CSJ. Decizia nr. 4668/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4668/2003
Dosar nr. 4615/2003
Şedinţa publică din 21 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă.
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din 16 septembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a prelungit arestarea preventivă a inculpatului Şt.V. pe o perioadă de 30 de zile, de la 24 septembrie 2003 până la 23 octombrie 2003.
Prin aceeaşi încheiere s-a acordat termen la 30 septembrie 2003 pentru citarea apelantului inculpat la locul de detenţie şi a părţii vătămate la domiciliu.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul Şt.V. a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil, pentru motivele ce urmează:
Potrivit art. 3851 alin. (2) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Or, în cauză dispoziţiile art. 141 C. proc. pen., referitoare la calea de atac împotriva încheierii pronunţată de instanţă, în cursul judecăţii privind măsurile preventive, nu prevăd posibilitatea atacării separate cu recurs a încheierii prin care se dispune prelungirea măsurii arestării preventive.
Totodată, dispoziţiile art. 160d C. proc. pen., introduse prin Legea nr. 281/2003, privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale, dispoziţii care se referă la arestarea şi prelungirea arestării inculpatului condamnat de instanţa de fond, nu prevăd posibilitatea atacării separate cu recurs, conform alin. (2), decât a încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă în cursul judecării apelului sau recursului, caz în care se aplică în mod corespunzător dispoziţiile art. 160b şi ale art. 160c alin. (1), respectiv, încheierea instanţei de apel poate fi atacată separat cu recurs.
Or, în speţă, sunt aplicabile prevederile alin. (1) al art. 160d C. proc. pen., astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 281/2003, şi anume când apelantul inculpat este deja arestat, iar instanţa de apel verifică din oficiu, legalitatea arestării şi dispune, prin încheiere motivată, prelungirea sau revocarea acestei măsuri.
Împotriva unei asemenea încheieri privind prelungirea arestării preventive nu este prevăzută separat, calea recursului, ea putând fi atacată numai odată cu Decizia ce se va pronunţa în apel, conform art. 3851 alin. (2) teza I C. proc. pen.
În consecinţă, Curtea va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.400.000 lei, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul Şt.V. împotriva încheierii din 16 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 4675/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4672/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
---|