CSJ. Decizia nr. 4903/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4903/2003
Dosar nr.4843/2003
Şedinţa publică din 31 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Oradea, secţia penală, luând în discuţie cauza penală, privind pe inculpaţii P.Şt.M., B.F., B.M., M.M. şi M.V., trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 248 C. pen., combinat cu art. 2481 C. pen., art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 215 alin. (1), (2) şi (5), cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 290 C. pen. şi art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) din Legea 78/2000, a pronunţat Încheierea nr. 39/I/P/2003, prin care a prelungit măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul B.F., prin ordonanţa din 27 iunie 2003, pe baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 47 din 27 iunie 2003 emise de Parchetul Naţional Anticorupţie cu 21 zile, de la 16 octombrie 2003 până la 5 noiembrie 2003,inclusiv.
Instanţa a motivat că verificându-se regularitatea prelungirii arestării preventive, conform art. 3002 şi art. 160c C. proc. pen., se constată că aceasta este justificată, impunându-se prelungirea, în continuare, pe o durată de 21 zile, respectiv, de la data de 16 octombrie 2003, până la data de 5 noiembrie 2003, inclusiv.
Măsura arestării inculpatului este legală, fiind luată în condiţiile art. 143 şi art. 146 C. proc. pen. şi în condiţiile existenţei şi a cazului prevăzut de art. 148 lit. h) din acelaşi cod.
Temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, căruia i se impută săvârşirea unei infracţiuni cu un grad ridicat de pericol social.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs B.F. susţinând că la data prelungirii măsurii arestării preventive se afla în stare de judecată, în primă instanţă şi, conform art. 314 C. proc. pen., judecata se face în prezenţa inculpatului.
Conform art. 197 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., lipsa inculpatului atrage nulitatea absolută a actelor încheiate, Încheierea atacată fiind astfel, lovită de nulitate.
La data de 15 octombrie 2003, când Curtea de apel a prelungit măsura arestării preventive, inculpatul a arătat că se afla încarcerat în Penitenciarul Jilava, unde fusese transferat pentru judecarea recursului din data de 10 octombrie 2003. Cu toate că există posibilitatea ca la 13 octombrie 2003, să fi fost transferat la Penitenciarul Oradea, iar la 15 octombrie 2003 putea fi prezent, la judecarea cauzei. Or, Curtea de Apel nu a făcut demersurile necesare, pentru a putea fi prezent la judecată. Astfel, i-au fost încălcate drepturile de apărare, în sensul că în lipsa sa şi a apărătorului ales, instanţa de judecată a dispus prelungirea arestării preventive făcând, astfel, ca în acest moment să se afle în stare de arest nelegală.
În temeiul art. 38515 alin. (1) pct. 5 C. proc. pen., a solicitat să se dispună casarea încheierii atacate şi în temeiul art. 139 alin. (3) C. proc. pen., să se dispună revocarea măsurii arestării preventive.
Recursul este nefondat.
Este adevărat că în conformitate cu prevederile art. 38511 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., judecarea recursurilor se face cu citarea părţilor şi că judecatanu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta este în stare de deţinere, dar tot atât de adevărat este şi faptul că în conformitate cu dispoziţiile art. 38511 alin. (3), dispoziţiile alin. (2) privitoare la prezenţa obligatorie la judecată a inculpatului arestat, nu sunt aplicabile în cazurile prevăzute în art. 375 alin. (4) şi nici în judecarea recursului împotriva încheierilor privind măsurile arestării preventive.
Or, în speţă, ne aflăm pe terenul acestei excepţii, prezenţa inculpatului arestat, neputând fi asigurată datorită termenelor de judecată foarte apropiate, între cauzele aflate pe rol la instanţe diferite (Curtea Supremă de Justiţie şi Curtea de Apel Oradea) şi a insuficienţei mijloacelor de transport, pentru transportarea inculpatului de la un penitenciar la altul.
Inculpatului nu i s-a încălcat, prin modul de judecată, dreptul la apărare, asigurându-i-se apărarea din oficiu, în lipsa prezentării apărătorului ales.
Având în vedere cele arătate ca şi faptul că nu s-au schimbat cu nimic temeiurile avute în vedere pentru luarea măsurii arestării preventive, Curtea va trebui să privească recursul declarat de inculpat ca nefondat şi să-l respingă ca atare, în baza art. 38515 alin,1 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând astfel, încheierea atacată.
Văzând şi reglementarea privind plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv, a onorariului de apărător, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.F. împotriva încheierii din 15 octombrie 2003 a Curţii de Apel Oradea, pronunţată în dosarul nr. 2516/2003.
Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 490/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4904/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs → |
|---|
