CSJ. Decizia nr. 4692/2003. Penal. Prescriptie. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4692/2003
Dosar nr. 5259/2002
Şedinţa publică din 22 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 716 din 14 decembrie 2001, Judecătoria Turda a admis cererea condamnatei R.S. şi a constatat prescrisă pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 251 din 1 aprilie 1992 a Judecătoriei Cluj, definitivă prin nerecurare.
Împotriva hotărârii care s-a admis contestaţia la executare, a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în temeiul art. 410 alin. (2) C. proc. pen., criticând-o ca fiind contrară legii.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 125 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) lit. b) C. pen., prescripţia înlătură executarea pedepsei, termenul de prescripţie pentru pedepsele cu închisoare mai mici de 15 ani, fiind de 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani.
Conform art. 128 alin. (2) din acelaşi cod, cursul termenului de prescripţie prevăzut în art. 126 este suspendat în cazurile şi condiţiile prevăzute de C. proc. pen., iar potrivit art. 128 alin. (3) prescripţie, îşi reia cursul în ziua în care a încetat cauza de suspendare.
Din examinarea Codului de procedură penală, rezultă că acesta nu prevede expres care sunt cauzele de suspendare a prescripţiei penale.
Prevederile art. 128 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la suspendarea cursului prescripţiei răspunderii penale relevă însă, neîndoielnic că ţine de esenţa suspendării cursului prescripţiei, cauzele care împiedică în mod determinant şi necondiţionat reacţia publică împotriva celor care au comis fapte penale şi urmează să fie traşi la răspundere pentru acestea prin exercitarea acţiunii penale sau prin executarea pedepsei.
Aceste cauze de suspendare sunt, potrivit art. 128 alin. (1), fie o dispoziţie legală, fie o împrejurare de neprevăzut ori de neânlăturat.
Între dispoziţiile legale care amână sau întrerup executarea pedepsei şi prin urmare suspendă cursul prescripţiei răspunderii sunt prevederile art. 453 C. proc. pen., de care condamnata în cauză a beneficiat timp de 3 ani 8 luni şi 11 zile cât a amânată executarea pedepsei de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 251 din 1 aprilie 1992.
Or, în raport de această perioadă cât prescripţia executării pedepsei a fost suspendată, termenul de prescripţie se împlineşte abia la 7 iunie 2004 şi se compune din termenul de 8 ani şi 4 luni rezultat din însumarea termenului de 5 ani plus pedeapsa de 3 ani şi 4 luni însumat cu 3 ani 8 luni şi 11 zile cât a fost suspendat cursul prescripţiei.
Prin urmare, hotărârea instanţei care a admis la 14 decembrie 2001 contestaţia la executare constatând că s-a prescris executarea pedepsei este contrară legii.
Aşa fiind, Curtea în temeiul art. 4141 C. proc. pen., văzând şi prevederile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul în anulare, va casa hotărârea atacată şi rejudecând, va respinge contestaţia la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 716 din 14 decembrie 2001 a Judecătoriei Turda, privind pe condamnata R.S.
Casează hotărârea atacată şi rejudecând, respinge contestaţia la executare formulată de condamnata R.S.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4691/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 47/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
