă de cele menţionate este evidentă că inculpatul a săvârşit două infracţiuni distincte şi anume, una prevăzută de art. 197 alin. (1) şi alta prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen. şi nu cea prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a mai criticat hotărârile şi sub aspectul netemeiniciei lor, în sensul că pedepsele nu reflectă corect gradul de pericol social al faptelor şi făptuitorului.
În acest sens procurorul a solicitat majorarea pedepselor aplicate.
Instanţa analizând susţinerile Ministerului Public constată următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea a trei fapte penale şi anume: tâlhărie, viol, lipsire de libertate, iar prin aplicarea art. 334 C. proc. pen., s-a stabilit că el a săvârşit şi acte de perversiune sexuală.
Este adevărat că faptele comise sunt deosebit de grave, ele prezentând un grad de pericol social ridicat, au avut urmări deosebite, au fost comise în stare de recidivă postexecutorie, ceea ce denotă o perseverenţă antisocială, iar circumstanţele personale ale inculpatului, atitudine inconstantă, recunoaşterea parţială a faptelor, sunt de natură să determine instanţele de judecată să aplice măsuri severe pentru reprimarea acestor acţiuni şi pentru izolarea făptuitorului de societate.
Aplicarea unei pedepse de 15 ani unui inculpat care are în prezent vârsta de 36 de ani, este de natură să realizeze izolarea acestuia de societate pe un timp îndelungat, perioadă apreciată ca fiind suficientă pentru reeducarea sa.
Instanţa consideră că în situaţia majorării cuantumului pedepsei aplicate inculpatului de 15 ani, s-ar produce un dezechilibru între faptele comise şi durata mare, excesivă a pedepsei aplicate, astfel încât, scopul educativ-preventiv al sancţiunii penale nu se va realiza.
Faţă de cele menţionate recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti urmează să fie admis numai sub aspectul schimbării încadrării juridice, iar cel al inculpatului, respins, deoarece pedepsele aplicate au fost bine individualizate aşa cum s-a arătat mai sus.
Având în vedere că inculpatul a fost condamnat pentru comiterea mai multor infracţiuni, instanţa urmează să înlăture dispoziţiile art. 33 lit. b) C. pen., să descontopească pedeapsa rezultantă şi să facă aplicarea art. 334 C. pen., numai în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în vederea schimbării încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi cea prevăzută de art. 201 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
După aplicarea pedepselor corespunzătoare pentru aceste două infracţiuni instanţa va face aplicarea art. 33 şi art. 34 C. pen., urmând să contopească aceste sancţiuni penale cu cea la cât a fost condamnat pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Întrucât recurentul a fost judecat în stare de arest, instanţa urmează să compute din pedeapsa aplicată, durata detenţiei preventive.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluţionării cauzei în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei vor fi restituite de către inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei nr. 90 din 25 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul V.M.
Casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 120 din 31 octombrie 2002 a Tribunalului Călăraşi, numai cu privire la latura penală a procesului.
Înlătură art. 34 lit. b) C. pen. şi descontopeşte pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.
Potrivit art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunile prevăzute de art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi de art. 201 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 197 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), condamnă pe inculpat la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 201 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), condamnă pe inculpat la 5 ani închisoare.
În baza art. 33 şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Respinge recursul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 10 iulie 2002, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4372/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4374/2003. Penal → |
|---|
