CSJ. Decizia nr. 4707/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4707/2003
Dosar nr.3136/2003
Şedinţa publică din 23 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 64 din 25 februarie 2003, Tribunalul Botoşani a condamnat pe inculpatul M.M. la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, de la 29 august 2002, la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile G.C. suma de 5 milioane lei cu titlu de daune morale, cât şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în ziua de 29 august 2002, inculpatul a aplicat părţii vătămate G.C., două lovituri de cuţit în regiunea toracică, provocându-i vătămări corporale care au necesitat 17-18 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 138 din 5 mai 2003, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul M.M. solicită schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei.
Împotriva menţionatelor hotărâri, inculpatul a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea acestora şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, întrucât martorii propuşi de acesta nu au fost audiaţi, iar în subsidiar schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., cu reducerea corespunzătoare a pedepsei, deoarece nu a acţionat cu intenţia de a ucide victima.
Examinând hotărârile atacate în raport de motivul de recurs invocat, cât şi din oficiu, se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrarea juridică în prevederile art. 20, raportat la art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. i) C. pen., fiind corespunzătoare.
Din probele administrate (procesul verbal de constatare şi planşele foto întocmite de poliţie, actele medico-legale întocmite cu ocazia examinării victimei, declaraţiile constante ale persoanei vătămate şi declaraţiile martorilor D.I.D. şi D.I., coroborate cu recunoaşterile inculpatului) rezultă, fără dubiu, că la data de 28 august 2002, fiind în stare de ebrietate l-a acostat pe stradă pe partea vătămată G.C. şi fără motiv l-a lovit de două ori cu un cuţit în regiunea toracică provocându-i vătămări corporale care au necesitat 17-18 zile, de îngrijiri medicale pentru vindecare, administrarea în cauză şi a altor probe nefiind necesare.
Împrejurarea că în actele medico – legale de la dosar se menţionează că viaţa victimei nu a fost pusă în pericol, nu justifică cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., intenţia de a ucide rezultând din materialitatea faptei, victima fiind lovită în mod repetat în regiunea inimii (zonă vitală) cu un cuţit având lungimea lamei de 11 cm. (obiect apt de a ucide).
De altfel, rezultatul letal, nu s-a produs numai datorită intervenţiei chirurgicale de urgenţă efectuată de medici, cât şi faptului că în traectul său lama cuţitului a lovit un component osos, respectiv coasta nr. 10 pe care a fracturat-o, împrejurări care exced însă voinţa inculpatului.
Referitor la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, se constată că aceasta a fost corect individualizată, la stabilirea acesteia, instanţa de fond având în vedere gradul de pericol social sporit al faptei comise, împrejurările concrete în care a fost săvârşită, cât şi persoana inculpatului care nu are ocupaţie, fiind cunoscut cu antecedente penale.
Întrucât criticile formulate în recurs nu sunt fondate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul declarat de inculpat cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce, din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 22 septembrie 2002, la zi.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 138 din 5 mai 2003 a Curţii de Apel Suceava.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpularestării preventive de la 29 august 2002, la 23 octombrie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 470/2003. Penal. Extradare. Recurs | CSJ. Decizia nr. 476/2003. Penal → |
|---|
