CSJ. Decizia nr. 4883/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4883/2003
Dosar nr. 3258/2003
Şedinţa publică din 30 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 276 din 9 aprilie 2003, Tribunalul Timiş a condamnat, printre alţii, pe inculpatul I.P. la:
- 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) şi alin. (3) lit. f) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) C. pen.;
- 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere şi semnalizare falsă, prevăzută de art. 276 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi a art. 37 lit. a) C. pen.
S-au contopit pedepsele potrivit art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., în pedeapsa de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de un an închisoare, urmând ca inculpatul să execute 8 ani închisoare.
S-a revocat liberarea condiţionată a inculpatului pentru restul de 711 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 235/1999 a Judecătoriei Bihor, rest pe care îl contopeşte cu pedeapsa aplicată în prezenta hotărâre. Sporită cu 6 luni închisoare, în total, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 5.200.000 lei de la inculpat, iar în baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat patentul, corp delict.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi art. 1003 C. civ., a fost obligat inculpatul în solidar cu celălalt inculpat condamnat în cauză să plătească părţii civile S.N.C.F.R., Regionala Timişoara, suma de 37.261.749.659 despăgubiri civile şi la plata sumei de 78.789.659 lei cu acelaşi titlu pe inculpatul I.P. către aceeaşi parte civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul I.P., după ce a fost liberat condiţionat din penitenciar la 7 august 2002, a plecat în Timişoara şi cum nu avea nici un mijloc de existenţă, s-a hotărât să sustragă cabluri din cupru de la instalaţiile telefonice de cale ferată.
Pentru a valorifica bunurile furate, inculpatul a luat legătura cu învinuita B.M. şi inculpatul B.I., soţi, domiciliaţi în Timişoara, care se ocupau cu achiziţionarea de materiale feroase şi neferoase, fără a deţine autorizaţie, care au fost de acord să preia materialele spre valorificare.
În intervalul 18 august 2002 – 3 septembrie 2002, în baza aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale, inculpatul a comis un număr de 8 sustrageri de cablu din cupru de la instalaţiile de cale ferată în zona C.E.T. Timişoara, Bidra-Voiteni.
Astfel, inculpatul, în timpul nopţii tăia cablurile, le strângea în formă de colac, ca ulterior să le predea contra cost familiei B.
Ulterior, strângând cantităţi mai mari a apelat la B.I., condamnat în cauză pentru a-i facilita transportarea cu un atelaj. În această situaţie, condamnatul a luat legătura cu C.F., proprietarul unui atelaj, cu ajutorul căruia s-a transportat cantitatea de materiale, după ce, în prealabil, cei doi inculpaţi încărcaseră în saci cablurile.
Audiaţi asupra faptelor comise, inculpatul I.P. a arătat că a sustras prin acelaşi mod de operare cablurile şi în perioada premergătoare datei de 9 septembrie 2002, precizând că pentru a sustrage cablurile, se urca pe stâlpi şi de la nivelul consolelor, cu un patent, le tăia. După aceea cobora şi se deplasa la stâlpii învecinaţi, unde de la nivelul solului tăia cabluri lăsând o parte atârnând de la console la sol.
În cauză au fost administrate şi alte probatorii din care rezultă vinovăţia inculpaţilor.
Astfel, la 16 august 2002, organele de poliţie au pus praf galben fluorescent pe stâlpii din lemn de lângă linia ferată cu ocazia sustragerilor constatate în data de 24 august 2002 între km 16+300, şi km 16+800, inculpatul I. a urcat pe stâlpi şi a intrat în contact cu substanţa fluorescentă. După prinderea în flagrant, inculpatul la data de 10 septembrie 2002 a fost examinat şi s-a constatat substanţa fluorescentă pe geanta de voiaj cu care se deplasa în scopul sustragerilor.
Împotriva acestei hotărâri, inculpaţii au declarat apel.
Inculpatul I.P. a cerut reducerea pedepsei, iar condamnatul B.I., schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen. şi suspendarea executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 245/A din 23 iunie 2003, Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondate apelurile.
Şi împotriva acestei decizii penale, inculpatul I.P. a declarat recurs, reiterând motivul invocat în apel, reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Examinând actele de la dosar, se constată că instanţele de judecată au făcut o minuţioasă administrare a probelor pe care, apreciindu-le just, au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise în textele de lege, inclusiv în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 276 alin. (1) C. pen.
Art. 276 alin. (1) C. pen., încriminează simpla distrugere, degradare ori o aducere în stare de neântrebuinţare a liniilor ferate sau a instalaţiilor de cale ferată, ori aşezarea de obstacole pe linia ferată dacă prin aceasta s-ar fi putut pune în pericol siguranţa mijloacelor de transport ale C.F.R.
Cerinţa esenţială a acestei infracţiuni va fi îndeplinită când, din ansamblul împrejurărilor de fapt, rezultă posibilitatea producerii unui pericol pentru siguranţa mijloacelor de transport ale căilor ferate.
În cazul acestei infracţiuni nu se cere să se fi adus vreo vătămare, respectiv urmarea (rezultatul) consta într-o stare de pericol.
Este deci suficient o potenţialitate de a pune în pericol circulaţia pe căile ferate, prin producerea unei tulburări în activitatea de transport, indiferent sub orice formă.
Or, tăierea liniilor telefonice şi sustragerea lor sunt de natură a pune în pericol siguranţa circulaţiei, astfel cum rezultă şi din adresa transmisă Inspectoratului Poliţiei de Transporturi Timişoara de către Compania Naţională a Căilor Ferate.
Ca atare, cablurile sustrase sunt instalaţii pentru siguranţa circulaţiei şi evident, întreruperea lor pune în pericol siguranţa circulaţiei, fiind aplicabil dispoziţiile art. 276 alin. (1) C. pen.
Sub aspectul individualizării pedepselor, se constată că, instanţele au avut în vedere gradul ridicat de pericol social al infracţiunilor, modalitatea de comitere, apreciindu-se că sustragerea cablurilor este la fel de gravă ca şi distrugerea, împrejurarea că inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie, a avut o atitudine sinceră, apreciind că pedepsele aplicate sunt necesare realizării scopului educativ şi preventiv al pedepsei, încât nu se justifică reducerea acestora.
Pentru motivele sus-arătate, Curtea în temeiul prevederilor art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Se va computa din pedeapsă aplicată, timpul arestării preventive.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.P. împotriva deciziei penale nr. 235/A din 23 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsă, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 10 septembrie 2002 la 30 octombrie 2003.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4913/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 488/2003. Penal → |
|---|
