CSJ. Decizia nr. 4904/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4904/2003
Dosar nr. 4845/2003
Şedinţa publică din 31 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Autorităţile din Statul Albania, prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în temeiul art. 159 C. proc. pen. şi art. 33 alin. (4) din Legea nr. 296/2001, au solicitat prelungirea duratei arestării provizorii privind pe cetăţeanul albanez X.P., arestat în dosarul nr. 195/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin mandatul nr. 20 din 27 septembrie 2003, pentru infracţiunea prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 C. pen.
În motivarea cererii s-a arătat că se solicită prelungirea măsurii arestării provizorii cu încă 10 zile începând cu data de 27 octombrie 2003 până la 5 noiembrie 2003, pentru a se primi cererea de extrădare şi înscrisurile necesare, conform art. 24 din legea nr. 296/2001, din partea autorităţilor albaneze.
Prin încheierea nr. 50 din 24 octombrie 2003, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală a admis cererea şi a prelungit durata arestării provizorii a cetăţeanului albanez X.P., în vederea extrădării, pe timp de 10 zile, de la 27 octombrie 2003 până la 5 noiembrie 2003 inclusiv.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut următoarele:
Prin încheierea nr. 44 din 29 septembrie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. 7777/P/2003, s-a admis cererea formulată de autorităţile din Albania, cu privire la arestarea provizorie în vederea extrădării a cetăţeanului albanez X.P.
S-a confirmat şi menţinut măsura arestării preventive provizorii luată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin mandatul de arestare preventivă – provizorie nr. 20 din 27 septembrie 2003, luată pe o perioadă de 3 zile cu începere de la 27 septembrie 2003 şi până la 29 septembrie 2003, şi totodată s-a dispus prelungirea arestării preventive – provizorii în continuare cu încă 27 zile până la data de 26 octombrie 2003, inclusiv, în vederea extrădării cetăţeanului albanez X.P., cu deducerea duratei arestului.
Având în vedere că cetăţeanul albanez mai sus amintit este urmărit internaţional, în baza mandatului nr. 108/2003 emis de instanţa competentă din Kavaje – Albania pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, iar pentru termenul fixat, 24 octombrie 2003, nu a sosit cererea de extrădare şi înscrisurile, conform art. 24 din Legea nr. 296 din 7 iunie 2001, din partea autorităţilor albaneze, s-a apreciat că se impune prelungirea măsurii arestării provizorii cu încă 10 zile, începând cu data de 27 octombrie 2003 până la 5 noiembrie 2003, inclusiv.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul fără însă a-l motiva în scris sau oral, iar apărătorul acestuia a lăsat la aprecierea instanţei soluţia ce urmează a fi dată.
Recursul este nefondat.
Întrucât inculpatul nu a arătat motivele pentru care a recurat hotărârea curţii de apel, iar în urma verificării acesteia în conformitate cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică motive care analizate din oficiu să ducă la casare, soluţia instanţei de fond fiind temeinică şi legală, urmează a se constata că recursul declarat de inculpat este nefondat şi a fi respins ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., şi a se dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul X.P. împotriva încheierii din 24 octombrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţată în dosarul nr. 8339/P/2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 4903/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4905/2003. Penal → |
---|