CSJ. Decizia nr. 4884/2003. Penal. Art.215 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4884/2003
Dosar nr. 983/2003
Şedinţa publică din 30 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 355 din 21 noiembrie 2002, Tribunalul Arad, rejudecând cauza a hotărât următoarele:
În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13, 75 lit. a) şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), prin înlăturarea dispoziţiilor art. 215 alin. (5) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.I. la 7 ani închisoare pentru înşelăciune.
În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals intelectual.
În baza art. 26 raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de uz de fals.
A contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare pe care a sporit-o cu un an închisoare, inculpatul urmând să execute 8 ani închisoare.
În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13, art. 75 lit. a) şi art. 41 alin. (1) C. pen., prin înlăturarea dispoziţiilor art. 215 alin. (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.D. la: 5 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune.
În baza art. 291 C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de uz de fals.
A contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute 5 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13, art. 75 lit. a), art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), prin înlăturarea dispoziţiilor art. 215 alin. (5) C. pen., a condamnat pe inculpatul N.G. la: 4 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune.
În baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de fals intelectual.
În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru infracţiunea de uz de fals.
În baza art. 13 din Legea nr. 87/1991 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la un an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de evaziune fiscală.
A contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, pe care a sporit-o cu un an închisoare, inculpatul urmând să execute 5 ani închisoare.
Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut starea de arest a inculpatului N.G. şi a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive din 12 ianuarie la zi, iar din pedeapsa aplicată inculpatului S.D. a dedus durata arestării preventive pe perioada 12 ianuarie – 3 martie 2000.
A dispus anularea actelor falsificate.
A obligat pe inculpatul N.G. să plătească părţii civile Direcţia Finanţelor Publice a Judeţului Arad suma de 70.180.402 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
A confiscat de la inculpaţii N.G. şi S.D., în folosul statului, câte 40.377.599 lei.
A obligat pe inculpaţi să plătească statului câte 10.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Instanţa de fond a reţinut următoarele:
La începutul lunii iunie 1999, inculpaţii au fost puşi în legătură prin intermediul martorului R.S. şi au hotărât să deruleze împreună afaceri cu benzină.
Potrivit înţelegerii dintre ei, inculpatul M.I., asociat unic la S.C. I.I. S.R.L. Bucureşti, urma să achiziţioneze benzină de extracţie (folosită ca solvent în industria de lacuri şi vopsele) şi să fie valorificată drept benzină „premium” de către inculpaţii N.G. şi S.S., prin intermediul S.C. C.B., al cărei asociat unic era inculpatul N., urmând ca sursele de bani necesare primelor achiziţii să fie puse la dispoziţie de către inculpatul S., iar facturile pentru comercializarea benzinei de extracţie, drept benzină „premium” să fie puse la dispoziţie de inculpatul M.
S-a reţinut că inculpaţii au comercializat cantitatea de 210.192 litri benzină, din care, cantitatea de 163.512 litri benzină de extracţie, ce a fost vândută ca benzină „premium”, diferenţa de preţ obţinută ilegal de inculpaţi, fiind de 144.804.269 lei, iar prin neplata taxelor datorate statului s-a creat un prejudiciu de 156.283.269 lei.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi cei trei inculpaţi.
Parchetul a criticat sentinţa pentru greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului N.G., care este recidivist, precum şi sub aspectul laturii civile, solicitând majorarea despăgubirilor.
Cei trei inculpaţi au solicitat reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 30/A din 5 februarie 2003, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei penale nr. 355 din 21 noiembrie 2002 a Tribunalului Arad, pe care a desfiinţat-o în privinţa inculpatului N.G. şi rejudecând, a majorat pedeapsa aplicată acestui inculpat pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 13, 75 lit. a), art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) din acelaşi cod, la 6 ani închisoare.
A menţinut restul pedepselor şi sporul aplicat inculpatului N.G., urmând a executa în final, 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut restul dispoziţiilor hotărârii.
A respins ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii S.D., M.I. şi N.G.
A menţinut starea de arest a inculpatului N.G. şi a dedus, în continuare, timpul arestării preventive.
A obligat pe inculpaţi la câte 300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpaţii S.D. şi M.I. la câte 300.000 lei onorariul apărătorului din oficiu.
Sub aspectul laturii civile s-a constatat că, instanţa de fond a aplicat corect principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac, întrucât în căile de atac promovate de inculpaţi, latura civilă nu s-a modificat, iar casările, inclusiv în cea cu trimitere pentru rejudecare s-a făcut exclusiv în căile de atac ale inculpaţilor.
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpaţii S.D. şi M.I.
Inculpatul S.D., prin apărătorul său, a solicitat în principal, casarea ambelor hotărâri pronunţate în cauză şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de fond pentru motivul că nu au fost citate S.C. P. S.R.L. Oradea şi S.C. A.T. S.R.L. Arad, iar apărătorul inculpatului M.I. s-a raliat la acest motiv.
Încălcarea care a fost invocată ca motiv principal de recurs, atrage nulitatea hotărârilor, potrivit art. 197 alin. (1) C. proc. pen., numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.
În consecinţă, neîndeplinirea procedurii de citare cu părţile civile nu poate fi invocată de inculpaţi ca motiv de casare a hotărârilor, atâta vreme cât nu se învederează că, procedându-se astfel, li s-a cauzat o vătămare ce nu ar putea fi înlăturată în alt mod.
Or, în cauză, nu s-a învederat cauzarea vreunei vătămări şi drept urmare, critica analizată este nefondată.
Inculpatul M.I. a mai susţinut că nu se consideră vinovat de faptele reţinute în sarcina sa.
Critica este nefondată.
Din verificarea probelor şi lucrărilor dosarului, se constată că instanţele de judecată au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia, inclusiv a inculpatului M.I., în concordanţă cu amplele probatorii administrate în cauză, respectiv, acte de sesizare, procese-verbale încheiate de organele de poliţie, acte de livrare a benzinei, raport de expertiză şi depoziţii de martori.
De altfel, aşa cum corect l-a caracterizat Curtea de Apel Timişoara pe inculpatul M.I., acesta a fost de fapt „creierul” şi iniţiatorul activităţii infracţionale.
Printr-un motiv comun de recurs, S.D. şi M.I. au invocat şi greşita individualizare a pedepselor, susţinându-se că pedepsele sunt prea mari, faţă de contribuţia fiecăruia la comiterea faptelor, iar primul recurent a solicitat şi recunoaşterea de circumstanţe atenuante.
Nici această critică nu este fondată.
Pedepsele aplicate sunt proporţionale cu gravitatea faptelor comise, cu rolul şi contribuţia fiecărui inculpat în activitatea infracţională şi cu gradul de pericol social al inculpaţilor.
Totodată, se constată că în mod corect s-a apreciat că nu se impune a se face aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
Criticile examinate fiind nefondate şi cum nu se constată nici motive care se pot lua în considerare din oficiu, recursurile declarate de inculpaţii S.D. şi M.I. urmează a se respinge ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Totodată se va constata că recurentul M.I. este arestat în altă cauză şi va fi obligat la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Recurentul S.D. va fi obligat la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.D. şi M.I. împotriva deciziei penale nr. 30 din 5 februarie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Constată că inculpatul M.I. este arestat în altă cauză.
Obligă pe inculpatul M.I. la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe recurentul S.D. la plata sumei de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4843/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4886/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... → |
|---|
